BizRemote by certSIGN Stiri

Ce concesii au făcut românii aflați în căutarea unui job în perioada pandemiei

28 oct. 2020 4 min

Ce concesii au făcut românii aflați în căutarea unui job în perioada pandemiei

Reading Time: 4 minute

Fie că au acceptat salarii mai mici sau joburi sub nivelul lor de experiență, fie s-au relocat în alt oraș, tot mai mulți români aflați în căutarea unui loc de muncă s-au văzut nevoiți să facă o serie de concesii în ultimele luni.

Peste 150.000 de candidați aplică lunar pe eJobs.ro, numărul lor înregistrând creșteri constante în ultimele 6 luni, de când piața muncii s-a schimbat complet. Spre deosebire de anii trecuți, când angajatorii erau cei nevoiți să facă o serie de compromisuri pentru a atrage cât mai mulți candidați relevanți, acum cei care își caută un loc de muncă sunt puși în fața unor concesii pe care, până nu demult, nici măcar nu le-ar fi luat în calcul.

Astfel, cel mai recent studiu derulat de eJobs România, în rândul candidaților care au încercat să se angajeze din martie și până acum, arată că principalul compromis pe care l-au făcut cei care și-au schimbat jobul a fost să accepte o ofertă salarială mai mică decât ar fi acceptat în mod normal. 34% dintre respondenți spun că s-au angajat pe o poziție sub nivelul lor de experiență și pregătire, în timp ce aproape un sfert au declarat că nu au fost dispuși să facă niciun compromis, chiar dacă asta înseamnă că va dura mai mult până când se vor angaja. Dintre aceștia, cei mai mulți fac parte din categoriile de vârstă 18-24 de ani și 45+.

Bogdan Badea CEO eJobs

”Oamenii încep să dea dovadă de tot mai multă flexibilitate, cel puțin temporar, pentru că au o serie de obligații care nu le permit să stea prea mult timp fără job. Spre exemplu, românii erau, până acum, destul de refractari când venea vorba de a se reloca într-un alt oraș, însă acum trec și peste acest obstacol, așa cum ne arată rezultatele studiului. Acceptarea unui job part time sau mutarea într-o altă țară sunt alte două concesii pe care candidații le-au făcut în ultima jumătate de an pentru a putea să se angajeze. Nu trebuie să uităm însă că aceste schimbări de pe piața muncii sunt ciclice și vom reveni, poate chiar mai curând decât de așteptăm, la realitatea pe care o știam înainte de declanșarea pandemiei. Iar atunci raportul de forțe candidați-angajatori se va inversa din nou”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Pentru cei care nu au reușit să se angajeze anul acesta, cel mai greu a fost faptul că, după aplicare, compania angajatoare nu le-a oferit niciun feedback. ”Au resimțit acest lucru chiar mai acut decât scăderea numărului de joburi disponibile în piață, lucru la care recunosc că nu ne așteptam. O bună parte dintre candidați înțelege că acum lupta se dă pentru joburi, nu pentru aplicanți și, prin urmare, sunt conștienți că e posibil să dureze mai mult până să primească un răspuns. Din păcate, în multe cazuri, acest răspuns nu mai vine deloc, iar asta s-a transformat într-un motiv uriaș de nemulțumire și chiar într-o ștampilă pe care candidații o vor pune pe termen lung acelor angajatori care nu le-au dat feedback. 50% dintre cei care au participat la acest studiu se plâng de faptul că nu au primit niciun răspuns de la compania angajatoare după ce au aplicat”, explică Bogdan Badea.

Faptul că nu au găsit suficiente joburi potrivite profilului lor sau în orașul în care locuiesc, numărul prea mic de joburi part-time sau remote sunt alte obstacole de care s-au lovit candidații anul acesta.

Chiar și cei care nu au renunțat la așteptările pe care le aveau și au decis să amâne angajarea până când va apărea jobul potrivit sunt conștienți că vor trebui, la rândul lor, să facă o serie de concesii în perioada imediat următoare, dacă nu vor reuși să se angajeze. Cei mai mulți (44%) spun că, dacă nu vor avea de ales, cel mai probabil, vor accepta un job sub nivelul lor de experiență și pregătire, în timp ce 43% declară că se vor angaja pe un salariu mai mic decât aveau anterior. Mutarea în alt oraș, în altă țară, un job part time sau reconversia profesională sunt alte schimbări pe care candidații le iau în calcul în cazul în care nu se vor angaja nici în următoarele 2-3 luni.

”Viața profesională a devenit un subiect care îi preocupă mai mult decât oricând pe români. Cei care au un job ok nu se gândesc la o schimbare în viitorul apropiat, iar cei care au rămas fără loc de muncă încearcă să nu piardă nicio oportunitate și să devină cât mai atrăgători în ochii angajatorilor. Întrebați cum s-a schimbat comportamentul lor în această perioadă, aproape 70% ne-au spus că urmăresc mai des site-urile de recrutare online, discută cu prietenii despre joburile noi în piață, și-au actualizat CV-ul, citesc mai mult despre ce se întâmplă pe piața muncii, caută articole și ghiduri despre cum se pot pune mai bine în valoare în fața recrutorilor sau se pregătesc temeinic pentru interviurile de angajare”, spune Bogdan Badea.

În ceea ce privește schimbările pozitive pe care le-a adus totuși această perioadă, 21% menționează că, deși si-au pierdut vechiul loc de muncă, au reușit să-și găsească un job care le place mai mult, 12% spun că au făcut cursuri de reconversie profesională și acum au mai multe opțiuni de angajare, 8% au prins curajul necesar pentru a-și deschide propria afacere și tot la fel de mulți au decis să plece în afara țării. Cu toate acestea, mai mult de jumătate dintre respondenți spun că ultima jumătate de an nu a adus nicio schimbare pozitivă în viața lor.

Foto:  © Federico Marsicano | Dreamstime.com

Array
One Comment
  1. Cezar
    Urmeaza sa avem o inflatie foarte ridicata in 2021 , ceea ce o sa se reflecte in buzunarul cetatenilor ! ( taxe mai mari , produse si servicii mai scumpe ).

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: