Antreprenori Business Tech

Electroargeș testează un model ventilator mecanic pentu terapie intensivă

19 mai 2020 < 1 min

Electroargeș testează un model ventilator mecanic pentu terapie intensivă

Reading Time: < 1 minut

Electroargeș dezvoltă un prototip de ventilatoare mecanice, alături de o echipă de programatori de la Senior Software, profesori de la Universitatea din Pitești și ingineri ai companiei Dacia. Producătorul de electrocasnice Electroargeș a decis să înceapă acest proiect în contextul în care o bună parte din spitale se confruntă cu lipsuri de echipamente medicale, iar producerea locală a unor astfel de ventilatoare mecanice ar putea rezolva parțial această situație.

Aparatul a fost conceput în așa fel încât să îndeplinească condițiile minime pentru un ventilator mecanic folosit în ventilația intubată, urmând ca pe parcurs să se adauge, din software, și alți parametri. Echipamentul electronic de ventilare mecanică a intrat deja în etapa de testare, urmând să se realizeze producția în serie după ce acesta va fi avizat de MapN.

„Alături de Dacia și Universitatea din Pitești, Senior Software și-a arătat interesul de a deveni parteneri în acest proiect. Îi știam de mult ca un jucător important în piața de soluții software inovatoare și sunt convins că împreună vom avea și alte proiecte de succes, 100% dezvoltate în România, din care să rezulte produse inteligente, de ultimă generație”, a declarat Alexandru Sârghe, Consilier Dezvoltare Președinte CA Electroargeș

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: