Stiri Business Companii Tech

Cifra de afaceri System Innovation România, în creștere cu 40%

10 feb. 2022 2 min

Cifra de afaceri System Innovation România, în creștere cu 40%

Reading Time: 2 minute

System Innovation România, partener SAP Business One pe piaţa locală, estimează o creştere cu 40% a cifrei de afaceri în 2021, faţă de anul anterior. Cu 26 angajaţi şi birouri în Bucureşti şi Cluj-Napoca, compania va depăşi venituri de 1.8 milioane euro, din proiecte de digitalizare a proceselor de afaceri.

Filiala din Cluj- Napoca, înfiinţată în 2019, a ajuns la o pondere de 38% în serviciile de consultanță, fiind specializată pe implementarea proiectelor şi mai puţin pe suport sau dezvoltare de produse.

Verticale de business

În 2021, System Innovation România a derulat cu precădere proiecte foarte specializate, care au inclus unelte și funcționalități specifice: gestiunea colecţii, modele, mărimi şi culori pentru producători de încălţăminte/îmbrăcăminte, dar și gestiune abonamente, facturare şi consumuri pentru o companie mare de telecomunicaţii. Complementar, majoritatea proiectele au inclus activităţi de consultanţă şi optimizare a fluxurilor interne.
2021 a fost un an cu o evoluţie peste aşteptări. Am crescut cifra de afaceri cu 40%, dar mai important este că am consolidat activitatea şi am făcut un pas important pe un segment de piaţă superior. Dezvoltările aduse de SAP sistemului ERP SAP Business One împreună cu modulele verticale, pe care le avem în portofoliu, ne-au permis derularea unor proiecte complexe, la clienţi foarte mari. Astfel, valoarea medie a unui proiect a crescut cu aproximativ 30% și practic am generat venituri mai mari, fără să creștem proporţional baza de clienţi. Am livrat mai multă consultanță, mai multe module și mai multe funcţionalităţi. Un alt aspect conturat anul trecut este şi extinderea unor proiecte existente la filiale ale clienţilor din ţara sau străinătate,” afirmă Ciprian Condur (foto), Managing Partner, System Innovation România.

Obiective pentru 2022

Pentru 2022, System Innovation România are obiective la fel de ambiţioase și vizează o creştere de cel puţin 20%. Numeroase proiecte au ajuns la maturitate şi au nevoie de un upgrade al proceselor de business. Totodată, compania îşi va concentra resursele pe susţinerea clienţilor în depăşirea noilor cerinţe legislative, precum raportarea în format SAFT- T și facturarea electronică.

Complementar, System Innovation România se alinieaza strategiei SAP de orientare pe cloud şi va adopta, în acest an, o serie de soluţii specifice. De asemenea, în 2022, compania va continua si extinde oferta de servicii Business Intelligence, bazate pe tehnologia producatorului Qlik, pentru companii mici si mijlocii.


Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: