Finanțe Stiri

CEC Bank a atras peste 162 mil. euro de pe piețele internaționale, printr-o nouă emisiune de obligațiuni eligibile MREL

17 nov. 2023 2 min

CEC Bank a atras peste 162 mil. euro de pe piețele internaționale, printr-o nouă emisiune de obligațiuni eligibile MREL

Reading Time: 2 minute

CEC Bank a atras 162,6 milioane de euro prin suplimentarea emisiunii lansate în februarie 2023, scadentă în februarie 2028, cu un nou plasament de obligațiuni senior non-preffered eligibile MREL.

Emisiunea a fost suprasubscrisă de 1,6 ori raportat la volumul indicat inițial de 100 milioane euro (estimat), iar între investitori se numără bănci, companii, fonduri de pensii, administratori de active și firme de asigurări.

“CEC Bank dovedește încă odată că este atractivă pentru investitorii instituționali, chiar și într-un context de piață marcat de incertitudini, atât din punct de vedere macroeconomic, cât și din punct de vedere geopolitic. Pentru noi este o confirmare a faptului că strategia de transformare a băncii și rezultatele financiare solide obținute au ajutat la susținerea încrederii și interesului investitorilor. Suntem la un nivel foarte confortabil în ceea ce privește cerințele de capital, iar redeschiderea emisiunii deja existente de la începutul acestui an are și rolul de a îmbunătăți lichiditatea instrumentelor emise de bancă în piața secundară. În prioada următoare vom continua să ne concentrăm pe planurile noastre de dezvoltare, de creștere și de atragere de resurse și capital pentru a finanța economia românească.”

Bogdan Neacșu, Director General al CEC Bank

Având în vedere succesul emisiunii de debut din februarie 2023 și interesul ridicat, manifestat de investitorii instituționali, CEC Bank a redeschis emisiunea din februarie ajungând la un volum total de 281,9 milioane de euro, tragerile cumulate în cadrul Programului EMTN ridicându-se acum la aproximativ 414 milioane de euro. Fondurile sunt destinate consolidării bazei de capital a CEC Bank, oferind un buffer confortabil pentru realizarea planurilor sale ambițioase în sprijinul pieței locale.

Obligațiunile denominate în euro au fost emise conform Prospectului de bază al programului EMTN ce permite trageri în volum total 600 de milioane de euro (aproximativ 3 miliarde lei), aprobat pe 21 decembrie 2022 de către Commission de Surveillance de Secteur Financiere (CSSF) Luxemburg, cu suplimentarile ulterioare. Obligațiunile vor fi listate la Bursa de Valori din Luxemburg și la Bursa de Valori București.

CEC Bank a mandatat Grupul Citi, Grupul Erste și Grupul Raiffeisen Bank International în calitate de Joint Bookrunners și Raiffeisen Bank România cu rolul de Co-Manager pentru emisiune. Casa de avocatură Dentons a asigurat consultanța juridică a emitentului iar Joint Bookrunner-ii au fost consiliați de Casa de avocatură Clifford Chance, prin birourile din București și Frankfurt.

Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de 69,08 miliarde lei, la sfârșitul primului semestru al anului 2023.

Array

Articole pe aceeași temă: