Analize Business Companii Stiri Tech

Efectul COVID-19 în e-commerce: Feedback-ul cumpărătorilor online s-a triplat

8 mai 2020 2 min

Efectul COVID-19 în e-commerce: Feedback-ul cumpărătorilor online s-a triplat

Reading Time: 2 minute

Clienții magazinelor online au fost mult mai dornici să ofere feedback la comenzi pe perioada stării de urgență, rata de răspuns a opiniilor primite s-a dublat și a ajuns la 14,2 % în aprilie 2020 față de datele înregistrate anul trecut, concluzionează o analiză făcută de Trusted.ro pe datele publice din sistemul de feedback “Opinii de Încredere”.

De asemenea numărul opiniilor primite aproape s-a triplat pentru perioada analizată. În martie 2020, s-a înregistrat o dublare a opiniilor primite față de aceeași lună în 2019, iar în aprilie 2020, a avut loc o creștere cu 300% a opiniilor
primite față de aprilie 2019. Totuși, nota media oferită magazinelor online de către clienți a scăzut puțin la 9,31 în perioada martie-aprilie 2020, față de note de 9,57 în aceeași perioadă în 2019.

Estimarea Trusted.ro este că motivele pentru care notele au fost puțin mai mici au fost probleme pentru unele magazine cu stocurile și creșterea de comenzi online pentru care nu au fost pregătite. De asemenea, pe perioada stării de urgență au fost primite mai multe plângeri ca de obicei de la clienții online deoarece magazinele online nu au reușit să le ofere informații relevante în timp util, în special cu privire la existența produselor pe stoc sau o perioadă corectă de livrare.

Persoanele din București si județele Cluj și Ilfov au oferit cel mai mult feedback, iar livrarea a fost notată aproximativ la fel în toate cele 4 luni analizate. Din opiniile primite la comenzi se poate observa schimbarea în comportament a
consumatorilor – în martie și aprilie 2020 s-au comandat mai multe alimente și băuturi, oamenii fiind influențați de limitările deplasării pe timpul stării de urgențe, dar cu toate acestea venirea primăverii și a sărbătorilor de 1 și 8 martie au plasat categoriile Cadouri & Bijuterii și Haine, îmbrăcăminte & accesorii în top.

Din 2017 sistemul „Opinii de Încredere” a colectat: 110.968 de opinii de la clienții magazinelor online din cele 1.248.769 de emailuri trimise clienților. În prezent, sistemul „Opinii de Încredere” are 78 magazine online înscrise și 8.592 de opinii primite în ultimele 30 de zile și începând cu 2020 dezvoltat în parteneriat cu Nordlogic Software.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: