Marketing Stiri

Publicitate de 322 milioane de euro in 2015

3 iun. 2015 2 min

Publicitate de 322 milioane de euro in 2015

Reading Time: 2 minute
Alexandra Olteanu, Managing Director, Initiative
Alexandra Olteanu, Managing Director, Initiative Media

Piata locala de media a avut anul trecut o evolutie pozitiva, fiind inregistrata o crestere de 2,6% fata de 2013, pana la valoarea totala de 313 milioane euro net, potrivit celei de-a XIX-a editii Media Fact Book, analiza lansata de Initiative Media, parte a grupului Interpublic MediaBrands.

Este de asteptat ca in 2015 cheltuielile de publicitate sa ajunga la o valoare de 322 milioane de euro net, reprezentand o noua crestere de aproximativ 3%.

“In 2014, piata de media a inceput din nou sa creasca, dupa cativa ani de scadere, urmati de o perioada de stagnare. Acest trend se va mentine si in 2015, principalul motor fiind cresterea economica ce incepe sa se simta si la nivelul consumului”, a declarat Alexandra Olteanu, Managing Director, Initiative Media.

 “Ne bucuram ca simtim un reviriment al acestei piete mult incercate in ultimii ani: atat in contextul crizei economice din perioada 2009 – 2012, cat si al presiunilor legislative din anul 2013. Desi procentele par mici in comparatie cu anii de boom, aceasta este o crestere sanatoasa, in acelasi ritm cu indicatorii economici de consum care o determina”, a adaugat Alexandra Olteanu.

In 2014, singurele medii care au inregistrat cresteri ale volumelor derulate au fost televiziunea si internetul, acestea inregistrand valori de 198 milioane euro, respectiv 51 milioane euro. Piata radio (18 milioane euro) si cea OOH (28 milioane euro) s-au mentinut la valori constante, in timp ce valoarea presei scrise din Romania continua sa scada, in 2014 aceasta pierzand 10% din volum si ajungand la  cea mai mica valoare din piata de media, de doar 17 milioane euro. 

Pentru 2015, estimarea Media Fact Book privind valoarea volumelor de media din TV este de 205 milioane de euro, in crestere cu 3,5% fata de 2014. De asemenea, internetul isi continua cresterea sustinuta (+10%), in vreme ce radio-ul si OOH-ul sunt medii stabile, fara evolutii notabile. La capitolul scaderi, presa va pierde din volume 10%. 

Studiul integral poate fi vizualizat si descarcat in forma digitala la adresa www.mediafactbook.ro.

 

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: