Stiri

Cum a fost prima jumătate de an pentru IT-ul românesc, în contextul crizelor globale și naționale

21 sept. 2026 2 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Cum a fost prima jumătate de an pentru IT-ul românesc, în contextul crizelor globale și naționale

Reading Time: 2 minute

După mai bine de prima jumătate din an, IT-ul românesc continuă să se dezvolte, în ciuda numeroaselor crize, atât la nivel global, cât și local. Cu efort susținut, provocările sunt depășite în marea majoritate a cazurilor, arată o analiză a companiei de IT EXE Software.  

„Continuăm, așa cum ne-am obișnuit, în ultimii ani, trendul ascendent, în principal ca urmare a încrederii de care ne bucurăm din partea clienților existenți, care revin cu comenzi din ce în ce mai mari. Una dintre prioritățile clare este de a ne menține actuali – am inclus AI-ul în procesele interne de producție și, între timp, purtăm discuții cu clienții noștri pentru a le integra în proiectele desfășurate împreună. Utilizăm AI în companie, îl promovăm intens și îl includem în soluțiile noastre, atât la clienții existenți, cât și la cei potențiali, monitorizăm costuri – există challenge-ul faptului că AI va deveni din ce în ce mai costisitor, însă până acum sunt direct proporționale, analizăm permanent”

Sorin Cosmescu, CEO al EXE Software

Companiile din România sunt deschise, între timp, la soluții care să includă AI, printre industriile care pot beneficia din plin de ele fiind cea de producție, logistică sau financiară.

„Ne-am consolidat poziția, în acest an, în piață, am adoptat și consolidat tehnologiile AI. Au fost implementate soluții interne de management, care să faciliteze operațiunile din cadrul companiei, iar echipa a crescut în ritmul preconizat, fără sincope. Cu efort de ambele părți, am reușit să depășim probleme precum deficitul bugetar, inflația, incertitudinea politică – lucrurile merg înainte, ne reinventăm permanent, drept dovadă creșterea deja înregistrată, în acest an. Pe primele șase luni din 2026, comparativ cu anul trecut, veniturile au crescut cu 17,8%, însă cheltuielile au crescut și ele cu 19,3%. Anul trecut, am avut 10,4 milioane de euro cifră de afaceri, iar anul acesta se conturează o creștere de 17%, până în decembrie – estimăm 12 milioane de euro”, a mai spus reprezentantul companiei. 

Printre provocările întâmpinate, la începutul anului, a fost o reținere a unor companii în a adopta soluții AI – fie nu vedeau beneficiile imediate, fie nu cuprindeau avantajele, însă lucrurile s-au schimbat. 

„Per total, lucrurile arată mult mai bine, față de ce conturasem, la începutul anului – dat fiind contextul atât global, cât și local, am fost rezervați inițial, dar situația este mai bună, decât speram. Două războaie, o criză energetică, o criză politică internă – e greu să fii optimist și să faci pronosticuri mari, dar realitatea a fost mai bună decât ne așteptam. Creșterea e una naturală, susținută în timp pe toate palierele, clienții actuali extinzându-și serviciile cerute. Date fiind evoluția și creșterea companiei, sunt necesare adaptări și îmbunătățiri permanente, de la tehnologii, organizare, fluxuri de lucru – ne regăsim într-un efort continuu de adaptare la piață”

Sorin Cosmescu, CEO al EXE Software

FOTO: © Napong Rattanaraktiya | Dreamstime.com

Articole pe aceeași temă: