Marketing Interviuri

Ce planuri are noul director de creație al V8 Interactive?

10 sept. 2018 3 min

Ce planuri are noul director de creație al V8 Interactive?

Reading Time: 3 minute

Din iunie, agenția românească V8 Interactive, care, de curând, activează și pe piața din Bulgaria, are un nou director de creație. Cosmin Baba vine cu peste 10 ani de experiență, acumulați în BBDO, Leo Burnett, Geometry Global și Publicis, și cu planuri mari pentru consolidarea serviciilor de marketing ale V8 Interactive, agenție care anul acesta va ajunge la o cifră de afaceri de aproape 2 milioane de euro.

Cosmin Baba
Cosmin Baba, Creative Director,  V8 Interactive

Ce presupune jobul tău în cadrul echipei V8 Interactive?

Începând cu luna iunie am preluat conducerea Departamentului de Creație al V8 rolul meu fiind unul de coordonare și concentrare a produsului creativ pe toți clienții agenției. În același timp, alăturarea mea completează gama de servicii V8 din punct de vedere ATL și Digital PR consolidându-i astfel statutul de agenție full-service atât în piața românească, cât și în cea din Bulgaria pe care agenția activează începând din acest an. Planul pentru perioada următoare este să dezvoltăm un model de business care propune clienților noștri servicii interactive de marketing. 

Care au fost cele mai importante momente în evoluția ta profesională de până acum?

Primul moment important al carierei mele a venit cu primul premiu, un bronze Effie, câștigat la doi ani după intrarea mea în domeniu. Acesta a dus, în același timp, la îndeplinirea scopului meu de a porni la drum făcând publicitate care vinde.

Un alt moment important a fost cel în care am câștigat un Cannes Lions cu #seatbeltb00bing pentru că atunci am văzut cum se construiește o campanie cu recunoaștere internațională. 

De-a lungul timpului am participat la campanii și pitch-uri regionale care mi-au definit stilul de lucru și viziunea asupra unui brand global cu relevanță în mai multe piețe, dar și la campanii locale care au setat standarde în materie de producție și storytelling, cum a fost cea la Toortitzi cu elefantul Manole.  

Unde ai debutat? Care a fost prima campanie pentru care ai lucrat?

Aș spune că au fost o serie de prime. Prima campanie la care am lucrat a fost cea la gama de mâncăruri Sadu de la Scandia ”Gustul Strașnic de la țară”, dezvoltată la  Graffiti BBDO, prima agenție la care am lucrat și cu care am și câștigat primul meu premiu în publicitate.

Proiectul preferat, până acum.

Proiectul meu preferat rămane cel făcut pentru Toortitzi. Așa cum spuneam, atunci am avut ocazia să fiu la capătul creativ al unei campanii cu vizibilitate atât în rândul target-ului, cât și în industria creativă.

Ce proiecte ai în lucru pentru a doua jumătate a anului în cadrul V8?

Pregătim deja o serie de campanii cu care vom fi ”live” în scurt timp bazate pe digital content, dar și pe mecanisme care vor îmbina online-ul cu offline-ul într-un mod cât se poate de interesant și relevant.

Ai lucrat până acum în multinaționale, ce te-a făcut să accepți acum provocările unui business românesc?

În primul rând faptul că V8 este o agenție full-service cu o direcție creativă sincronizată cu viziunea mea actuală asupra business-ului.

Un alt factor care m-a convins este determinarea echipei de aici și workflow-ul care este unul eficient și la care participă oameni preocupați de ce ”semnează”.

În toți acești ani, am ajuns la o concluzie și anume că, oriunde m-am simțit bine și am făcut lucruri frumoase, nu a contat numele de pe clădire, ci oamenii din interiorul ei. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: