Stiri

Clinica stomatologică Dr. Acatrinei, transformată printr-o investiție de 5,4 mil. lei

Reading Time: 2 minute

Dragoș Daniel Acatrinei, medic stomatolog și antreprenor, dezvoltă împreună cu soția sa Laura, la rândul său medic stomatolog, una dintre cele mai performante clinici din Moldova, la Iași. Clinica Dr. Acatrinei și-a început activitatea în noua locație în martie 2022, iar investiția totală a fost de 5,4 milioane de lei, cu o asistență financiară nerambursabilă în valoare de 3,6 milioane de lei.

Proiectul, implementat cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020, a început să fie dezvoltat cu puțin timp înainte de pandemie, în vara lui 2019, într-o clădire veche aflată în proprietatea familiei, care a trebuit demolată și refăcută total, fiind necesare reparații capitale, cu tot ce înseamnă modernizare și consolidare.

Pentru noi, această investiție reprezintă o evoluție firească a businessului. Am început acum zece ani, în Iași, cu o clinică mai mică, în care erau două cabinete. În ultimii ani, ne-am dat seama că trebuie să progresăm și, pentru a susține proiectul la care visam, am accesat fonduri europene”, spune Dragoș Acatrinei, care are o experiență de peste 15 ani în implantologie, fiind certificat Bredent.

Dispusă pe o suprafață totală de 370 de metri pătrați, clinica funcționează cu patru cabinete și un bloc operator, folosind tehnologii și echipamente de ultimă generație pentru toată gama de tratamente stomatologice, inclusiv pentru servicii precum cele de ortodonție și implantologie.

De altfel, tocmai pentru că și-au dorit mereu să se definească prin cele mai înalte standarde în clinica lor, soții Laura și Dragoș Acatrinei au ales încă de la început să lucreze cu medici stomatologi profesioniști, cu experiență vastă în diferite arii ale stomatologiei: „Am recrutat și medici tineri pe care îi instruim, care ne asistă în tot ceea ce facem, îi formăm să devină la rândul lor profesioniști. Cu atât mai mult cu cât nu este deloc ușor să găsești specialiști cu experiență în acest domeniu”, detaliază Dragoș Acatrinei.

În prezent, focusul este pe dezvoltarea acestei clinici, dar nu este exclusă opțiunea de a mai face o investiție viitoare într-o altă clinică. Decizia este dependentă mai ales de evoluția pieței, la modul general.

La Clinica Dr. Acatrinei sunt organizate și cursuri de specialitate unde cei mai buni speakeri, din domeniul stomatologic și medical, în general, sunt invitați pentru a împartăși din cunoștintele și experiența lor.

Team

Recent Posts

SVN: Piața creditelor ipotecare noi a depășit 1,1 mld. euro în primul trimestru din 2024

În primele trei luni ale acestui an au fost acordate credite ipotecare noi în valoare de aproximativ 1,1 miliarde de…

o oră ago

Norofert începe producția de fertilizanți în SUA

Norofert, unul dintre cei mai mari producători de inputuri din România, a finalizat linia de producție de fertlizanți din SUA,…

2 ore ago

Trei români lansează Slide, aplicație de dating care vrea să depășească Tinder

Slide, o nouă aplicație mobilă destinată întâlnirilor romantice, se lansează pe piața internațională propunându-și să redefinească experiența dating-ului online. Investiția…

2 ore ago

Birra Moretti lansează Birra Moretti Sale di Mare, o bere cu un strop de sare de mare din Italia

Birra Moretti aduce un strop de savoare mediteraneană pe piața berii din România prin lansarea unui nou sortiment - Birra…

3 ore ago

Early Game Ventures lansează cel de-al doilea fond de investiții: 60 mil. euro pentru startup-urile din România și din regiune

Early Game Ventures (EVG) a lansat oficial cel de-al doilea fond de investiții, în valoarea totală de 60 de milioane…

3 ore ago

Doar o treime din contribuabilii români redirecționează 3,5% din impozit către cauze și programe sociale. Restul lasă banii statului

Doar o treime din contribuabilii români (29,93%) care ar fi putut să asigure finanțarea unor cauze sociale și-au exercitat acest…

3 ore ago