Stiri

Cinci instituții vor primi energie electrică gratuită în campania ”Dăruiește lumină”

Reading Time: 2 minute

Românii au fost impresionați de poveștile instituțiilor prezentate în cele cinci episoade ale podcastului „Dăruiește Lumină” şi, într-un timp record, au distribuit energia donată de E.ON Energie România.

În perioada 6-17 aprilie, aproximativ 12.000 români au apreciat, comentat sau distribuit poveştile emoţionante de pe pagina @Daruieste Lumină, fiecare astfel de gest însemnând 50 kWh pentru instituţia aleasă. Iar pentru că entuziasmul şi dorinţa românilor de a face bine au depăşit aşteptările, E.ON a suplimentat la peste 600.000 kWh cantitatea de energie donată, cu o cincime mai mult decât cea anunţată iniţial.

În funcţie de opţiuni, cantitățile de energie vor ajunge la fiecare din cele cinci instituții beneficiare, urmând să fie scăzute din facturile de energie electrică sau gaze naturale ale acestora.

E.ON Energie România le multumeşte tuturor celor care s-au mobilizat şi au ajutat, în acest an, să dăruim lumină următorilor beneficiari:

  • Institutul Inimii din Tg. Mureș, unde în ultimii 25 de ani au fost efectuate 52 de transplanturi cardiace și peste 5.000 de intervenții pe cord deschis, dintre care 4.000 la copii.
  • Casa de Copii „Sf. Iosif” din Odorheiul Secuiesc, unde trăiesc 170 de copii orfani sau cu o situație materială precară.
  • Liceul pentru Deficienți de Vedere Cluj, primul liceu de profil din România, înființat în anul 1900, unde elevi cu deficiențe din întreaga țară primesc sprijin educațional specializat.
  • Căminul pentru Persoane Vârstnice „Inocențiu M. Klein” din Timișoara, locul în care sunt îngrijiți bunicii care, din diferite motive, nu au mai putut rămâne în mediul familial.
  • Casa Share din Iași, un proiect prin care sunt construite case pentru copii fără părinți, pentru familii nevoiașe sau pentru tineri care au nevoie de ajutor.

„Dăruieşte Lumina este unul dintre proiectele mele de suflet de la E.ON, iar succesul său se bazează pe dorinţa oamenilor de a face bine împreună şi de a fi solidari cu cei care au nevoie. Ca de fiecare dată, şi în acest an implicarea românilor a fost impresionantă şi le mulţumesc pentru că le pasă”, spune Claudia Griech, director general E.ON Energie România.

Totodată, în acest an, E.ON România și ascultătorii Europa FM au dăruit împreună lumină familiilor cu care soarta a fost mai puțin darnică.Timp de jumătate de an, compania va suporta contravaloarea energiei din facturile celor cinci familii câștigătoare în campania derulată împreună.

Începând cu anul 2015, până în prezent, E.ON a oferit prin intermediul acestei campanii 2.350.000 kWh energie pentru 71 de instituții și peste 3.300 de familii nevoiașe.

De la intrarea pe piaţa de energie din România, E.ON a susţinut cu peste 16,2 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate socială în comuni-tăţile în care îşi desfăşoară activitatea, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative fiind de aproximativ 550.000.

Cristi Dorombach

Recent Posts

DP World a inaugurat terminalul multimodal de la Aiud, investiție de 21 mil. euro

DP World, unul dintre cei mai mari operatori portuari la nivel global, a inaugurat noul terminal multimodal de la Aiud,…

12 ore ago

FORT, parte a Bittnet Group, debutează pe piața AeRO a Bursei

FORT, companie specializată în securitate cibernetică, parte a Bittnet Group, a debutat astăzi pe piața AeRO a Bursei de Valori…

12 ore ago

Venituri de 3,4 miliarde de euro pentru piața telecom din România

Veniturile din sectorul telecom din România s-au menţinut la 16,9 miliarde de lei în anul 2023, respectiv 3,4 miliarde euro,…

13 ore ago

Străzi deschise în București. O nouă stradă devine pietonală în acest weekend

În weekendul 18-19 mai „Străzi deschise, București – Promenadă urbană” #4 activează, în premieră, o nouă zonă a Capitalei, Strada…

14 ore ago

DIGI își lansează serviciile în Belgia în această vară

DIGI a a inaugurat oficial sediul central din Bruxelles și va deveni cel de-al patrulea jucător de telecomunicații din Belgia.…

14 ore ago

50 de lideri din business și societatea civilă au construit patru case în jud. Prahova

Șantierul Habitat for Humanity din comuna Berceni, județul Prahova, a fost joi gazda CEO Build, eveniment care a reunit 50…

15 ore ago