Companii Stiri

Centrala termică, controlată pe smartphone

18 oct. 2016 5 min

Centrala termică, controlată pe smartphone

Reading Time: 5 minute

Ariston Thermo România, liderul pieţei locale de centrale termice şi boilere electrice, lansează aplicația Ariston NET, care conferă inteligență centralei termice printr-o serie de funcţii de ultimă generaţie.

Cu ajutorul Ariston NET centrala termică poate fi controlată de la distanţă, iar temperatura din locuință poate fi reglată cu ajutorul unui device mobil, de oriunde și oricând. În plus, folosirea noii aplicaţii poate  genera economii de până la 25% la consumul de energie.  

Ariston NET permite încălzirea locuinței de la distanță și pregătirea apei calde menajere în momentul oportun, înainte de întoarcerea proprietarilor acasă, singura condiție fiind o conexiune la Internet. Astfel, prin utilizarea acestei aplicații, confortul este dus la nivelul următor, datorită posibilității controlului multiplu. Cu ajutorul aplicaţiei se poate seta o temperatură diferită în fiecare cameră din locuință şi chiar pot fi gestionate sistemele de încălzire şi producere de apă caldă menajeră din mai multe locaţii.

„Pe măsură ce stilul nostru de viață devine tot mai activ, smartphone-ul este soluția la aproape toate problemele legate de lipsa timpului. Locuințele devin astfel tot mai inteligente, iar confortul a devenit sinonim cu controlul de la distanță”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

 „Noua aplicație Ariston NET permite gestionarea centralei termice de pe telefon oricând, de oriunde, având avantajul că poate genera o economie de costuri în ceea ce privește consumul de energie de până la 25%”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

Noua aplicaţie Ariston NET este compatibilă cu o centrală termică de ultimă generaţie Ariston din gamele Genus Premium Evo şi Clas Premium Evo. Pentru a putea fi instalată, este necesar ca centrala să fie echipată cu kit-ul multi-zone Ariston Sensys Net, compus din dispozitivul de termoreglare Sensys și din gateway, care apoi trebuie conectat prin wi-fi la Internet. Odată montate acestea, utilizatorul nu trebuie decât să descarce aplicaţia Ariston Net din GooglePlay sau App Store şi să o instaleze pe un telefon mobil sau pe o tabletă ce dispune de sistemul de operare iOS sau Android.

Moduri diferite de funcționare

Pentru o experiență de utilizare cât mai simplă, Ariston NET oferă patru moduri prestabilite de funcționare: pentru iarnă, pentru oprire cu activarea funcţiei anti-îngheţ, pentru vară și pentru perioada vacanţei. Centrala devine astfel inteligentă și acționează conform setării, fără să fie nevoie de o verificare suplimentară.

Catalin Draguleanu,Country Manager Ariston Thermo Romania
Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România

De asemenea, prin activarea funcției Auto, centrala va funcționa conform temperaturilor din exteriorul și interiorul locuinței. Această funcție este și cea care are un rol important în reducerea semnificativă a consumului de energie, cu până la 25%, datorită optimizării în timp real. În plus, aplicaţia oferă sugestii de setare pentru reducerea consumului de gaz, printr-o monitorizare constantă a centralei termice.

O altă funcție importantă este programarea zilnică și săptămânală, în funcție de programul și stilul de viață al utilizatorilor. În plus, în cazul în care apare o problemă în funcționarea centralei, aplicația va transmite o notificare proprietarului, dar și centrului de service, dacă este activat serviciul de service la distanță. Nu în ultimul rând, Ariston NET aduce aminte utilizatorului şi de momentul potrivit pentru revizia centralei, generând totodată rapoarte legate de consumul de energie.

Potrivit reprezentantului companiei, piaţa locală de centrale termice din România se află în plină maturizare, românii punând accent pe serviciile conexe precum service şi garanţii, pe funcţiile oferite, preţul nemaifiind principalul criteriu de achiziţie. Această orientare este tot mai vizibilă începând cu septembrie 2015 când, odată cu introducerea normativelor europene ErP, centralele termice în condensare au câştigat tot mai mult teren datorită avantajelor precum consumul redus de gaz şi emisiile reduse de noxe.

„Piaţa de centrale termice se îndreaptă tot mai mult către segmentul înlocuirilor produselor instalate în urmă cu peste 10 ani. Desigur, un procent important este deţinut şi de noile instalări, acestea fiind, de cele mai multe ori, determinate de debranşările de la sistemul centralizat de încălzire”, a completat Cătălin Drăguleanu.

Conform unei analize realizate de Ariston Thermo România, de la începutul anului şi până la finele lunii august, 10.736 de familii din România au luat decizia de a renunţa la sistemul centralizat de încălzire. Numărul acestora este cu 78% mai mare comparativ cu cel raportat în perioada similară din 2015. Astfel, cele peste 10.700 de familii au optat pentru un sistem propriu de încălzire, centrala termică cu funcţionare pe gaz fiind principala alegere.

Debranșările continuă

„Studiile derulate periodic arată că românii înţeleg tot mai mult avantajele unei centrale termice proprii şi sunt tot mai receptivi către noile tehnologii în acest sens. Astfel, datele oficiale arată că, din anul 2012 şi până în prezent, peste 202.674 de familii au decis să renunțe la sistemul centralizat de încălzire, iar cea mai mare parte a acestora a optat pentru instalarea unei centrale termice de apartament pe gaz”, a mai adăugat Cătălin Drăguleanu.

Raportat la situaţia din primele opt luni din acest an, conform datelor ANRSC, în topul judeţelor unde s-au raportat cele mai multe debranşări se află Galaţi, unde 3.670 de apartamente figurează ca debranşate. Pe locurile următoare în top se află Timiş, cu peste 2.200 de apartamente, şi Hunedoara, cu peste 1.700 de familii ce au renunţat la sistemul centralizat.

„Din 2002 şi până în prezent, sistemul centralizat din România a pierdut circa 50% dintre abonaţi. Astfel, dacă în 2002 erau branşate cca. 2,48 milioane de locuinţe, la finele lunii august 2016 mai erau racordate doar 1,25 milioane de locuinţe. În acelaşi timp însă, parcul de centrale termice instalate a crescut substanţial, cu cca. 436%, de la cca. 410.000 de unităţi în 2002, la peste 2,2 milioane în acest moment”, a afirmat Cătălin Drăguleanu.harta debransari ariston

Analiza realizată de Ariston Thermo România pe baza datelor raportate de ANRSC mai arată că, la finele lunii august 2016, doar 26% dintre locuinţele din mediul urban din România mai erau branşate la sistemul centralizat de încălzire. De asemenea, în 9 judeţe din ţară întreaga populaţie a ales debranşarea şi foloseşte sisteme proprii de încălzire a locuinţei. În plus, alte 13 judeţe au mai puţin de 10% dintre locuinţe racordate la CET-uri.

„Alte 17 judeţe din România mai au branşate doar între 10 şi 50% dintre locuinţe, în timp ce doar două judeţe şi Capitala mai au conectate puţin peste 50% dintre apartamente”, a arătat Country Managerul companiei.

De asemenea, acesta a subliniat că Bucureşti este oraşul care însumează cca. 45% din totalul apartamentelor branşate la sistemul centralizat de încălzire din România.

Investiția în centrala termică, amortizat în doi ani

Dincolo de confortul sporit oferit de instalarea unei centrale termice cu funcţionare pe gaz, românii pot obţine şi economii majore. Astfel, dacă la nivel naţional preţul mediu al gigacaloriei facturate către populaţie este de 220 de lei, iar cel de producţie este de 353 lei, preţul pentru producerea unei Gcal de o centrală termică în condensare ajunge la aproximativ 163 de lei.

„Prin comparaţie cu preţul mediu al Gcal furnizate de către sistemul centralizat de încălzire, economia adusă de instalarea unei centrale termice pe gaz este de cca. 26%. Cu toate acestea, există şi judeţe unde economiile pot fi chiar mai mari de atât. Astfel, în Constanţa, Timiş sau Arad, costul de facturare al gigacaloriei produse de CET este cuprins între 441 lei şi 244 lei, cu mult mai mare comparativ cu media naţională de 220 lei, iar reducerea valorii facturii de încălzire poate fi de până la 63%”, a mai spus reprezentantul companiei.

În ceea ce priveşte costurile pentru încălzirea şi producerea de apă caldă menajeră, analiza Ariston a arătat că, în medie, pentru un apartament cu două camere (60 mp), românii care au ales instalarea unei centrale termice pe gaz pot face economii de circa 48% la factura de încălzire comparativ cu cei care sunt încă racordaţi la CET.

Prin comparaţie cu o locuinţă ce dispune de un sistem de încălzire propriu cu funcţionare pe curent, economiile pot fi de până la circa 300%.

Calculele Ariston Thermo România au arătat, de asemenea, că investiţia în achiziţia unei centrale termice în condensare este de cca. 2.850 lei, în timp ce suma necesară realizării întregii instalaţii (centrala termică, costuri de debranşare, instalaţia de gaz şi centrala termică) pentru un apartament mediu de 80 mp ajunge la cca. 7.800 lei.

„În funcţie de costul gigacaloriei furnizată de CET-ul din judeţ, amortizarea investiţiei în centrala termică se poate face între doi şi patru ani, în timp ce amortizarea investiţiei pentru întreaga instalaţie ajunge la circa 6 ani”, a încheiat Cătălin Drăguleanu.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: