De ce cresc insolvențele: piața nu mai iartă lipsa de lichiditate

De ce cresc insolvențele: piața nu mai iartă lipsa de lichiditate

Reading Time: 3 minute

Numărul firmelor intrate în insolvență în primul trimestru al anului 2026 este de 1.829, în creștere 14,31% față de același trimestru din 2025, iar un studiu realizat de Coface la începutul anului a semnalat o creștere cu 36% în ianuarie 2026 fața de ianuarie 2025.

Creșterea numărului de insolvențe din România reflectă mai degrabă o piață exigentă și o selecție naturală a companiilor vulnerabile decât instalarea unei crize economice generalizate, arată analiza realizată de Cătălin Guriță, avocat și practician în insolvență, partener fondator GMCID.

„Cifrele trebuie citite în comparație cu dinamica economiei, cu numărul firmelor nou înființate, cu accesul la finanțare și trebuie făcută diferența între sectoarele economiei. Din datele publice și din practica pieței, vulnerabilitatea apare mai ales în sectoarele cu marje mici, capital de lucru mare și dependență de finanțare pe termen scurt: comerț, construcții, transporturi, HoReCa, unele zone din producție și real estate. Mesajul meu este următorul: nu toate companiile sunt în dificultate, dar companiile slab capitalizate, dependente de credit-furnizor, cu marje mici și fără disciplină de cash-flow sunt mult mai expuse decât în anii anteriori. Nu suntem în fața unei crize generale, ci în fața unei piețe care nu mai iartă lipsa de lichiditate și lipsa de adaptare.”

Cătălin Guriță, partener GMCID

Insolvența apare cel mai des acolo unde creșterea a fost finanțată din datorie, iar marja nu mai acoperă șocul de cost. Cele mai ignorate semnale sunt aproape întotdeauna cele de cash-flow, nu cele de profit contabil. Antreprenorul vede cifra de afaceri, vede contracte, vede proiecte în derulare și amână concluzia incomodă că firma nu mai poate plăti la timp. Semnele tipice sunt: întârzieri recurente la plata furnizorilor, rostogolirea datoriilor fiscale, folosirea TVA-ului sau a contribuțiilor ca sursă de finanțare curentă, refinanțări făcute doar pentru amânare, litigii comerciale în creștere, pierderea termenelor de raportare și presiune tot mai mare din partea băncilor.

„Din păcate, multe companii ajung la avocat sau la specialist atunci când deja există popriri, executări, notificări de reziliere sau cereri de insolvență depuse de creditori. Atunci se poate lucra, dar spațiul de manevră este mult mai mic. Ideal, discuțiile despre restructurare ar trebui începute când firma este în dificultate, dar încă își poate executa obligațiile scadente, nu când insolvența este deja instalată. Insolvența nu înseamnă, însă, faliment automat. Legea 85/2014 are ca scop acoperirea pasivului, dar și acordarea, atunci când este posibil, a unei șanse de redresare a activității. O procedură folosită la timp poate proteja activele, poate opri executări individuale, poate permite negocierea organizată cu creditorii și poate da companiei timp să se restructureze”, arată Cătălin Guriță.

Un instrument eficace, dar puțin utilizat în România, este concordatul preventiv, care intervine înainte de insolvența propriu-zisă, când compania este în dificultate, dar încă poate plăti datoriile scadente. Procedura permite un plan de restructurare, negociere cu creditorii, protecție împotriva unor executări și păstrarea unui control mai mare al debitorului asupra afacerii. Este, în esență, un mecanism prin care compania încearcă să evite insolvența, nu să o cosmetizeze.

Potrivit lui Cătălin Guriță, concordatul preventiv este accesat puțin în România din trei motive: lipsa de cultură a prevenirii, teama de stigmat și reflexul antreprenorilor de a negocia individual până când situația devine prea complicată. Datele Coface arată că în 2025 au fost deschise 221 de proceduri de concordat preventiv, comparativ cu 96 în 2024, ceea ce înseamnă o creștere, dar baza rămâne redusă raportat la numărul total al companiilor aflate în dificultate. „Concordatul preventiv este medicina preventivă a companiilor, în timp ce insolvența este chirurgia. Problema este că majoritatea antreprenorilor ajung la specialist când intervenția devine deja una de urgență”, spune partenerul GMCID.

Recomandări pentru antreprenori

Primul pas este o fotografie reală a lichidității pe următoarele 13 săptămâni: ce încasez, ce trebuie să plătesc, ce datorii sunt scadente, ce contracte pot pierde, ce datorii fiscale există, ce garanții sunt executabile. Pe baza acestei fotografii se poate decide dacă discutăm despre ajustări operaționale, negociere cu creditorii, concordat preventiv, acord de restructurare sau insolvență.

Al doilea pas, imediat după diagnostic, este să nu mai fie luate decizii izolate. În dificultate, fiecare plată, fiecare contract nou și fiecare amânare pot avea consecințe juridice. Antreprenorul trebuie să își aducă la masă avocatul, consultantul financiar și, după caz, practicianul în insolvență înainte ca dosarul să fie împins de creditori.

Ilustrație: 351046127 | Business © Daniil Peshkov | Dreamstime.com