Stiri Business Companii Tech

Cu o investiție de 1 milion de euro, iStyle deschide un nou magazin Apple Premium Partner

17 iun. 2023 2 min

Cu o investiție de 1 milion de euro, iStyle deschide un nou magazin Apple Premium Partner

Reading Time: 2 minute

În urma unei investiții de 1 milion de euro, rețeaua iSTYLE redeschide cea mai mare locație din România, magazinul din Mall Băneasa Shopping City, cu un design adaptat după conceptul Apple Premium Partner.

Acesta este cel de-al doilea magazin Apple Premium Partner din România după cel din AFI Cotroceni deschis în urmă cu două luni. Odată cu noua lansare, iSTYLE a pregătit și o expoziție-muzeu cu diferite modele de iPhone și de computere Apple produse de-a lungul timpului.

Design nou

Conceptul de Premium Partner implică un design complet nou, similar cu magazinele Apple din întreaga lume. După transformare, suprafața magazinului a ajuns la 230 de mp, iar numărul de produse expuse s-a triplat.

Investiția a cuprins renovarea, mobilierul, oferta de lansare și comunicarea.

Cifra de afaceri de peste 111 milioane de euro

iSTYLE România a înregistrat o cifră de afaceri de 111,5 milioane de euro în 2022, cu 39% mai mare decât în anul precedent.

Expoziția denumită „Design the Future” va cuprinde modele de smartphone începând cu iPhone 2G din 2007 și până la iPhone 14 Pro Max lansat anul trecut. În cazul computerelor Mac, printre exponate se vor regăsi: Macintosh SE din 1987 sau Macintosh Spartacus (Twentieth Anniversary Macintosh sau “TAM”)  din 1997, dar și alte modele consacrate.

Conceptul Apple

Designul magazinului a fost creat de o echipă de designeri specializați la sediul Apple din Cupertino. Toate echipamentele provin de la furnizori cu care Apple lucrează direct, de exemplu mesele rotunjite sunt din SUA, iar mobilierul din Germania. O altă caracteristică o reprezintă faptul că magazinul va putea funcționa fără o casă de marcat fizică în viitorul apropiat.

iSTYLE va oferi servicii permanente de service, inclusiv înlocuirea ecranului unui iPhone sau a bateriei în aceeași zi. Pe lângă serviciile de plată Easy Upgrade și pachetele de servicii iSTYLE Comfort, sunt puse la dispoziție o schemă de credit pentru produse și un serviciu de compensare a echipamentelor uzate.

Array

Articole pe aceeași temă: