Brand Focus

Ce oferă noua destinație Ensana, Aquahouse Health Spa Hotel din Bulgaria

Reading Time: 3 minute

Cu peste 400 de camere și suite ale sale, cu vedere la Marea Neagră, precum și o întreagă serie de proceduri și terapii medicale, spa & wellness, care au la bază apa termală vindecătoare, care este o resursă de frumusetețe și sănătate de secole, complexul Aquahouse Health Spa Hotel din Sf Constantin și Elena, Bulgaria, duce mai departe moștenirea romanilor care au folosit izvoarele termale din Bulgaria încă din secolul 4 Î.C.

Complexul hotelier se întinde pe o suprafață de 6.000 de metri pătrați, cu 14 piscine și facilități acvatice care se îmbină discret cu vegetația naturală și, din această toamnă, face parte din portofoliul de hoteluri SPA al Ensana, principalul operator hotelier în domeniul hotelurilor de spa medical. Ensana deține locații premium în România, Cehia, Slovacia, Ungaria, Grecia (din 2025/2026) și UK.

Compania Ensana a preluat managementul hotelului de la 1 octombrie și își pune profesionalismul și experiența în slujba creării unui concept unic de concepte și pachete de tratament care au la bază resursele naturale și expertiza medicală.

Tratamente revoluționare la Aquahouse Hotel & SPA

Aquahouse Health Spa Hotel include un hotel de 5 stele, construit și deschis în anul 2022, situat în stațiunea Sf Constantin și Elena din Bulgaria. Aici, în acest loc de la malul Mării Negre, primii turiști au venit încă din 1908, stațiunea fiind, de altfel, prima de acest fel de la Marea Neagră.

Locația Ensana deține o colecție impresionantă de piscine interioare și exterioare, precum și o largă zonă termală, care include saune, băi cu aburi și alte facilități. Apa minerală termală are 46 de grade Celsius și este folosită cu succes în tratamente de prevenție și vindecare a bolilor cardiovasculare, endocrine, precum și în afecțiuni ale sistemelor nervoase și musculo-scheletal.

Proprietățile vindecătoare ale apei termale ajută oaspeții să își îmbunătățească întreaga stare de sănătate, precum și sistemul imunitar.

Zona Aquahouse Thermal & Beach, oferă patru zone separate care oferă diferite tipuri de senzații și activități; aqua, wellness, zona termală și zona pentru copii. De asemenea, pentru afecțiuni precum dureri de spate, dureri articulare, dureri de ceafă, umăr, șold, artrită, reumatism, osteoporoză, boli degenerative, reabilitare postoperatorie, mușchi, oase și articulații, complexul oferă antrenament funcțional și fizioterapie, mobilizare și antiinflamatoare. Iar apa termală și nămolul curativ ameliorează durerea și crește mobilitatea.

Pe zona de SPA, tratamentele medicale includ terapii ce folosesc curent electric de putere redusă, fonoforeză (pe bază de ultrasunete), stimulare electrică, terapie prin compresie sau diatermie.

Pentru 2024, oferta va fi îmbogățită cu programe de nutriție echilibrată, exerciții și obiceiuri sănătoase, programe personalizate de longevitate și wellbeing, programe de destresare, programe de healthy-ageing, precum și cu un program intensiv de SPA care include patru tratamente pe noapte.

Ensana este principalul operator de hoteluri spa din Europa, care operează în prezent 27 de hoteluri din Cehia, Ungaria, Slovacia, România și UK. Fiecare dintre aceste hoteluri se află situate în destinații balneare, renumite pentru resurselor lor naturale binefăcătoare. Ensana a dezvoltat un concept inovator, integrativ de sănătate, care are la bază resursele naturale locale și expertiza medicală asistată de metode de tratament modern. Grupul Ensana se dedică permanent îmbunătățirii stării de bine și de sănătate a oaspeților săi, oferind soluții de tratament adaptate fiecărui buget.

Team

Recent Posts

Modificarea Legii RCA: șoferii români vor să aibă dreptul să întrebe asigurătorul la ce service își pot repara mașina

Majoritatea covârșitoare a șoferilor români consideră util să primească o listă cu unități service unde să își poată repara mașina,…

6 ore ago

„Catalizator de Începuturi” aduce tinerii artiști în lumina reflectoarelor

Proiectul „Catalizator de Începuturi”, sub egida „Cred în România” și cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al…

7 ore ago

Asociația GIC IOR-Titan acționează în instanță Primăria Capitalei pentru recuperarea zonei retrocedate ilegal din Parcul IOR

Asociația Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană…

8 ore ago

Secretele Festivalului Hoinar

Cu o experiență de 12 ani în managementul proiectelor culturale, Ruxandra Miuți este managerul Festivalului Hoinar, una din puținele inițiative…

8 ore ago

Businessul Lensa a depășit 207 mil. lei anul trecut. Cum aniversează compania 11 ani de prezență pe piață

Retailerul român de optică Lensa a înregistrat, în 2023, venituri de peste 207 milioane de lei, consemnând o creștere a…

8 ore ago

Marcelo Rainer, Novartis România: Între schimbare și adaptabilitate

Dacă în 2022 a inițiat o transformare globală cu scopul de a accelera creșterea, capacitatea de inovare și productivitatea, în…

8 ore ago