Tech Stiri

Cele mai inovatoare proiecte ale industriei serviciilor de business, premiate la Gala ABSL

21 mai 2021 3 min

Cele mai inovatoare proiecte ale industriei serviciilor de business, premiate la Gala ABSL

Reading Time: 3 minute

Asociația Business Services România (ABSL) a premiat cele mai relevante proiecte ale industriei serviciilor de business în cadrul unui eveniment desfășurat online.

Cele mai valoroase proiecte derulate de companii pe mai multe categorii precum inovație, excelență în business, CSR, colegul anului, au fost jurizate și prezentate audienței.

„Din fericire industria noastră a fost poate cea mai bine pregătită pentru izolare. Chiar termenul de outsourcing spune intrinsec acest lucru, fiind activități făcute prin definiție la distanță. 2020 a adus însă numeroase provocări companiilor din industrie, în arii precum managementul proiectelor și al echipelor, munca în echipă, asigurarea continuității serviciilor încă din primele zile de pandemie si livrarea acestora la cel mai înalt nivel către clienți din întreaga lume, procesul de recrutare, telemunca. Anul trecut a dus la următorul nivel atenția pe care companiile o acorda angajaților, familiilor acestora și comunității și a implusionat digializarea, automatizarea proceselor, inovația iar proiectele înscrise în competiție demonstrează aceste aspecte.”

Ciprian Dan, Președinte ABSL

Câștigătorii Galei ABSL

  • Categoria Business Leaders in Business Excellence, premiază profitabilitatea și rezultatele obținute și este câștigată de Deutsche Bank Global Technology, urmată de Wipro Technologies și Microsoft România. Deutsche Bank Global Technology este câștigătoare prin proiectul eAuction, un instrument dezvoltat de departamentul de achiziții al companiei. Acest soft permite furnizorilor de bunuri și servicii să concureze online, în timp real și să ofere cele mai bune prețuri pentru servicii și produse.
  • Categoria Business Leaders in Business Inovation, premiază inovația, cea mai importantă caracteristică a industriei serviiciilor pentru afaceri. Compania câștigătoare este Hewlett Packard Enterprise, urmată de Deutsche Telekom Services Europe Romania și Wipro Technologies pe locul 2 și Goodyear Operation Romania pe locul 3. Proiectul Edge-to-Office, dezvoltat de Hewlett Packard Enterprise, abordează într-un nou fel telemunca si pune accent pe modul in care se conectează membrii echipei, indiferent de locul din care lucrează, aceștia fiind uniți de ADN -ul companiei care are ca puncte centrale cultura organizațională, obiectivele și clienții. 
  • Categoria Business Leaders in Customer Experience premiază cele mai bune soluții găsite de companii în îmbunătățirea serviciilor și a relatiei cu clienții.  În acest an, primul loc este ocupat de două companii  – Microsoft România și Wipro Technologies. Locul doi a fost câștigat de Societe Generale Global Solution Center și locul 3 de Allianz Partners Bucharest. Microsoft România a dezvoltat pentru rețeua de sănătate Regina Maria prima clinică virtuală pentru consultații online, în timpul stării de urgență. Proiectul a fost dezvoltat într-un timp record, de numai 10 zile. Wipro Technologies a dezvoltat proiectul Moses pentru unul dintre cei mai mari clienți ai săi. Proiectul îmbunătățește sistemul de facturare cu ajutorul automatizării și reproiectării proceselor, mărind astfel eficiența și reducând numarul oamenilor care plecau din companie.
  • Categoria Business Leaders in CSR este câștigata de Societe Generale Global Solution Center, locul 2 este ocupat de Deloitte și locul 3 de Deutsche Bank Global Technology. Code Hero, proiectul câștigător dezvoltat de Societe Generale Global Solution Center, ajută 2000 de copii, între 9 si 13 ani, din zonele rurale sau orașele mici să dezvolte abilități digitale, de programare și așa numitele „soft skills” (vorbitul în public, educație financiară, cum să facă o prezentare etc.) astfel încât, mai tarziu, aceștia să aibă o șansă crescută de a se angaja.
  • Categoria Business Leaders in Talent Development & Education este câștigată anul acesta de Deloitte Regional Audit Delivery Center și de Eucom Business Language. Locul 2 a revenit companiei Genpact și locul 3 a fost câștigat de Teleperformance Romania. Programul „Virtual Onboarding” dedicat noilor recruți, a fost dezvoltat de Deloitte în timp record, imediat după impunerea măsurilor de distanțare socială. Acesta a implicat cooperarea cu mediul universitar prin organizarea Academiei „Deloitte Audit Student Hub”, incluzând mentorat si supervizare virtuală în timpul formării profesionale, precum și dezvoltarea abilităților tehnice și de lucru în echipă. #LearningMustGoOn este proiectul dezvoltat de Eucom Business Language. Proiectul constă în întâlniri lunare în care sunt prezentate cărți de dezvoltare personală si de business, în care sunt dezbatute cele mai importante idei, inclusiv cu autorii acestor cărți,  și stabilite demersuri de punere a lor in practică.
  • Valentina Ponorache de la Hewlett Packard Enterprise a câștigat la categoria Collegue of the year. Aceasta categorie îi premiază pe acei oameni care se disting prin atitudinea și energia pe care o aduc in echipă, care voluntariază și sunt mentori și care au valori personale puternice.
Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: