MarComm Brand Focus

Confident: De la problemă la rezultat

2 nov. 2026 5 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Confident: De la problemă la rezultat

Reading Time: 5 minute

Când Mara Constantin Gojgar pornea Confident, în 2011, agenția nu avea nici sediu, nici resurse și nici rețeta unui business construit de-a gata. Avea însă un client important și nevoia de a demonstra că există deja o agenție capabilă să îi gestioneze proiectul. Soluția a fost una cât se poate de antreprenorială: biroul unui avocat a fost transformat peste noapte în sediu de agenție, cu câteva fotografii și un logo pe perete. Așa a început, în urmă cu 15 ani, povestea Confident. Nu cu un plan rigid, ci cu o construcție organică, făcută din proiecte, teste, schimbări de direcție și decizii antreprenoriale care au conturat, în timp, propriul model de business.

Acum, Confident marchează 15 ani de activitate printr-o nouă poziționare: „Consider it Done”. Este transpunerea unei filosofii dezvoltate în timp: pornind de la problema de business a clientului, agenția construiește în jurul ei strategia, echipa și combinația de competențe necesare pentru a ajunge la rezultat.

De la servicii de comunicare la probleme de business

Piața agențiilor este, în mod tradițional, organizată în jurul specializărilor: PR, social media, creație, producție. În realitate, însă, problemele unui business nu apar împărțite în astfel de categorii. Un client nu vine neapărat cu „o problemă de PR”. Poate veni cu nevoia de a lansa un produs, de a-și repoziționa brandul, de a construi reputație într-o piață nouă sau de a schimba comportamente de consum. De aici a pornit și evoluția modelului Confident. „Consider it Done” exprimă această abordare: problema este preluată de la început până la final, iar agenția construiește echipa și mixul de competențe necesare pentru a o rezolva. În acest model, „done” nu înseamnă doar „livrat”. Înseamnă rezolvat.

Un rol important îl are ceea ce Confident numește „Anticipatory Client Service”, un model intern de lucru prin care echipa nu așteaptă ca următoarea solicitare să vină de la client. Identifică următorul pas, îl propune și, atunci când este posibil, îl pregătește dinainte. Un alt element definitoriu este continuitatea dintre strategie și execuție. Aceeași echipă de seniori în comunicare care construiește abordarea strategică este implicată și în implementare, ceea ce permite păstrarea contextului și a responsabilității asupra rezultatului. Modelul este construit pe 15 ani de activitate, peste 300 de clienți din 12 industrii și o rată de retenție și revenire a clienților de 90%, potrivit datelor Confident.

Confident a pornit ca agenție specializată în comunicarea B2B, un teritoriu în care Mara Constantin Gojgar a identificat, încă de la început, o oportunitate: să transforme comunicarea dintre companii într-o conversație relevantă pentru oameni. „B2B to H2H” a devenit una dintre ideile care au definit această etapă a agenției – Business to Business transformat în Human to Human. După primii doi ani, direcția s-a extins. Expertiza B2B a fost păstrată, dar portofoliul a început să includă tot mai multe proiecte din zona consumer: auto și mobilitate, FMCG și retail, tehnologie, medical și pharma. Schimbarea nu a însemnat abandonarea unei specializări, ci trecerea către un model în care comunicarea este tratată ca instrument
de business, indiferent de industrie.

Când două businessuri devin un grup

Unul dintre momentele importante din istoria Confident a venit în 2015, odată cu integrarea agenției cu businessul de producție vizuală fondat de Dragoș Constantin, soțul Marei Gojgar. „Și eu și soțul meu suntem antreprenori: Dragoș a început pe la 24 de ani, eu la 26 de ani. Când ne-am cunoscut, eu aveam sediul la Romană, iar Dragoș avea studioul în Piața Lahovari. Pe 29 aprilie 2015 a aflat că trebuie să se mute urgent: proprietarul pleca din țară. Aveam două zile și jumătate să găsim un spațiu pentru echipamente și echipă”, își amintește Mara.

Soluția a apărut pe Calea Victoriei, la numărul 21, în clădirea Casei de Modă Venus. Studioul s-a mutat la etajul 5, într-un spațiu semnificativ mai mare.

Numele Venus Five a apărut aproape accidental, în pregătirea participării la Noaptea Studiourilor Foto. „Venus” venea de la zeița frumuseții și Casa de Modă Venus, iar „Five” de la etajul la care se afla studioul.

În același an, Confident s-a mutat în aceeași clădire. Astfel s-a format ceea ce avea să devină The Confident Group, cu activități complementare de comunicare și producție vizuală. Astăzi, grupul ocupă etajele 4, 5 și 6 ale Casei de Modă Venus. Venus Five Visual Studio reunește servicii de video production, fotografie corporate, podcast production și educație vizuală.

Contextul clădirii adaugă și el o dimensiune relevantă poveștii. Actualul sediu Confident este fostul birou al Zinei Dumitrescu, locul din care aceasta a condus Casa de Modă Venus și a construit o viziune integrată asupra modei: de la creație și prezentare scenică până la promovare și relația cu publicul și presa.

The Confident Group leadership
The Confident Group
Mara Constantin Gojgar – Fondator, Confident Agency
Dragoș Constantin – Fondator, Venus Five Visual Studio
Echipa de leadership îi include pe: Diana Dincă Lupu – Head of Confident Impact & Senior Brand Communications Consultant, Ioana Alexandru – Head of Corporate & Brand Communications & Senior Consultant, Adelina Dobrea – Head of Media Relations & Editorial Strategy, Ana Maria Maxim – Media Relations Lead și Răzvan Jipa – Corporate Photo & Video Production Lead.

De la București la Barcelona și în Polonia

Construcția grupului a continuat și prin extindere internațională. În 2024, Confident a creat un boutique de comunicare în Barcelona, iar ulterior și-a crescut prezența internațională prin extinderea în Polonia. Direcția reflectă o etapă în care agenția își testează modelul și în afara pieței locale, păstrând aceeași premisă: serviciile și competențele sunt construite în jurul nevoii de business, nu invers. În 2025, Confident a devenit prima agenție românească acreditată B Corp și s-a alăturat inițiativelor de promovare a acestui model de business în România, alături de Corina Radu, fondatoarea Better Business Alliance și reprezentant B Corp în România.

Tot în 2025 a fost lansată Confident Impact, divizia dedicată serviciilor de comunicare pentru CSR și sustenabilitate. În 2026, grupul adaugă o nouă componentă: Done School, o platformă educațională dedicată profesioniștilor din comunicare. Cursurile sunt orientate către modele de business și de brand, de la construirea unor branduri și câștigarea consumatorilor până la crearea unor noi obiceiuri de consum. Platforma include și teme de nișă pentru profesioniștii din marcomm, precum eticheta și protocolul în industrie sau construirea brandurilor de lux. În cei 15 ani de activitate, au existat și proiecte care au rămas în memoria echipei din motive mai puțin obișnuite. Cel mai citit comunicat al agenției a fost cel dedicat unui client care a transportat o balenă și un urs polar. Una dintre campaniile cele mai apreciate intern a urmărit povestea unor tineri de 18 ani din orfelinate care au început pregătirea pentru a deveni șoferi de camion.

Iar una dintre cele mai importante lecții de business a venit dintr-o situație aparent negativă: cea mai mare creștere a agenției a avut loc după pierderea celui mai mare client.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 411 (15 octombrie – 15 noiembrie 2026). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Articole pe aceeași temă: