Stiri Business Companii Tech

Credit de 10 milioane de lei către Dendrio, parte a grupului Bittnet

13 iun. 2023 < 1 min

Credit de 10 milioane de lei către Dendrio, parte a grupului Bittnet

Reading Time: < 1 minut

ProCredit Bank România a acordat un credit de 10 milioane de Lei către Dendrio, companie deținută de Grupul Bittnet, cu care banca colaborează din 2014.

Achiziția Dataware

Finanțarea vine în contextul achiziției pachetului majoritar de acțiuni  Dataware Consulting de către Dendrio, achiziție care va aduce beneficii semnificative pentru ambele companii. Achiziția reprezintă un pas important în strategia de dezvoltare a pilonului de Cloud & Infrastructure a Grupului Bittnet acolo unde Dataware Consulting se alătură companiilor Dendrio Solutions, Optimizor, Top Tech și 2NET Computer.

Suntem ferm convinși că această achiziție va spori capacitățile și competențele Dendrio, consolidându-le poziția pe piață și extinzându-le potențialul de creștere. Pentru noi este important să construim relații solide și de lungă durată cu antreprenorii și companiile din sectorul IT&C, punându-le la dispoziție instrumentele financiare necesare, astfel încurajându-i să se concentreze pe ceea ce fac mai bine – inovație și dezvoltare tehnologică”, a declarat Cristian Toma, Director sucursală Victoria, ProCredit Bank.

Prin integrarea expertizei și resurselor oferite de Dataware Consulting, Grupul Bittnet va consolida portofoliul său de servicii și competențe.

În prezent utilizăm mai multe servicii bancare precum  credite pentru investiții și capital de lucru, scrisori de garantare bancară, dar și soluții avantajoase de economisire. ProCredit Bank a devenit un partener de încredere în dezvoltarea afaceriilor Grupului Bittnet și suntem încrezători în continuarea acestei relații de succes„, a declarat Mihai Logofatu (foto), CEO Bittnet Grup.

Array

Articole pe aceeași temă: