Efectul Trump: Euro începe să devină monedă de refugiu la nivel global
Reading Time: 3 minuteEuro se impune rapid ca o monedă de refugiu la nivel global, în contextul în care moneda unică europeană a crescut cu peste 8% față de dolarul american doar în luna aprilie (cea mai puternică performanță lunară din ultimii peste doi ani) pe fondul retragerii investitorilor din cauza consecințelor noilor tarife vamale impuse de președintele Donald Trump.
Cursul de schimb EUR/USD a crescut de la aproximativ 1,05 la 1,1379, în timp ce indicele dolarului față de principalele valute a scăzut cu 4,6% în aceeași perioadă.
„Euro este redefinit în timp real ca un pilon al stabilității. Nu este o revenire tehnică. Este o repoziționare deliberată și strategică din partea investitorilor globali, care sunt tot mai prudenți față de activele americane.”
Nigel Green, CEO deVere Group
Politica lui Trump alungă investitorii europeni din SUA
Anunțul lui Trump din 2 aprilie privind noile taxe vamale impuse de SUA tuturor partenerilor comerciale a declanșat o reevaluare profundă a riscurilor economice. Analiștii avertizează acum asupra unei probabilități de 50% a unei recesiuni în SUA, invocând politicile imprevizibile, perturbările din lanțurile de aprovizionare și scăderea încrederii consumatorilor.
„Volatilitatea politicilor din SUA respinge investițiile, în timp ce Europa dă semne de reînnoire a încrederii fiscale și a coordonării. Această încredere este susținută de planul de stimulare economică al Germaniei, în valoare de 500 de miliarde de euro, și de recenta reducere a dobânzii de către Banca Centrală Europeană — măsuri menite să relanseze creșterea și să îndepărteze imaginea continentului legată de austeritate. Există și forțe structurale în joc: pe măsură ce excedentul comercial al Europei cu SUA se restrânge, presiunea descendentă asupra euro scade, oferindu-i un nou impuls ascendent”, arată Nigel Green.
Investitorii europeni, care dețin poziții semnificative în acțiuni și obligațiuni străine, reevaluează acum beneficiile păstrării capitalului în SUA. Dacă până acum erau atrași de randamentele superioare și de puterea dolarului, acum își reduc expunerea, fiind prudenți în fața profiturilor în scădere, a deficitului fiscal în creștere și a volatilității valutare. Euro, în schimb, devine un refugiu al stabilității relative.
„Statutul de refugiu sigur de care dolarul s-a bucurat mult timp nu mai este automat. „Depinde de încredere, claritate în politici și viabilitate pe termen lung. În acest moment, euro oferă o alternativă mai clară și mai credibilă”, explică directorul executiv al deVere, una dintre cele mai mari organizații independente de consultanță financiară și administrare a activelor din lume.
Datele privind fluxurile de capital arată deja primele semne ale unei reechilibrări globale. Se observă o mișcare clară dinspre activele denominate în dolari către zona euro, semn al unui un scepticism mai profund față de perspectivele economice ale Americii și al căutării unor monede susținute de investiții strategice de capital și politici coerente.
Tema generală este reevaluarea. Ceea ce piețele evaluează acum nu este doar o încetinire a creșterii în SUA, ci o lipsă de coerență politică și economică.
În același timp, orientarea Europei spre creștere bazată pe investiții atrage investitorii, iar toate acestea remodelează piața valutară și creează oportunități pentru cei care urmăresc semnalele macroeconomice.
„Este mai mult decât o poveste despre o valută sau alta. Este un indicator clar al modului în care lumea începe să gândească diferit în ceea ce privește riscul, reziliența și randamentul. Refugiile sigure nu mai sunt definite doar de istorie — ci de reacția actuală a politicilor, forța structurală și claritatea conducerii”, adaugă Green.
Oportunități pentru investitori
Pentru investitorii instituționali și de retail deopotrivă, implicațiile sunt considerabile. Pe măsură ce Europa atrage capital, euro devine tot mai mult o contrapondere față de volatilitatea asociată dolarului. Această schimbare deschide calea pentru o diversificare mai amplă a portofoliilor, cu active denominate în euro ocupând un rol mai central în strategiile globale.
Nigel Green spune, deși Trump a sperat că tarifele sale vor reindustrializa SUA și îi vor întări poziția economică, acestea au contribuit, de fapt, la repoziționarea euro ca supapă de siguranță globală. Schimbarea este alimentată de schimbări structurale, psihologie de piață și sentimentul tot mai pregnant că, atunci când vine vorba de capital, credibilitatea contează.
„Pe măsură ce volatilitatea persistă și zgomotul politic se intensifică, rolul euro devine tot mai clar: nu doar o monedă regională, ci un refugiu sigur într-o perioadă de recalibrare economică globală”, conchide CEO-ul deVere Group.
Ilustrație: 15599929 © Mopic | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz