Companii Stiri

E.ON, investitii de aproape 100 mil. euro

26 apr. 2016 2 min

E.ON, investitii de aproape 100 mil. euro

Reading Time: 2 minute

Investitiile realizate de companiile E.ON din Romania au insumat, anul trecut, circa 433 milioane de lei (97 milioane de euro), acestea fiind cele mai mari din ultimii ani. Finantarea a fost destinata, in principal, sustinerii lucrarilor de reabilitare si modernizare a retelelor de distributie a gazelor naturale si energiei electrice, proiecte prioritare in strategia de investitii.

Pentru 2016 au fost bugetate investitii cu o valoare apropiata celei din anul precedent.

„Continuarea in ritm sustinut a programelor de reabilitare si modernizare a retelelor de gaze si electricitate, consolidarea pozitiei detinute pe piata de profil, precum si lansarea de noi produse si servicii pentru clienti reprezinta principalele prioritati ale companiei pentru perioada urmatoare”, a declarat Frank Hajdinjak, Director General al E.ON Romania.

Cifra de afaceri consolidata a companiilor E.ON in Romania a fost, in anul 2015, de 4,9 miliarde lei (cca. 1,1 miliarde de euro), fiind apropiata de cea din anul 2014. Volumele de gaze naturale si electricitate comercializate s-au situat la 28,4 TWh.

Previziunile pentru acest an privind cifra de afaceri sunt de usoara crestere comparativ cu 2015.

Potrivit reprezentantilor E.ON peste 9 milioane de euro au fost investiti in proiecte de responsabilitate sociala

In sectorul de gaze naturale din Romania, E.ON a investit anul trecut 160 milioane de lei (36 milioane de euro), sistemul de distributie fiind reabilitat si modernizat pe o lungime de 450 kilometri si extins pe o lungime de 150 kilometri. Pentru 2016 au fost bugetate peste 190 milioane de lei (43 milioane euro), obiectivele principale vizate fiind modernizarea a circa 500 kilometri de conducte si bransamente si extinderea sistemului de distributie cu 150 kilometri.

Valoarea investitiilor in sectorul de energie electrica a fost, in 2015, de 240 milioane lei (54 milioane euro), cele mai mari de la preluarea distributiei de energie electrica in zona Moldova, in anul 2005. Principalele obiective avute in vedere au fost implementarea SCADA, contorizarea inteligenta, modernizarea unor statii de transformare, reabilitarea si securizarea retelelor electrice, in special a celor de joasa tensiune. Pentru anul in curs au fost prevazute investitii situate la un nivel apropiat celui din anul anterior.

Proiecte SCADA si contorizare inteligenta

Potrivit reprezentantilor E.ON, 114 statii de transformare din Moldova, dintr-un total de 133, sunt deja integrate (partial sau total) in sistemul SCADA (Supervisory Control And Data Acquisition), iar planurile pentru urmatorii doi ani vizeaza integrarea a inca 13 statii, obiectivul proiectului fiind cresterea securitatii in furnizarea energiei.

Programele pe termen mediu si lung ale companiei prevad alocarea, pana in anul 2020, a unei sume de 18 milioane de euro pentru investitii in automatizarea retelelor de distributie, atat in statii de transformare, cat si in retelele de medie tensiune.

De asemenea, compania a instalat la consumatori aproximativ 177.000 de contoare inteligente, dintre care circa 147.000 de unitati numai in cursul anului 2015. Pentru acest an se are in vedere instalarea a inca circa 55.000 de contoare inteligente. Investitia bugetata in acest scop pentru perioada 2014-2016 se ridica la circa 20 de milioane de euro.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: