BizRemote by certSIGN Finanțe Stiri

Creșterea pe rezidențiale continuă. Numărul autorizaţiilor de construire a crescut cu peste 10% în ianuarie

1 mart. 2021 < 1 min

Creșterea pe rezidențiale continuă. Numărul autorizaţiilor de construire a crescut cu peste 10% în ianuarie

Reading Time: < 1 minut

Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 10,2% în ianuarie 2021, comparativ cu aceeaşi lună din anul anterior, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

În ianuarie s-au eliberat 2.558 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu o suprafaţă utilă totală de 657.687 mp (+37,7%). Din totalul documentelor eliberate, aproape două treimi (65,6%) au fost pentru zona rurală, arată INS.

Datele arată că, în ianuarie, s-a evidenţiat o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+237), comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent.

constructii rezidentiale

În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+119 autorizaţii), Sud-Muntenia (+85), Vest (+65), Centru (+53) şi Sud-Est (+36).

Pe de altă parte, scăderi au fost consemnate în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (-58 autorizaţii), Nord-Vest (-38) şi Sud-Vest Oltenia (-25).

La capitolul clădirilor nerezidenţiale, statistica oficială arată că, în luna ianuarie a acestui an, s-au eliberat 382 de autorizaţii de construire, în scădere de 5%, faţă de luna similară a anului precedent, în suprafaţă utilă totală de 284.611 mp (+150,9%).

Pe acest segment, în profil teritorial, această creştere este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Vest (+64.010 mp), Bucureşti-Ilfov (+21.890 mp), Nord-Vest (+21.025 mp), Sud-Est (+17.078 mp), Sud-Muntenia (+13.402 mp), Centru (+13.269 mp), Nord-Est (+11.752 mp) şi Sud-Vest Oltenia (+8.759 mp).

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: