Companii

Cătălin Manoli, Danone România: Când performanța intră în obiectiv

30 mai 2022 3 min

Cătălin Manoli, Danone România: Când performanța intră în obiectiv

Reading Time: 3 minute

Cum a reușit Danone România să facă dintr-o fostă fabrică dezafectată de lapte, pe care a preluat-o în urmă cu 22 de ani, una dintre cele mai performante fabrici din Europa, de pe porțile căreia ies zilnic un milion de iaurturi care nu ajung doar pe mesele românilor, ci în mai bine de zece țări europene.

Cătălin Manoli este pasionat de fotografie și recunoaște că petrece mult timp pentru o poză reușită. Dar, pentru Cătălin, rezultatul final este mai puțin important decât procesul de fotografiere în sine. Îi place enorm momentul în care încearcă să își sincronizeze respirația cu mediul în care se află, când încearcă să se integreze în acel loc, să fie parte din el pentru o fracțiune de secundă, timp în care să îi surprindă sufletul, esența a ceea ce se întâmplă. Poate principalul motiv pentru care s-a îndrăgostit iremediabil de procesul din spatele realizării unei fotografii are legătură cu un aparat foto Smena pe care l-a primit cadou când avea 10 ani. Cum era o perioadă în care nu prea se găseau filme, Cătălin stătea cu aparatul la ochi și doar privea prin obiectiv, fără să apese declanșatorul, de teamă să nu irosească filmul. „Asta mi-a rămas, privitul prin aparat. Cred că îți dă o altă perspectivă asupra lumii”, spune râzând Cătălin Manoli, Bucharest Plant Manager la Danone România.

„Este dorința de a simți mediul în care te afli și, făcând asta, îl privești cu alți ochi. Lucrul ăsta îl trăiesc și în fabrică pentru că m-am alăturat unei echipe câștigătoare dinainte să fiu eu aici. Oamenii ăștia sunt minunați. Efectiv, același proces din fotografiere îl reproduc zi de zi în interacțiunile mele cu ei și, stând împreună umăr la umăr și încercând să reproducem procesul de fotografiere, să simțim mediul și să ne facem una cu el, asta ne apropie. Și creează unele legături care apoi se transpun ușor în performanțe”, adaugă Manoli.

Iar performanța este un atribut care urmărește fabrica Danone din București pe tot parcursul istoriei sale de peste 20 de ani, încă din prima clipă compania a achiziționat vechea fabrică de lactate Miorița, care a fost reconstruită integral, iar în luna mai a anului 1999, de pe porțile fabricii ieșea primul palet de iaurt, și până în ziua de astăzi, când fabrica Danone din București este cea mai optimizată și cu cele mai bune fluxuri din Europa. Danone a venit în România într-o perioadă în care industria lactatelor era total diferită de tot ce vedem acum pe piață: erau mai puțini jucători și o mai mică diversitate de iaurturi la raft. Astăzi, compania este unul dintre cei mai mari producători de iaurt din țară, unul din două iaurturi care ajung pe masa românilor fiind produs în fabrica Danone din București. Secretul? Ei bine, investițiile.

Danone România a investit peste 4 milioane de euro în noua linie, prin care schimbă și ambalajele Tetra Pak pentru iaurturile de băut din gamele Danone, Activia și Danonino. Noile ambalaje sunt realizate, în proporție de 93%, din materiale pe bază de plante, ceea ce contribuie la reducerea amprentei de carbon a acestor produse cu 45%. Demersul se aliniază stra­tegiei de sustenabilitate a companiei, care vizează inițiative de lungă durată pentru susținerea mediului înconjurător și nu numai.

„Linia asta este ca un copil mult-așteptat, ca să fac o paralelă. Este ca într-o căsătorie în care îți dorești un copil și la un moment dat chiar se întâmplă. La fel s-a întâmplat și aici, ne doream de câțiva ani să o avem. Ne doream de mult să facem pasul următor, să fim un fel de deschizător de drumuri și în România, dar și în lumea Tetra. Investiția este compusă din două linii care merg cumva sincron, putem produce două tipuri de sticle, de pachete în același timp. Forma lor este diferită, designul lor este complet nou, iar linia asta ne permite din punct de vedere industrial să răspundem la nevoile pieței automatizat, nu mai trebuie nicio altă manipulare. Ne dă o flexibilitate totală să răspundem oricărei nevoi din piață”, spune Cătălin Manoli, Bucharest Plant Manager, Danone România.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: