Interviuri

Călătoriile interioare ale Petronelei Rotar

25 mai 2026 5 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Călătoriile interioare ale Petronelei Rotar

Reading Time: 5 minute

După aproape două decenii de jurnalism și o serie de volume care au transformat vulnerabilitatea în literatură — de la „O să mă știi de undeva” și „Orbi” la „Ajută-mă să nu dispar” și „Privind înăuntru” — Petronela Rotar și-a extins firesc miza dincolo de pagină, către spațiul viu al transformării personale. Astăzi, prin proiectul „Călătoria spre sine”, construit pe ani de terapie, formare în psihologie și lucru cu grupuri, ea creează retreat-uri și experiențe de autocunoaștere.

Revista Biz: Cum se leagă scrisul de procesul de autocunoaștere?

Petronela Rotar: Scrisul a fost cu mine dintotdeauna, ca un organ în plus, fără de care nu știu cum aș fi funcționat. Am scris de când mă știu, de când am învățat să țin un creion în mână.

Multă vreme, acesta a fost singurul mod în care am putut să înțeleg ce mi se întâmplă.

Pentru mine, scrisul nu a fost niciodată un exercițiu estetic, ci unul de supraviețuire. A fost felul în care am metabolizat realitatea, în care am pus ordine în haos, în care am putut să duc mai departe ceea ce altfel m-ar fi rupt. Dacă nu ar fi existat scrisul, nu știu dacă aș fi ajuns la vârsta pe care o am astăzi.

În acest sens, da, scrisul a fost punctul de plecare al călătoriei spre mine însămi.

Ulterior, el s-a împletit cu procesul terapeutic, iar împreună au devenit două axe care m-au ținut și m-au dus mai departe, până în locul în care mă aflu astăzi.

Călătoriile interioare ale Petronelei Rotar

Revista Biz: Cum se completează rolul de scriitor cu cel de facilitator de procese terapeutice?

Petronela Rotar: Există o delimitare foarte clară și o etică fermă care susține ambele direcții.

Nu folosesc procesele terapeutice ale clienților mei în scrisul meu. Este un lucru pe care ei îl știu și care face parte din cadrul de siguranță pe care îl construim împreună. Orice experiență care ar ajunge, eventual, într-un text de-al meu se întâmplă exclusiv cu acordul explicit, scris și informat al persoanei respective.

În cei cinci ani de lucru cu grupurile, au fost extrem de puține astfel de situații.

Lucrez în prezent la o carte despre abuzul sexual, în care voi integra atât propria mea experiență, cât și anumite cazuri urmărite pe termen lung, însă tot acest demers se desfășoară într-un cadru etic foarte riguros.

Din punctul meu de vedere, scrisul și facilitarea proceselor terapeutice se susțin reciproc.

Din această întâlnire apar texte vii, ancorate în realitate, care pot ajuta oameni, așa cum s-a întâmplat deja.

Călătoriile interioare ale Petronelei Rotar

Revista Biz: Ai observat diferențe între transformările pe care le trăiesc cititorii tăi și cele ale participanților la retreat-uri?

Petronela Rotar: Diferențele sunt mari. Cititorul este singur cu cartea. Poate fi atins, poate retrăi, poate deschide uși în sine, însă rămâne în acel proces fără sprijin direct.

Uneori apar mișcări interioare importante, alteori doar o înțelegere care se așază lent.

În retreat-uri, oamenii nu sunt niciodată singuri. Există un cadru de siguranță foarte bine construit, există susținere constantă, există prezență. În acest context, procesele pot merge într-o profunzime care este greu de descris în cuvinte.

Ceea ce se întâmplă la nivel somatic, emoțional, în corp, în relație, depășește adesea ceea ce poate fi transmis printr-o carte.

Nu pentru că una ar fi mai valoroasă decât cealaltă, ci pentru că sunt medii diferite, cu posibilități diferite.

Călătoriile interioare ale Petronelei Rotar

Revista Biz: Cum ai făcut trecerea de la un demers artistic și personal la un model de business în jurul conceptului „călătoria spre sine”?

Petronela Rotar: „Călătorie spre sine” nu pornește din scrisul meu și nici dintr-un demers artistic. Proiectul vine din procesul meu de transformare ca om și din anii de formare profesională. Am studiat psihologia, psihodrama, modelul transgenerațional, Compassionate Inquiry, diferite forme de lucru somatic.

Mă formez continuu.

Lucrul cu grupurile a apărut firesc din această direcție, iar formatul de retreat s-a conturat ca fiind cel mai eficient mod de a susține procese profunde, pentru că presupune retragerea din cotidian, ieșirea din contextul obișnuit și intrarea într-un spațiu protejat, în care oamenii pot lucra intens, împreună.

Asta este rădăcina proiectului.

Călătoriile interioare ale Petronelei Rotar

Revista Biz: Care au fost primele semnale că există o cerere reală pentru astfel de retreat-uri și că pot deveni sustenabile financiar?

Petronela Rotar: Nu am stat să citesc semnale în sensul clasic. Pentru mine, acesta nu a fost un model de business, ci un proiect de suflet. Știam că există nevoie de așa ceva, fiindcă eu însămi am fost acel om care avea nevoie de astfel de spații.

În 2020, când am stat o perioadă mai lungă în Zanzibar, am început să țin primele grupuri. Primeam multe mesaje de la femei care îmi spuneau că le fascinează ideea de a călători singure, dar că nu se simt în siguranță să o facă.

Atunci s-a legat ceva: dorința de explorare și nevoia de siguranță. Eu îmi doream deja să organizez tabere de terapie de grup, iar combinarea lor cu destinații în care oamenii nu ajung ușor singuri a venit ca o extensie firească.

Revista Biz: Cum definești succesul în acest tip de business?

Petronela Rotar: Pentru mine, succesul nu se măsoară în primul rând financiar.

Succesul înseamnă schimbarea reală din viețile oamenilor. Înseamnă să văd cum renunță la moduri vechi, disfuncționale, și cum încep să trăiască mai bine. Faptul că oamenii revin în grupuri, că există liste de așteptare foarte lungi, că locurile se ocupă cu mult timp înainte, toate acestea sunt consecințe ale acestui tip de impact.

Partea financiară este importantă în măsura în care susține munca depusă de mine și de echipa mea. Dar nu este motorul.

Este și motivul pentru care, deși cererea e foarte mare și avem liste de așteptare de sute de oameni, nu lucrez mai mult decât atât cât este sustenabil pentru mine și echipa mea, chiar dacă asta înseamnă  câștiguri mai mici. 

Calitatea vieții mele și a muncii noastre este prima prioritate.

Călătoriile interioare ale Petronelei Rotar

Revista Biz: Cum reușești să păstrezi autenticitatea și profunzimea procesului terapeutic într-un context care implică și strategie, marketing și vânzare?

Petronela Rotar: Nu fac marketing și nu am strategii de vânzare. Dimpotrivă, chiar sunt în situația în care există oameni de ani de zile pe liste de așteptare și nu prind un loc, iar unii chiar se supără tare din cauza asta. Am auzit zvonuri că la mine se ajunge doar „pe pile”. Grupurile se ocupă cu mult timp înainte, totul e sold out cu un an înainte, iar oamenii vin în urma experiențelor altor oameni.

Transmiterea se face organic, prin rezultate.

Asta îmi permite să rămân concentrată pe ceea ce contează cu adevărat: calitatea procesului, siguranța participanților și profunzimea muncii.

Revista Biz: Uitându-te înapoi, există ceva ce ai face diferit în dezvoltarea acestui proiect?

Petronela Rotar: Nu. Tot ce a fost greu a fost necesar ca eu să învăț cum să duc acest proiect mai departe și să îl dezvolt așa cum este acum.

În acest moment am colaboratorii pe care mereu mi i-am dorit și totul merge uns din punctul meu de vedere, fără prea mult control și intervenție din partea mea pe partea tehnică a proiectului, eu mă pot concentra pe lucrul terapeutic.

Articole pe aceeași temă: