Companii Stiri

Cresteri si investitii in telemedicina

24 iun. 2014 2 min

Cresteri si investitii in telemedicina

Reading Time: 2 minute

Cifra de afaceri generata de Gral Medical, in primele 6 luni ale acestui an, se ridica la peste 47 milioane lei (11,4 milioane de euro) in crestere cu 18% fata de perioada similara a anului trecut.

foto: Dreamstime

Cele mai importante cresteri ale veniturilor au fost realizate de catre nisa oncologica, unde Gral Medical a inregistrat cresteri de aproape 35%, urmata de divizia de laboratoare care a inregistrat cresteri de peste 17%. Tot in aceasta perioada, adresabilitatea pacientilor la serviciile medicale oferite a crescut cu 20%, insa de remarcat este faptul ca s-a dublat interesul pacientilor pentru serviciile de second opinion si efectuarea de analize medicale speciale din sfera geneticii si biologiei moleculare.

„In 2014 am reusit sa consolidam pozitia de lider pe segmentul oncologic, prin incheierea unui parteneriat cu MUVI (Medical University of Vienna International GmbH) echipa medicala romano-vieneza confera un plus de valoare actului medical prin comisii unice de tumor board, iar in prezent suntem aproape de finalizarea investitiilor propuse in acest an de aproape 2 miloane de euro. Investitiile sunt centrate pe deschiderea de centre noi in provincie si de implementarea de module noi in cadrul spitalului OncoFort” a declarat actionarul companiei Gral Medical, Robert Serban.

Cea mai noua investitie Gral este orientata catre pacientii din provincie, unde pentru a evita drumuri costisitoare in capitala, Gral Medical a introdus in premiera serviciul de telemedicina in oncologie.

“De aproape 1 an, aveam acest serviciu pe lista proiectelor de dezvoltare, insa tocmai in acest an am reusit sa castigam increderea pacientilor si sa le oferim aceasta perspectiva medicala noua. Pacientii au perceput actul medical ca un salt calitativ orientat catre operativitate si eficienta in diagnosticul medical. Acesta este si motivul pentru care pentru luna iunie s-au ocupat toate programarile, iar pentru urmatoarele luni avem liste de asteptare”, afirma Chitan Robert director promovare-dezvoltare, Gral Medical

In prezent, Gral ofera serviciul de telemedicina oncologica in Pitesti, Valcea, Sibiu, Focsani si Ploiesti, iar in perioada urmatoare urmeaza sa fie incluse si alte orase importante din tara.

Grupul Gral Medical cuprinde doua firme: Gral Medical si Medical Center Gral unde activeaza peste 24 de clinici si laboratoare, iar echipa medicala depaseste in prezent 1200 de persoane.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: