Business Interviuri Lifestyle

Căsuța cu miez sustenabil, de pe Valea Vâlsanului

29 sept. 2021 6 min

Căsuța cu miez sustenabil, de pe Valea Vâlsanului

Reading Time: 6 minute

Au vândut apartamentul din București și s-au mutat în casa batrânească dintr-un sat de pe Valea Vâlsanului, arie protejată, la câțiva kilometri de Curtea de Argeș. La cinci ani după ce au părăsit agitația din Capitală, Silviu și Cristina Man oferă acum oaspeților români și străini găzduire în Căsuța din nuc, precum și o mansardă amenajată în stil muscelean, totul în rețeta unui turism sustenabil asezonat cu gastronomia locală.

  

Silviu Man

Cum a ajuns turismul rural, suste­nabil, în satul Vâlsănești din Argeș?

Ideea de a găzdui oaspeți în mansarda căsuței țărănești, ridicată de străbunicii mei, a pornit de la soția mea, Cristina, întrucât la noi în familie există o separare clară a puterilor în stat: una cu ideile, unul cu execuția (râde). Străbunicii s-au dus să se odihnească în veșnicie pe la începutul anilor ’90, iar casa și grădina au rămas aici. De grădină s-au îngrijit urmașii, care cu porumbul, care cu legumele, dar nici căsuța nu a fost uitată de tot. Prin urmare, după 25 de ani, în 2016, când a venit rândul nostru să ne punem pe treabă, căsuța se prezenta foarte bine și dornică de o nouă viață. După 7 luni de caznă șantieristică, ne-am mutat. Și în sfârșit am descoperit că nu există „în sfârșit” când e vorba de a locui la țară. Dar ăsta e un alt capitol… Revenind, am plantat pomi, de la meri și pruni la piersici și necta­rini. Am plantat muri și zmeură și coacăze. Mentă și aronia. Am ridicat solarul și l-am umplut de roșii. Am avut grijă de găini și de rațe, ba chiar anul trecut am avut și trei oițe. Am făcut siropuri și dulcețuri și suc de mere și lichior de coacăze negre și de nuci verzi.

Ce oferiți turiștilor care ajung în zonă, în trecere, sau vă găsesc pe site-urile de profil?

Lista adusă la zi ar fi asta: mansarda căsuței bătrânești Căsuța Sfintei Vineri – cu două paturi duble în două spații separate, cu o baie proprie încrustată cu un brâu de ceramică modelată manual cu model muscelean; și căsuța din nuc (Căsuța cu Miez) – care are și ea două paturi duble și vedere din prispă direct la dealurile împădurite și la căprioarele din vecinătate. Asta în tot timpul anului. Doar pentru sezonul cald, avem și două corturi militare zdravene (cred că sunt singurele din țară de acest gen destinate oaspeților) – cel mic, de 13 metri pătrați cu două paturi duble; cel mare – de 27 de metri pătrați – cu patru paturi duble; o baie completă în exterior (și ea dublă), unde poți să faci un duș cald cu tălpile pe piatră de râu. Și la nevoie, ridicăm și două corturi de glamping (4 metri diametru). Iar dacă vremurile vor fi prielnice, vom mai ridica un locușor mic, prietenos și de bun-gust, cu mult lemn, cu multe cărți și cât mai puțin beton și materiale superpoluante.

Din punct de vedere gastronomic, pe cine vă bazați?

În afară de ouăle, carnea de pasăre, legumele și ce creștem și cultivăm noi în propria ogradă, avem o mică „echipă” de „tanti & nenea” care ne răsfață de ani de zile, cu mult înainte de a ne muta aici – cu lapte proaspăt, cașcaval afumat, telemea, miere, carne la garniță, cârnați afumați și alte minuni locale. Avem un mare respect pentru ei – s-au încăpățânat să reziste pe calea asta, atât de disprețuită azi, a producției la scară mică, de subzistență, și au făcut-o fără să renunțe la calitate și fără să le pese că cei mai mulți din jurul lor au renunțat la „munca de jos” pentru a deveni consumatori de formule chimice din hipermarketuri. Apropo de asta, acum câțiva ani, un prieten american, în timp ce mânca cu poftă micul dejun, m-a întrebat: “De unde sunt ouăle, sunt excelente?” „Păi, de aici, din ogradă”, zic eu ridicând din umeri. Țin minte cum a lăsat furculița jos și mi-a spus răspicat: “Am 49 de ani, iar România este a 50-a țară a lumii pe care o vizitez. Dar e prima oară când VĂD sursa hranei din farfurie!”.

Sunt diferiți turiștii străini de cei români?

E greu de făcut o clasificare, pentru că noi nefiind un hotel sau o pensiune tipică, nu atragem nici oaspeți chiar tipici, și nici numărul mic de oameni pe care îi putem găzdui nu ne permite să facem statistici. Totuși, nu am putut să nu remarcăm la oaspeții de peste hotare o anumită relaxare pe care nu toți românii o au. Simplu spus, străinii se bucură de locul în care au ajuns exact așa cum e. Românii – câțiva, nu toți – îți lasă cumva senzația că ar vrea mai mult. Ce înseamnă acest mult, nu știu, și nici ei nu cred că știu prea bine. Poate că o explicație ar fi că străinii au ajuns cumva la o limită a „progresului” și acum se bucură că se întorc, prin călătoria lor în România, la niște rădăcini pe care lumea lor le-a abandonat – am povestit adesea cu ei despre cât de mult le place „sălbăticia” din România. Nu cred că o să uit vreodată cum niște oaspeți din Belgia, pregătindu-se să meargă la culcare, au ieșit din foișor și au scos un WOOOW! când au văzut cerul. Eu n-am înțeles, dar m-au lămurit ei imediat: „Noi nu putem vedea asta din niciun colț din țara noastră, pentru că poluarea luminoasă e mult prea mare”. Așa am priceput mai clar că treaba noastră nu e atât să facem ceva nou, cât să păstrăm ceea ce există deja, ceea ce nu am făcut noi, dar putem distruge cu ușurință (de exemplu, cu niște reflectoare LED). Revenind la ai noștri, unii conaționali par să mai aibă încă un complex al nedezvoltării, al lui „vremoțarăcaafară” (dublat de idea­lul ciudat al vacanței tip all-inclusive). Nu știu dacă e explicația mea e corectă, dar așa, strict empiric, eu zic că dacă îi dai o papură unui turist străin, sigur nu-i va găsi noduri cu viteza și precizia unui turist român.

Ce găsesc turiștii de vizitat în zonă?

Oh, ce nu găsesc. Suntem în inima unei lumi în miniatură. Pentru amatorii de drumeții, Cheile Vâlsanului și Poienile Vâlsanului sunt cele mai apropiate splendori naturale. Nu suntem departe de traseele montane ale Făgărașilor, avem no­ro­cul unei poziții privilegiate – de la noi, poți pleca pentru un traseu de o zi pe nu mai puțin de 8 dintre cele 13 vârfuri de peste 2.500 metri ale României. Listă la care e musai să adaug și traseul spectaculos de 4 ore din Canionul Valea lui Stan (cu poza de final la Vidraru) și cetatea Poenari, cu cele aproape 1.500 de trepte. Firește, mai sunt ctitoriile faimoase ale Curții de Argeș – Mănăstirea ­Curtea de Ar­geș, Biserica Domnească și Bise­rica Olari, dar nu aș ocoli nici mai puțin cunoscutele: Mănăstirea Corbii de Piatră – cea cu două altare, săpată literalmente în stâncă, sau Biserica din Brădet, ridicată de Mircea cel Bătrân. Pentru cei interesați de istoria recentă, pot urca la Nucșoara, unde pot veda casa memorială a eroinei Elisabeta Rizea și pot călca pe urmele partizanilor anticomuniști din grupul Arnăuțoiu-Arsenescu. N-aș uita nici de o vizită la Câmpulung Muscel – despre care noi ne încăpățânăm să credem că, dacă ar avea parte de o politică de renovare ca a Oradei, ar fi Cel mai Frumos Oraș din Țară, premiul I cu coroniță.

Puteți creiona un manifest al ­“turismului sustenabil”?

Nu demola, ci păstrează. Vechiturile de pe vremea bunicilor au un trecut, un sens și o armonie – și cu acestea le molipsesc și pe cei care le văd, le folosesc, le locuiesc.

A te dezvolta la sat nu înseamnă a-l transforma într-un oraș în minia­tură. Nu înseamnă betoane, nici LED-uri, nici inox, nici 5 etaje, nici infinitypool, nici plasmă cu diagonala de 1 metru deasupra șemineului fake. Nu înseamnă a schimba locul cu orice preț, ci a-l respecta.

Nu gândi industrial. Ține minte că nu poți avea calitate și cantitate simultan. Sunt lucruri care nu se pot face decât la scară mică – și, adesea, acestea sunt cele esențiale.

Nu uita că în casa ta de la țară vin oameni care caută tihnă, care vor să-și amintească cum curge timpul dincolo de marginile orașului. Oameni pe care îi dor ochii de atâta gri în clădiri și de atâtea ecra­ne și caută verdele. Care altfel respiră zilnic praf prin orașe și care vin să tragă în piept aerul viu de țară. Care vin să simtă că nu și-au pierdut rădăcinile. Cu alte cuvinte, oameni care caută simplitatea, fie și pentru câteva zile. Nu transforma acești oameni în simpli „clienți” sau „surse de venit”.   

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: