Stiri

Enel dorește să nu mai producă energie electrică din cărbune până în 2027

25 sept. 2021 3 min

Enel dorește să nu mai producă energie electrică din cărbune până în 2027

Reading Time: 3 minute

Enel este una dintre companiile care au participat la Dialogul la nivel înalt al ONU pe tema energiei, convocat de secretarul general al ONU António Guterres, prima reuniune ONU din ultimii 40 de ani la nivelul liderilor dedicată exclusiv provocărilor din domeniul energiei. Evenimentul a reunit șefi de stat, precum și alți lideri politici, de afaceri și ai societății civile, care au prezentat “Energy Compacts”, o serie de angajamente voluntare menite să accelereze realizarea Obiectivului Națiunilor Unite de Dezvoltare Durabilă (ODD) 7 – asigurarea accesului la sisteme energetice accesibile, fiabile, durabile și moderne pentru toți – și eliminarea emisiilor nete.

CEO-ul Enel, Francesco Starace, a fost unul dintre vorbitorii sesiunii de deschidere a evenimentului la care a participat secretarul general al ONU António Guterres și a vorbit despre soluțiile existente pentru accelerarea tranziției energetice, ghidate de tehnologii precum electricitatea decarbonizată.

“Este o onoare pentru Enel să contribuie la această dezbatere la nivel înalt cu privire la modul în care putem aborda nevoia urgentă de accelerare a tranziției energetice, într-un mod sustenabil pentru întreaga lume,” a declarat Francesco Starace, CEO și Director General al Grupului Enel. “Nu mai există un compromis între ceea ce generează valoare în business și ce este bine pentru mediu; aceste două obiective sunt astăzi pe deplin aliniate datorită evoluției tehnologiei. Prin urmare, eforturile financiare trebuie să vizeze realizarea ODD și o economie net zero. Acest lucru necesită angajamente și strategii ambițioase, precum și instrumente pentru promovarea desfășurării lor eficiente. Tranziția trebuie să se întâmple și nu numai în sectorul energetic: va implica diverse domenii ale economiei mondiale. Trebuie să ne asigurăm că acest lucru se întâmplă în mod ordonat, decisiv, corect și incluziv.”

Energy Compact al Enel include urmatoarele angajamente:


· Accelerarea eliminării cărbunelui, de la 2030 la 2027;
· Triplarea generării de energie din surse regenerabile la 145 GW până în 2030, de la aproximativ 49 GW în 2020;
· Atingerea unei capacități de stocare de 20 TWh și Demand Response de 20 GW până în 2030;
· Reducerea emisiilor de GES, conform Scope 1 la 148 gCO2eq / kWh până în 2023 și 82 gCO2eq / kWh în 2030, de la aproximativ 214 gCO2eq / kWh în 2020, în conformitate cu scenariul de 1,5° C (certificat SBTi);
· Creșterea numărului de puncte de încărcare a vehiculelor electrice la peste 4 milioane și a celui de autobuze electrice la peste 10.000, până în 2030, de la 186.000, și respectiv 912, în 2020;
· Atingerea unui numar de 5,6 milioane de beneficiari de noi conexiuni în zonele rurale și suburbane, în perioada 2020-2030, sporind calitatea, fiabilitatea și digitalizarea serviciului către toți utilizatorii (de la 74 de milioane de utilizatori finali în 2020).

Energie curată pentru toți până în 2030

Dialogul la Nivel Înalt al ONU privind Energia țintește să definească un plan de acțiune pentru a asigura energie curată și fiabilă pentru toți până în 2030 și pentru a atinge emisii net-zero până în 2050, oferind o platformă pentru ca guvernele, întreprinderile și societatea civilă să prezinte angajamente voluntare, sub forma de “Energy Compacts”, pentru a contribui la realizarea acestor obiective, astfel cum se prevede în ODD 7 și în Acordul de la Paris privind schimbările climatice. În total, peste 150 de Energy Compacts au fost prezentate de guvernele naționale și locale, companii, ONU și organizații internaționale, fundații, instituții financiare, coaliții de actori din societatea civilă și grupuri ale societății civile, inclusiv mai multe rețele de tineret, din peste 35 de țări. Energy Compacts prevăd alocarea a miliarde de dolari, între acum și 2030, prin finanțare sau investiții directe în energie curată, instalarea a câteva mii de GW de energie curată suplimentară, precum și angajamente pentru extinderea de noi conexiuni electrice și pentru a facilita accesul pentru sute de milioane de oameni la clean cooking. Compacte suplimentare vor fi prezentate lunile următoare, pe măsură ce tendințele continuă și noi parteneriate vor fi încheiate, ce își vor produce efectele până în anul țintă 2030.

În apelul său către liderii mondiali, Secretarul General al ONU, António Guterres, a explicat că trebuie să accelerăm tranziția energetică prin triplarea investițiilor în energia regenerabilă, creșterea de patru ori a ritmului de îmbunătățire a eficienței energetice, înlocuirea subvențiilor pentru combustibili fosili cu surse regenerabile de energie, creând în același timp noi locuri de muncă verzi și asigurând o tranziție echitabilă și favorabilă incluziunii. Guterres a mai spus că, în absența unei decarbonizări radicale a energiei, obiectivul de 1,5°C al Acordului de la Paris nu poate fi atins. Secretarul General a adăugat că această acțiune decisivă trebuie să fie o prioritate politică, astfel încât să se garanteze accesul la energie curată pentru cele 760 de milioane de persoane care trăiesc în prezent fără energie electrică și pentru cele 2,6 miliarde de persoane care încă folosesc combustibili solizi nocivi pentru gătit.

Dialogul la Nivel Înalt privind Energia are loc cu mai puțin de două luni înainte de Conferința de la Glasgow privind schimbările climatice, din luna noiembrie, și reprezintă un pas important în direcția îndeplinirii angajamentelor și a definirii acțiunilor care vor permite țărilor să își reducă emisiile cu 45% până în 2030 și să atingă emisii net-zero până la jumătatea secolului, în conformitate cu Acordul de la Paris.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: