Stiri

CFR suplimentează trenurile spre litoral pentru minivacanța de 1 mai

24 apr. 2023 2 min

CFR suplimentează trenurile spre litoral pentru minivacanța de 1 mai

Reading Time: 2 minute

CFR a anunțat suplimentarea trenurilor spre litoral odată cu minivacanța de 1 mai. Potrivit anunțului de pe siteul companiei, din București vor fi trenuri care vor merge spre Constanța la interval de 1 – 2 ore.

Cu prilejul minivacanței de 1 Mai care prin tradiție este petrecută la malul mării, CFR Călători va asigura în perioada 27/28 aprilie – 1/2 mai 2023, în plus faţă de trenurile existente în programul de circulaţie, legături cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi, Suceava, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia.

De asemenea, călătorii din regiunile țării au la dispoziție și serie de conexiuni rapide din capitală, pe fondul existenței unui mers de tren cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța.

Compania va suplimenta în aceeași perioadă și trenurile pe cele mai solicitate rute, în funcție de disponibitățile tehnice de material rulant, cu vagoane clasă, de dormit și cușetă, pentru asigurarea mobilității pasagerilor în condiții de siguranță, securitate și confort spre destinațiile de vacanță.

Bilete online, prin aplicația CFR

Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și pentru a ne putea astfel adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători vă recomandă să vă procuraţi din timp legitimaţiile de călătorie și să utilizați toate trenurile puse la dispoziție în graficul unei zile de circulație. Biletele pot fi achiziţionate cu anticipație, utilizând următoarele canale de vânzare:

  • online de pe www.cfrcalatori.ro;
  • din aplicația mobilă “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery).
  • de la automatele de vânzare bilete din gări;
  • direct de la casele de bilete din gări și distribuitorii autorizați (agenții de turism).


Indiferent de canalul ales pentru cumpărare, CFR Călători oferă reduceri importante. De exemplu, biletul dus-întors se poate cumpăra cu o reducere de 10%; la cumpărarea cu anticipație discountul este de până la 10%, la cumpărarea biletelor de la automatele de vânzare din stații cât și online – direct de pe site sau din aplicația de pe telefon – se acordă o reducere de 5%, etc. De asemenea, conform legii, elevii pot călători gratuit, iar studenții beneficiează de 50% reducere la călătoria cu vagoane clasa a 2-a. Toate reducerile sunt prezentate în detaliu pe www.cfrcalatori.ro, în secțiunea Trafic intern/ Oferte și Facilități.

Facem apel la călători, să nu urce în tren fără bilet de călătorie, dacă la ghișeu/casa de bilete li se comunică faptul că locurile au fost epuizate. Vor evita astfel, plata în tren a biletului cu suprataxă și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile utilizând:

  • site-ul www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Mers Tren Trafic Intern.
  • 9521 – INFO CFR (trafic intern).
  • numerele de telefon de la gările CFR, publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • site-ul administratorului infastructurii feroviare www.cfr.ro, unde sunt funcționale și actualizate permanent camerele web https://cfr.ro/camere-web-2/ din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța, care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • şi întrebând personalul nostru din staţii.
Array

Articole pe aceeași temă: