Stiri

Aproape jumătate dintre români vor schimbarea furnizorului de energie electrică

15 iun. 2021 2 min

Aproape jumătate dintre români vor schimbarea furnizorului de energie electrică

Reading Time: 2 minute

Datele unui sondaj INSCOP arată că 40% dintre români vor schimbarea contractului de energie electrică în acest moment. În același timp 36% își doresc schimbarea frunizorului de gaze.

Cei mai mulţi dintre românii care au aceste intenţii au studii superioare, trăiesc în mediul urban, în zonele cele mai dezvoltate, precum Bucureşti sau regiunea Vest, şi reprezintă o populaţie activă, cu vârsta între 30 şi 44 de ani.

Românii doresc exploatarea gazelor din Marea Neagră

De asemenea, 86% dintre participanţii la sondaj sunt de acord ca gazele din Marea Neagră să fie exploatate, iar o pondere de 93,8% dintre respondenţi cred că deblocarea acestor investiţii este importantă şi foarte importantă pentru relansarea economică a ţării.

Rusia va fi principalul beneficiar, dacă gazele din Marea Neagră nu vor fi extrase, consideră 45% dintre cei intervievaţi.

Aproape jumătate din români au acces la gaze naturale

47,9% din persoanele intervievate au declarat că au gopodăria conectată la gaze naturale. Rugați să ia în considerare faptul că, ”în acest moment, peste jumatate din locuințele din România nu sunt conectate la rețeaua de gaze naturale, iar extinderea rețelei presupune costuri mari”, respondenții au fost întrebați dacă sunt ”de acord ca statul să susțină financiar extinderea rețelei de gaze naturale”. 95,8% au răspund afirmativ, 3,3% negativ, iar 0,9% nu știu sau nu răspund.

61,5% dintre respondenți consideră că statul ar trebui să subvenționeze cu sume adecvate doar consumatorii vulnerabili care au venituri mici (un procent similar celui din iunie 2020, 62,3%). 34,9% sunt de părere că statul ar trebui să subvenționeze cu sume mici toți consumatorii, indiferent de veniturile pe care le câștigă. 3,6% este procentul non-răspunsurilor.

Românii vor sprijinirea de la stat a proiectelor de investiții în energie

În contextul consecințelor economice ale epidemiei de coronavirus, 82,3% dintre respondenți (față de 73,6% în iunie 2020) sunt de părere că proiectele mari de investiții ale companiilor private din energie ar trebui încurajate de statul român. 13,9% (față de 20% în iunie 2020) consideră că proiectele mari de investiții ale companiilor private din energie ar trebui amânate de statul român. 3,8% nu știu sau nu răspund.

Românii mai cred în proporţie de 78,3% că statul ar trebui să păstreze controlul la companiile energetice unde este acţionar majoritar, mai arată sondajul INSCOP.

Totodată, 65,9% dintre românii sunt de acord ca statul român să dezvolte producţia de energie din surse nucleare.

Sondajul a fost realizat în perioada 4-13 mai 2021, pe un eşantion de 1.056 de persoane şi are un grad de eroare de plus/minus 3%.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: