Stiri Companii

Dan Nistor devine General Manager al Nordic Group pentru a susține dezvoltarea companiei

3 feb. 2022 3 min

Dan Nistor devine General Manager al Nordic Group pentru a susține dezvoltarea companiei

Reading Time: 3 minute

Nordic Group, una dintre cele mai mari companii românești în domeniul distribuției de produse alimentare premium în Retail, HoReCa și Cofetării, l-a numit pe Dan Nistor în funcția de General Manager începând cu luna februarie, cu obiectivul de a consolida dezvoltarea accelerată din ultimii ani și a asigura resursele pentru viitoarele proiecte.

Ciprian Moldoveanu, care a condus grupul Nordic în ultimii 5 ani, va asigura în continuare coordonarea strategică a Grupului, dar mai ales dezvoltarea de noi direcții de business.

Dan Nistor, experiență internațională de peste 20 de ani

Cu o experiență internațională de peste 20 de ani în companii importante, printre care și Coca Cola, Dan Nistor este specializat în dezvoltarea de noi afaceri și dezvoltarea relațiilor cu clienții existenți, în restructurarea unităților de business, planificare strategică, implementarea strategiilor de schimbare, construirea unor branduri de succes și crearea unor echipe interdisciplinare eficiente. Acesta a absolvit Institutul Politehnic din Timișoara, urmând cursuri de specializare în cadrul unor școli de prestigiu, cum ar fi International Institute for Management Development (IMD) și Harvard Business School.

„Invitația lui Ciprian de a mă alătura echipei și de a prelua responsabilitatea postului de General Manager al Nordic Group este o provocare diferită față de cele cu care m-am întâlnit până acum, ceea ce o face să fie și mai interesantă. Așadar, am răspuns afirmativ inițiativei, aducând cu mine experiențele și cunoștințele adunate și dezvoltate de-a lungul celor 23 ani de activitate pe diferite piețe din Europa, Africa și Asia, cu încrederea că am găsit la Nordic toate ingredientele necesare pentru a atinge împreună succesul pe care ni-l propunem. Mă voi concentra pe înțelegerea nevoilor clienților noștri și pe consolidarea parteneriatelor cu furnizorii. Dincolo de cifre, Nordic Group, este și va continua să fie definit prin Responsabilitate, Integritate, Inovație, Adaptabilitate și Optimism”, a declarat Dan Nistor, General Manager Nordic Group.

Parteneriate noi și deschideri de magazine

În ultimii ani, Nordic Group a restructurat portofoliul de furnizori, a dezvoltat parteneriatele existente și a încheiat unele noi. În același timp, Grupul a făcut noi achiziții, deschizând magazine fizice și online, dar și Nordic Restaurants, creând astfel noi branduri. Planurile de viitor ale companiei vizează dezvoltări accelerate ale capacităților logistice, intrarea în noi piețe din regiune și nu numai, dar și lansarea de aplicații digitale care să permită accesarea unor noi segmente de clienți sau dezvoltarea altor sectoare.

„Cu toate că putem bifa numeroase reușite în sfera de business, cea mai mare realizare din ultima perioadă a fost și este cu siguranță faptul că întreaga echipă a trecut cu bine prin încercările acestei pandemii și Nordic Group a rămas în continuare o companie solidă și dinamică pe piața din România. În cei cinci ani în care am ocupat funcția de General Manager al Nordic Group, compania a parcurs multiple etape, care ne-au transformat fundamental, fiind ghidați de două direcții strategice: evoluție și sustenabilitate. Dezvoltările accelerate prin care a trecut compania au adus și un plus de complexitate Grupului. Pentru a ne asigura că vom gestiona cu succes dezvoltarea companiei, pentru a aduce atât un plus semnificativ de eficiență și structură, dar și pentru a avea resursele necesare pentru viitoarele proiecte ale Nordic Group, am decis să aducem la conducere un om cu o vastă experiență și expertiză. Astfel, începând cu luna februarie, compania îl are ca General Manager pe Dan Nistor”, a anunțat Ciprian Moldoveanu.

În mandatul de General Manager al lui Ciprian Moldoveanu, compania a restructurat portofoliul de furnizori, pentru a crește sustenabilitatea, reducând gradul de dependență de un număr mic de furnizori și consolidarea unor parteneriate multianuale cu furnizori noi, cum sunt Meggle, Kotanyi etc.

Creștere prin focus pe parteneriate

Grupul a achiziționat Dupont Ingrediente și a deschis magazine fizice și online, precum și Nordic Restaurants, care operează în prezent trei branduri: Truff&Moi, Pastalicious și „flagshipul” Grupului, MOKI – Modern Kitchen. Grupul a creat și noi branduri, cum sunt Voilà sau El Maestro, prin care continuă să aducă pentru consumatorii români produse de cea mai înaltă calitate din Franța și Danemarca.

În 2021, Nordic a intrat și în categoria de Spirits&Wine, urmând filozofia de a aduce exclusiv produse premium prin dezvoltarea unor parteneriate cu jucători puternici, precum Amaro Montenegro Group – lideri în Italia, prin produse ca Vecchia Romagna, Amaro Montenegro și Select, Purity Distillery – care produce Connoisseur 51 Reserve Vodka, cea mai bine cotată vodcă potrivit Wine Enthusiast, dar și Navy Strength Organic Gin, cel mai bun gin din lume conform clasamentului ISC din 2020, Canard-Duchene – una din șampaniile cu cea mai îndelungată tradiție, încă de la 1868, sau Sir Edmond Gin – singurul gin din lume infuzat cu faimoasa vanilie de Bourbon.

În perioada pandemiei, care a accelerat trendul digitalizării, Nordic Group a implementat Nordic Customer Platform – un CRM & SFA bazat pe tehnologie SAP de ultimă generație. Investiția totală, de peste 500 000 euro, este un pas important în demersul de implementare a următoarelor proiecte digitale ale Grupului.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: