Creativitate

Cohn & Jansen Creative Network: 20 de ani de creativitate și curaj

Reading Time: 3 minute

Cohn & Jansen, este una dintre cele mai longevive agenții independente de creație din România și care a reușit să își creeze o reputație deosebită, cu specialiști respectați și doriți de multe agenții din piață, dar care au rămas loiali.

Cu un nume asociat de mulți ani de zile cu idei ieșite din tipare, strategie bine pusă la punct, abordări inedite și puterea de a crește branduri de la zero și de a le transforma în supereroi (AQUA Carpatica, George, BCR, stațiile Petrom, pe vremuri Cosmote), Cohn & Jansen a demonstrat cum este să crești an de an prin work constant și de calitate, astfel încât clienții să te aprecieze, să te recomande și să fii mereu pe harta de new business a unor noi și noi clienți.

Rezultatele și creșterea de la doi oameni la aproape 50 se datorează performanțelor echipei și standardelor ținute mereu sus care au dus-o în topul agențiilor de creație eficiente, la Effie România și Euro Effie, precum și sărbătorind ideile magice și craftul deosebit prin premii la festivaluri importante, precum Cannes Lions și D&AD.

Am vorbit cu oamenii cheie ai agenției și am cartografiat momentele cheie din istorie, dar în același timp am privit și spre următorii 20 de ani.

Spiritul și valorile care au rezistat timpului

Din trecut învățăm, dar ne și uităm cu plăcere înapoi. I-am convins să arunce o privire în tolba cu amintiri pe Andrei Cohn, fondatorul agenției și creative partner, și pe Andrei „Harald” Ignat, cel mai longeviv angajat și senior copywriter, a cărui experiență profesională se identifică aproape cu cea a brandului Cohn & Jansen… mai mult

Puterea ideilor cu rezonanță în business

Facem un pas în prezent și privim spre viitor cu Diana Crâșmariu, General Manager. O discuție sinceră și deschisă despre priorități, retenția crescută a clienților și angajaților seniori, accent pe creativitate, premii importante la nivel local și internațional… mai mult

Craft și idei care durează

Cunoscută mereu drept una dintre agențiile care au creat branduri iubite și creative pe piața locală, Cohn & Jansen își propune să mențină acest palmares și pe viitor, și chiar să îl îmbunătățească, din mai alături de Mihai Fetcu, Creative Director cu vastă experiență în publicitate, multipremiat la nivel local și internațional… mai mult

Relevanță și creativitate în business

Este departamentul care mișcă business-ul și ține clienții aproape. Am vorbit cu Arina Stoenică, Diana Minculescu, Miriam Ivănescu, Group Account Directors, despre senioritatea echipelor și rețeta de succes a departamentului de Client Service al agenției în a fi mereu creativă și în același pas cu clienții și brandurile pe care le reprezintă… mai mult

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 369 (19 decembrie 2022 – 15 februarie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Romanita Oprea

Recent Posts

Inginerii Continental România dezvoltă tehnologii importante pentru noul Mercedes-Benz E-Class

Inginerii Continental, de la centreler din Timișoara, Iași și Sibiu, dezvoltă componente și produse importante pentru noul Mercedes-Benz E-Class. Pentru…

15 ore ago

Agroland Business System vrea vânzări nete de 344,6 mil. lei și investiții de 15 mil. lei în 2024

Agroland Business System, grup antreprenorial românesc de retail, agricultură și alimentație, vizează pentru anul 2024, la nivel consolidat, vânzări nete…

o zi ago

Vă era dor de telefoanele cu taste? HMD lansează Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G

HMD lanseazp o selecție de telefoane cu taste - Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G -…

o zi ago

Tazz: Românii comandă de 1 mai de 7 ori mai mulți mici față de o zi obișnuită

Ziua Internațională a Muncii, 1 Mai, deține recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an: conform datelor din…

o zi ago

Ce își uită românii în Uber în 2024. Bucureștiul e în topul european al „uituicilor”

Uber lansează a opta ediție din Enciclopedia anuală a lucrurilor uitate și găsite în Uber, oferind informații despre cum se…

o zi ago

BCR a acordat credite noi de aproape 6 mld. lei în primul trimestru. Peste jumătate au fost pentru persoane fizice și microîntreprinderi

BCR a înregistrat un profit net de 620 milioane de lei (125 milioane de euro) în primul trimestru din 2024,…

o zi ago