Stiri Tech

CEO-ul Huawei vrea o discuție cu Joe Biden pentru resetarea relațiilor

9 feb. 2021 < 1 min

CEO-ul Huawei vrea o discuție cu Joe Biden pentru resetarea relațiilor

Reading Time: < 1 minut

CEO-ul Huawei Ren Zhengfei vrea o resetare a relațiilor cu Statele Unite. În cadrul unei conferințe în fața presei internaționale din China, prima în ultimul an, Ren Zhengfei și-a manifestat dorința de a discuta cu președintele Joe Biden. Acesta speră la ”politici mai deschise” din partea noii administrații de la Washington.

”Aș vorbi cu el despre dezvoltarea comună. Atât SUA, cât și China trebuie să-și dezvolte economiile, deoarece acest lucru este bun pentru societatea noastră și pentru echilibrul financiar.

Permiterea companiilor americane să furnizeze bunuri clienților chinezi este favorabilă propriei performanțe financiare”, a spus Ren Zhengfei, în declarația sa tradusă de presa de peste ocean. „Dacă capacitatea de producție a Huawei s-ar extinde, asta ar însemna vânzări mai mari pentru companiile americane. Este o situație de câștig-câștig. Cred că noua administrație va cântări aceste interese. […] Încă sperăm să putem cumpăra o mulțime de componente, piese și utilaje din SUA, astfel încât companiile din SUA să se poată dezvolta și cu ajutorul economiei chineze. ”

Ren Zhengfei, pentru presa internațională din China

Huawei nu poate continua în acest moment afacerile și colaborarea cu mai multe companii americane, din cauza faptului că fosta administrație a lui Donald Trump i-a plasat pe lista neagră, sub scuza temerilor la adresa securității naționale.
Printre altele Huawei a pierdut accesul la licența Android, de la Google, dar și la procesoarele Snapdragon de la Qualcomm și alte componente ale telefonului.

CEO-ul Huawei despre iPhone 12: Cel mai bun din lume

CEO-ul Huawei Ren Zhengfei a numit iPhone 12 ca fiind ”cel mai bun telefon din lume” și a menționat că acest telefon a ajutat la dezvoltarea rețelelor 5G de la Huawei, scrie The Verge.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: