Stiri

Cum funcționează creativitatea și ce faci când nu ai inspirație?

Reading Time: 2 minute

Ce faci concret când inspirația întârzie și ai de predat un proiect? Dar când trebuie să schimbi abordarea și simți că nu ai resurse? Este creativitatea ceva ce poate fi controlat? La aceste întrebări și la multe altele răspunde Anca Ghinea, jurnalist și fondatoarea Kreatoria.ro, trainer, în cartea „Creatori în acțiune”, a cărei lansarea va avea loc pe 23 februarie, de la ora 18:00, la galeria Galateca din București.

Într-o lume aflată în continuă schimbare, una dintre cele mai importante abilități pe care ni le putem dezvolta este creativitatea, alături de gândirea critică, capacitatea de adaptare și de exprimare. Nu doar un trend, ci de-a dreptul o necesitate, creativitatea poate fi asemănată cu un mușchi care, lăsat neantrenat, devine mai greoi și mai puțin activ. Cei ce își accesează creativitatea, indiferent de domeniul în care activează, pot trăi vieți mai împlinite și avea rezultate mai bune atât pe plan personal, dar și educațional și profesional.

„Creatori în acțiune” propune o serie de idei și de sfaturi aplicate care ajută la stimularea creativității, chiar și mai ales în momentele dificile. Povestind despre provocările creativilor atât din perspectiva emoțională, cât și din cea a procesului creator, cartea este menită să dea oricui un impuls de a relua proiectele dragi, abandonate dintr-un motiv sau altul și de a da startul altora noi și oferă mai multa claritate despre ceea ce înseamna creativitatea și actul de creație, un spor de încredere în capacitatea proprie de a crea și un set de instrumente, tehnici și metode creative care să-l ajute pe cititor să parcurgă drumul de la idee la realitate, învitându-l să-și exerseze, pas cu pas, manifestările creatoare. De asemenea, este gândită pentru creativii de la 6 la 90 de ani și poate fi citită alături de cei mici și de părinți deopotrivă.

„Sunt fascinată de creativitate, pentru că ea ne ajută să ne transformăm ideile în realitate, să vizualizăm viitorul prin proiecte ale minții și inimii. Exersarea creativității aduce un plus de dinamică în viața creatorului, antrenându-l într-o călătorie a progresului, care deși incomodă, este, pe termen lung, plină de satisfacții. Creativitatea ne transformă viața”, spune Anca Ghinea, autoarea cărții.

Lansarea va avea loc marți, pe 23 februarie, la ora 18:00, la Galeria Galateca și vor povesti despre creativitate, alături de autoare, Diana Cosmin, jurnalist și fondatoare a site-ului Fine Society, sculptorul Daniel Rădulescu și jurnalistul Crina Alexe, Thrive Global România, iar discuția va fi moderată de Andreea Sandu, creatorul și coordonatorul Galateca. Participarea la eveniment este posibilă doar pe bază de invitaţie şi, pentru publicul de acasă, lansarea va fi transmisă şi online, de la ora 18:30, pe paginile de Facebook Galateca, Editura Creator, kreatoria.ro.

Team

Recent Posts

Ultimele zile pentru redirecționarea a 3,5%. „În cazul nostru, la fel ca în cazul multor ONG-uri din România, impactul proiectelor noastre este unul real”

Doar până pe 27 mai 2024, persoanele fizice mai pot alege cum sunt folosiți 3,5% din impozitul lor, prin redirecționarea…

2 zile ago

Banca Transilvania a obținut un profit mai mare cu 35% în primul trimestru din 2024

Banca Transilvania a obținut rezultate pozitive în primele trei luni ale anului, cu creșteri ale economiilor clienților, soldului creditelor, volumului…

3 zile ago

AI Expo Europe: Cea mai mare conferință despre AI din Europa Centrală și de Est are loc în octombrie la București

AI Expo Europe, cea mai mare conferință interactivă din Estul și Centrul Europei, va decripta impactul Inteligenței Artificiale asupra prezentului,…

3 zile ago

UniCredit este partener al RAD ART FAIR 2024. Discount-uri de 20% la achiziția biletelor cu cardul

UniCredit Bank devine anul acesta partenerul RAD ART FAIR 2024, cel mai important eveniment dedicat scenei de artă contemporană din…

3 zile ago

Studiu KilometrulBine despre siguranța rutieră pietonală: traversarea neregulamentară e în topul comportamentelor negative

KilometrulBine, platforma de responsabilitate socială a mărcii Dacia, a lansat un studiu amplu ce și-a propus să aducă în prim…

3 zile ago

Pledoarie pentru strategie

Marketerii spun că, în continuare, companiile nu apreciază pe deplin fundamentele marketingului – strategia și managementul de brand. Am discutat…

3 zile ago