Stiri

Călătorii care merg cu trenul spre Otopeni trebuie să își cumpere bilet din timp, altfel riscă amenzi

Reading Time: 2 minute

CFR Călători anunță într-un comunicat de presă că, pentru trenurile către Aeroportul Otopeni, călătorii vor fi nevoiți să își cumpere bilet din timp sau să folosească plata cu cardul de la terminalele trenului. Astfel, controlorii din tren nu vor mai vinde bilete cu plata cash sau cu cardul, ci doar vor controla valabilitatea biletelor.

Pentru achiziția biletelor există aplicațiile 24pay și aplicația CFR Călători

CFR Călători face eforturi pentru asigurarea transportului și mobilității tuturor cetățenilor și lucrează permanent la îmbunătățirea serviciilor oferite. Este important să conștientizăm că trebuie să avem grijă de bunurile comune și să respectăm regulile, una dintre ele fiind aceea că trebuie să avem bilet la călătoria cu un mijloc de transport în comun. Schimbarea se găsește în fiecare din noi și porneşte de la valori individuale şi mentalităţi, atât în ceea ce privește obișnuința de călătorie fără bilet, cât și la nivelul atitudinii civice din societatea românească.

Pentru călătoria cu trenurile CFR Călători pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă și retur, pasagerii sau turiștii, bucureștenii și ilfovenii au la dispoziție multiple modalități de cumpărare a biletelor, precum:

  • casele de bilete din stațiile București Nord și Aeroport Henri Coandă;
  • online, fie direct de pe www.cfrcalatori.ro, fie din aplicațiile mobile CFR Călători bilete online și 24pay;
  • automatele de vânzare bilete din stațiile București Nord și Aeroport Henri Coandă;
  • validatoarele contactless din tren ce permit atât validarea cardului bancar sau altui dispozitiv înrolat cu cardul bancar, cât și a cardului de transport;
  • orice casă de bilete cu emitere electronică din stațiile CFR Călători, agenții de voiaj CFR Călători;
  • în curând, prin transmiterea unui SMS la un număr ce va fi comunicat ulterior.

Costul biletului la tarif întreg, fără rezervare, pentru o călătorie dus sau întors pe ruta București Nord/ PO Parc Mogoșoaia / PO Patinoar – Aeroport Henri Coandă este de 5,5 lei.

Amenzi pentru cei care nu cumpără bilete

Începând cu data 1 februarie 2024, în situația în care călătorul nu prezintă în momentul verificării legalității călătoriei de către personalul de tren, biletul/documentele de transport, acesta va fi considerat fără legitimație de călătorie și i se va emite bilet la tarif de taxare în tren.

Pasagerii care urcă din punctele PO Parc Mogoșoaia și PO Patinoar, unde nu sunt case de bilete sau automate de vânzare bilete, conform reglementărilor în vigoare, au obligaţia de a se prezenta imediat la personalul de tren sau la validatoarele contactless pentru a-şi achita biletele la un tarif similar celui de la casa de bilete sau de a utiliza celelalte variante de cumpărare disponibile.

CFR Călători recomandă tuturor pasagerilor ca, înainte de efectuarea călătoriei, să se asigure că au bilet valid corespunzător rangului de tren și zonei kilometrice, pentru evitarea taxării suplimentare în tren, conform reglementărilor în vigoare.

Cristi Dorombach

Recent Posts

Sorin Stanciu, Raiffeisen Digital Bank: Creditul nostru de nevoi personale va fi 100% digital, fără documente sau interacțiuni fizice

La un an de la lansarea pe piața din România, Raiffeisen Digital Bank pregătește un produs de creditare exclusiv digital.…

2 ore ago

Modificarea Legii RCA: șoferii români vor să aibă dreptul să întrebe asigurătorul la ce service își pot repara mașina

Majoritatea covârșitoare a șoferilor români consideră util să primească o listă cu unități service unde să își poată repara mașina,…

16 ore ago

„Catalizator de Începuturi” aduce tinerii artiști în lumina reflectoarelor

Proiectul „Catalizator de Începuturi”, sub egida „Cred în România” și cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al…

17 ore ago

Asociația GIC IOR-Titan acționează în instanță Primăria Capitalei pentru recuperarea zonei retrocedate ilegal din Parcul IOR

Asociația Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană…

17 ore ago

Secretele Festivalului Hoinar

Cu o experiență de 12 ani în managementul proiectelor culturale, Ruxandra Miuți este managerul Festivalului Hoinar, una din puținele inițiative…

17 ore ago

Businessul Lensa a depășit 207 mil. lei anul trecut. Cum aniversează compania 11 ani de prezență pe piață

Retailerul român de optică Lensa a înregistrat, în 2023, venituri de peste 207 milioane de lei, consemnând o creștere a…

17 ore ago