Stiri Finanțe

Cum își asigură românii vacanțele

25 iun. 2019 2 min

Cum își asigură românii vacanțele

Reading Time: 2 minute

Românii care călătoresc în Europa și Turcia preferă o protecție completă când vine vorba de asigurările de călătorie, arată un studiu Gothaer.

Acoperirea solicitată pentru aproximativ 90% din asigurările de călătorie emise de Gothaer în 2018 a fost pentru Europa și Turcia, ceea ce pare să reprezinte o constantă pentru portofoliul nostru, de vreme ce reflectă și situația din anul anterior. Majoritatea polițelor – peste 86% – oferă sume asigurate de până la 30.000 de euro sau chiar 50.000 de euro, întrucât clienții noștri sunt conștienți de costurile uriașe ale serviciilor medicale în străinătate și nu își asumă riscuri inutile prin contractarea unei acoperiri insuficiente. Cele mai multe dintre polițele de călătorie emise de Gothaer au fost încheiate pentru turiști cu vârste cuprinse între 6 și 59 de ani.

Pentru aceeași zonă acoperită (Europa și Turcia), compania a înregistrat cea mai importantă creștere a numărului polițelor cu acoperire pentru sporturile de agrement. Acest lucru ar putea sugera faptul că românii își schimbă modul în care își petrec timpul în vacanță, incluzând acum mai multe activități sportive, arată studiul asigurătorului.

În ceea ce privește dosarele de despăgubire, 95% dintre cele plătite în 2018 au fost solicitate pentru accidente și boli. 55% din totalul cererilor înregistrate în 2018 pe segmentul de călătorii au avut drept cauză bolile, iar 42% au fost asociate cu accidentele. Per ansamblu, aceste două riscuri au generat peste 96% din totalul despăgubirilor achitate. Pentru “Accidente”, valoarea totală a despăgubirilor plătite în 2018 a fost cu 11% mai mare decât în 2017, pe segmentul de “Boli” înregistrându-se o creștere de 14%.

Sporturile de iarnă (schi, snowboarding) au fost cele mai importante cauze care au stat la baza creșterii numărului de cereri de despăgubire în 2018, comparativ cu 2017. Pe de altă parte, cele mai multe dintre daunele achitate au fost înregistrate pentru evenimente în următoarele sfere: ORL, oftalmologie, cardio și intervenții chirurgicale.

Asigurări online

Vânzările online pe segmentul de călătorii au înregistrat, în termeni de Prime Brute Subscrise, o creștere de peste 56% în 2018, comparativ cu 2017.

Clienții care caută asigurări de călătorie sunt mobili, flexibili, în permanență conectați online și, totodată, clienți care încep să aprecieze tot mai mult avantajele oferite de cumpărarea directă, online.

Cu toate acestea, brokerii reprezintă în continuare cel mai important canal de vânzări pe acest segment, intermediind peste 88% dintre asigurările de călătorie din portofoliul Gothaer.

GoTRAVEL (o poliță flexibilă care are acoperirea de bază asistenţa medicală de urgenţă) este produsul cu cea mai mare cotă în portofoliul de călătorii Gothaer, dar produse speciale precum MyTRAVELS (asigurare pentru călătorii multiple) sau ExtraTRAVEL (cu acoperiri extra) au înregistrat, la rândul lor, evoluții pozitive. De exemplu, MyTRAVELS – asigurare pentru mai multe călătorii în decursul unui an – a înregistrat o creștere de 80% în 2018, comparativ cu 2017, arată reprezentanții Gothaer.

Majoritatea clienților preferă să asigure exact numărul de zile petrecute într-un city-break sau într-o vacanță prelungită – 44% contractează o asigurare de călătorie pentru 2 – 7 zile, iar 46%, pentru 8 – 14 zile. Totodată, și numărul celor care călătoresc în interes de afaceri, număr care a crescut ușor în 2018.

Cea mai importantă creștere (65%) înregistrată de Gothaer pe segmentul travel este pentru cei care călătoresc în grupuri mari, turiști cu vârste cuprinse între 21 și 50 de ani. Totodată, s-a înregistrat și o creștere de 59% pentru grupurile mai mici, formate din 4 – 20 de persoane.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: