Stiri Business Companii Tech

Comunicațiile 5G, lansate în spațiu de sateliți

18 iul. 2022 2 min

Comunicațiile 5G, lansate în spațiu de sateliți

Reading Time: 2 minute

Ericsson, Thales și Qualcomm au lansat un demers pentru a duce tehnologia 5G în spațiu, cu ajutorul unei rețele de sateliți care orbitează Pământul.

Faza de teste

După o perioadă de cercetare detaliată care a inclus mai multe studii și simulări, cele trei companii vor parcurge o etapă de testare și validare a rețelelor 5G non-terestre  pe telefoanele mobile.

Rezultatul poate însemna că un viitor telefon mobil 5G ar putea folosi conectivitatea 5G oriunde pe suprafața Pământului și ar putea asigura acoperire globală completă pentru servicii de date în bandă largă, inclusiv în zone acoperite în mod normal de rețele tradiționale de telefonie prin satelit, cu capabilități de conectare limitate.

Beneficiile noilor tehnologii

Beneficiile conexiunii 5G prin sateliți de orbită joasă LEO (Low Earth Orbit)  ar putea include acoperirea unor zone geografice extreme sau îndepărtate, aflate dincolo de mări și oceane și în locații neacoperite de rețeaua terestră.

O astfel de conectivitate largă ar dezvolta capabilitățile serviciilor de roaming 5G și ar facilita conectivitatea globală 5G în domenii precum transporturi, energie și sănătate.

Rețeaua spațială ar putea servi și ca soluție de rezervă pentru rețelele terestre în cazul unor pene majore sau dezastre.

Cooperarea

Testarea și validarea de către Ericsson, Thales și Qualcomm Technologies ca urmare a aprobării de către 3GPP, organismul global de reglementare în domeniul telecomunicațiilor, sprijinirea în premieră a rețelelor non-terestre.

Prin testare se urmărește validarea diferitelor componente tehnologice necesare rețelelor non-terestre 5G, inclusiv a telefoanelor mobile 5G, a sarcinii utile satelitare și a elementelor 5G la sol.

Această etapă are ca scop și validarea faptului că rețelele non-terestre 5G pot fi suportate de către un format de telefon mobil, ceea ce ar permite telefonului mobil 5G de mâine să devină cu adevărat un telefon prin satelit. Testele inițiale vor avea loc într-un mediu spațial simulat din sudul Franței, unde se află cele mai multe facilități ale industriei spațiale europene.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: