Endeavor România lansează o nouă ediție a programului dedicat companiilor aflate în stadii avansate de creștere
Reading Time: 3 minuteEndeavor România a lansat cea de-a doua ediție a programului de Scale Up, un program dedicat companiilor aflate în stadii avansate de creștere. Programul se va desfășura în perioada septembrie 2025 – martie 2026 și are ca obiectiv sprijinirea directă și personalizată a fondatorilor în procesul lor de scalare.
“România continuă să demonstreze că are antreprenori capabili să construiască produse și companii cu impact global. Cu fiecare nouă cohortă, vedem echipe care au trecut deja testul pieței și care sunt pregătite să facă pasul către o scalare internațională. Prin programul de Scale Up, vrem să le oferim acces la resursele, rețeaua și experiența globală care să le accelereze acest parcurs și să consolideze rolul României ca hub regional de inovație”, spune Mihnea Crăciun, Managing Director Endeavor România.
Companii selectate
În urma unui proces riguros de selecție, desfășurat pe parcursul verii, opt companii au fost selectate în cohorta din acest an:
● MeetGeek.ai este un ecosistem complet de aplicații pentru întâlniri: asistenți/agenți AI, captură mobilă și Chrome, precum și API-uri publice care ajută la înregistrarea, automatizarea și securizarea proceselor din jurul întâlnirilor – transformând conversațiile în acțiuni, insight-uri și automatizări.
● Lendox este un serviciu de Credit Intelligence care accelerează analiza bancară, de la vânzări la aprobarea creditelor și monitorizare, folosind tehnologie avansată și modele proprii pentru a revoluționa evaluarea riscului de credit.
● Symphopay este o platformă de orchestrare a plăților omnichannel, creată pentru bănci și retaileri mari. Compania reinventează plățile, oferind opțiuni nelimitate de integrare și sprijinind băncile și comercianții să inoveze continuu.”
● Rayscape este o companie de tehnologie medicală care dezvoltă soluții bazate pe inteligență artificială pentru radiologie. Produsele sale cu marcaj CE se conectează direct la sistemele din spitale și îi ajută pe radiologi să detecteze și să monitorizeze mai ușor bolile pulmonare, inclusiv cancerul pulmonar.
● Munevo este o companie de tehnologie asistivă care folosește ochelari inteligenți pentru a îmbunătăți mobilitatea și viața de zi cu zi a persoanelor cu dizabilități. Compania oferă acces la tehnologie și îmbunătățește șansele persoanelor cu leziuni ale măduvei spinării, ALS sau scleroză multiplă, care de obicei nu au opțiunea de a rămâne mobile în scaunele lor rulante electrice.
● Questo îi ajută pe oameni să se reconecteze cu lumea reală. Jucătorii rezolvă indicii și provocări care îi poartă prin povești ascunse, repere și secrete locale, transformând fiecare plimbare într-o aventură.
● Fagura conectează persoane și mici afaceri care au nevoie de împrumuturi cu o comunitate de investitori. Misiunea companiei este să facă finanțarea mai accesibilă și mai transparentă, oferind o alternativă la sistemul bancar tradițional.
● Licenseware ajută companiile mari să economisească milioane pe software, printr-o platformă modulară SaaS care automatizează analiza licențelor software. Soluția ajută echipele de IT, achiziții și conformitate să reducă riscurile, să controleze costurile și să aibă o imagine clară asupra întregului portofoliu de software.
Beneficii pentru participanți
Pe durata celor șase luni, participanții vor beneficia de:
● Diagnostic aprofundat și plan de lucru personalizat, pentru a evalua provocările antreprenorilor și a co-crea priorități strategice;
● Mentorat 1:1 și expertiză strategică, prin care participanții primesc recomandări în timp real de la antreprenori și investitori de top;
● Sesiuni peer-to-peer pentru construirea unei comunități relevante, în care fondatorii pot discuta deschis despre dificultățile din procesul de scalare și face schimb de perspective și soluții;
● Workshop-uri adaptate provocărilor comune identificate în cohortă;
● Bootcamp de 3 zile dedicat fondatorilor, cu invitati internationali, parteneri si membri ai board-ului Endeavor România;
● Acces la oportunități extinse de networking, atât în România, cât și la nivel internațional.
● Noutatea acestei ediții este introducerea rolului de fellow mentor pentru fiecare companie participantă. Mentorul, ales din rețeaua locală Endeavor România, va fi alături de fondatori pe tot parcursul celor șase luni, urmărind îndeaproape progresul și oferind sprijin strategic și tactic.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz