CSR Companii Stiri

Calendar Lavazza 2020: Natura idilică a lui David LaChapelle

7 oct. 2019 2 min

Calendar Lavazza 2020: Natura idilică a lui David LaChapelle

Reading Time: 2 minute

Artistul contemporan David LaChapelle a realizat fotografiile pentru ediția 2020 a calendarului Lavazza, “Earth CelebrAction”, un proiect fotografic menit să omagieze frumusețea naturii, îndemnând pe toată lumea să o protejeze.

Fotografiile au fost realizate în Hawaii, unde artistul trăiește de câțiva ani într-o fermă eco-sustenabilă, locul unde a devenit interesat de fotografia de peisaj. Este o viziune în concordanță cu cea a brandului Lavazza, care ne îndeamnă să protejăm planeta. Scenele naturale ale calendarului sărbătoresc frumusețea vieții și conștientizarea reciprocității tuturor lucrurilor vii.

backstage1
David LaChapelle

“Să lucrez la producția calendarului Lavazza «Earth CelebrAction» a însemnat pentru mine ocazia ideală de a continua viziunea idilică în care omul trăiește în armonie cu natura. Sunt recunoscător pentru libertatea totală de exprimare acordată de această companie care respectă planeta. Sunt fericit că am realizat imagini de care sunt pe deplin satisfăcut”, a spus  David LaChapelle.

LaChapelle a prezentat proiectul la Veneția împreună cu Francesca Lavazza, membră a consiliului de administrație a grupului Lavazza, precum și Michele Mariani, directorul creativ al agenției de publicitate Armando Testa, și Denis Curti, directorul La Casa dei Tre Oci.

David FrancescaLavazza
David LaChapelle și Francesca Lavazza

“Imaginile realizate de LaChapelle folosesc arta ca instrument pentru crearea unei noi legături între oameni și planetă. Pentru noi, a avea grijă de natură este o artă. Pe măsură ce Calendarul nostru evolua, am putut observa și orientarea tot mai mare a lui David LaChapelle către probleme de sustenabilitate și protecție a mediului”, a explicat Francesca Lavazza, membru al Consiliului de Administrație, Lavazza.

Este cea de-a treia colaborare a artistului cu Lavazza, cele 12 fotografii întruchipând o poveste simbolică în care elementele primare precum focul, apa, pământul și aerul se reunesc în prezența omului. Altfel spus: reconectarea omului cu pământul. Proiectul cuprinde dorința de a sărbători puterea frumuseții împreună cu ideea de acțiune, credința că un om poate acționa personal pentru apărarea mediului.

Calendarul 2020 reflectă atenția către sustenabilitate a  companiei Lavazza, atenție care a început să fie transpusă în fotografie încă din 2015, odată cu trilogia dedicată Apărătorilor Pământului, creată de Steve McCurry, Joey Lawrence și Denis Rouvre. Cei trei fotografi au înfățișat chipurile oamenilor care își protejează planeta în fiecare zi.

lavazza20

Ilustrarea ecosistemului fragil a continuat în 2018, când Platon a dedicat proiectul 2030: “Ce faci?” celor 17 Obiective De Dezvoltare Durabilă ale ONU.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: