Companii

Creația ta poate fi pe sticlă de sărbători, alături de Lăptăria cu caimac

Reading Time: 2 minute

Producătorul de lactate de specialitate Lăptăria cu caimac caută un pasionat de design a cărui creație să fie pusă pe sticla de lapte a brandului într-o ediție limitată, special concepută pentru sărbătorile de iarnă.

Cei care au până în 25 de ani împliniți la data începerii concursului și sunt pasionați de design se pot înscrie în competiția “Îmbodobește eticheta de sărbători” care le poate aduce un premiu de 1.000 euro iar designul va apărea pe sticla de lapte a Lăptăriei cu caimac într-o ediție limitată de sărbători, în luna decembrie 2019.

“Am creat Lăptăria cu caimac, în primul rând, cu multă pasiune. Știm cât este de important ca această pasiune să fie încurajată, cultivată și, bineînțeles, susținută pentru a da roade. De la această idee am pornit acest concurs și suntem foarte entuziasmați să vedem propunerile de design de etichetă și să le răsplătim cum se cuvine”, a menționat Mădălina Cocan, co-fondator, Lăptăria cu caimac.

Care sunt pașii necesari pentru a participa?

  • Variantele de design trebuie înscrise în perioada 16 septembrie – 15 octombrie 2019 la adresa pe email împreună cu: nume, prenume, data nașterii și număr de telefon. Propunerile pot fi pictate, desenate sau create în orice stil, cu orice program de design, atât timp cât creația poate fi imprimată pe etichetă;
  • Propunerile urmează a fi jurizate de o echipă formată din fondatorii Lăptăria cu caimac, Mădălina și Adrian Cocan, Creative Director-ul Alexandru Mălăescu și managing partner al agenției de comunicare Conan PR, Elena Bululete. Juriul va selecta cele mai bune trei propuneri de design;
  • Creațiile alese vor fi publicate pe pagina de Facebook a Lăptăriei cu caimac, iar comunitatea brandului va deveni juratul final care va decide lucrarea câștigătoare.

Lăptăria cu Caimac are propria fermă și folosește cele mai noi mijloace de a produce lactate naturale, sigure, nutritive și fără adaosuri.

În fabrica de procesare de ultimă generație s-au investit peste 5 milioane euro și are o capacitate tehnică de procesare de aproximativ 75 tone de lapte pe zi.

Mai multe informații despre Lăptăria cu Caimac și produsele brandului găsiți aici.  

Team

Recent Posts

CEC Bank participă și în 2024 la programul IMM Plus. Anul trecut a dat finanțări de 1,8 mld. lei

CEC Bank sprijină antreprenorii români și în 2024, acordând credite cu dobânzi subvenționate prin programul guvernamental IMM Plus. Valoarea maximă…

3 minute ago

Un taxi aerian electric va face legătura între atracțiile din emiratul Ras Al Khaimah din 2027

Autoritatea de Transport Ras Al Khaimah (RAKTA) și Autoritatea de Dezvoltare Turistică a Ras Al Khaimah (RAKTDA) au făcut un…

14 ore ago

Zece orașe din România vor fi iluminate pentru a marca Ziua Europei, pe 9 mai

Peste 60 de orașe din Europa, printre care și zece orașe din România, vor proiecta mesaje prin care încurajează cetățenii…

14 ore ago

Fundația Pentru Comunitate organizează prima expoziție cu lucrările artiștilor susținuți prin programul MOL de promovare a talentelor

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au deschis la Centrul de Cultură Urbană Casino din Cluj prima expoziție colectivă de…

15 ore ago

Primești 10.000 de euro pentru a călători peste tot în lume. Ce trebuie să faci pentru a avea cel mai râvnit job de vară

Pentru toți cei care doresc să devină travel influencers, Kiwi.com, una dintre cele mai importante companii de travel-tech, revine cu…

17 ore ago

Prețul chiriilor a crescut cu 15% față de anul trecut. Ce preț au chiriile în București și în țară

În luna aprilie a acestui an s-au înregistrat cu 10% mai puține interacțiuni între chiriași și cei care publică anunțuri…

17 ore ago