Consiliul de administrație al companiei Air France-KLM l-a numit în funcția de director executiv pe Benjamin Smith, fostul Președinte și COO al Air Canada. Benjamin Smith este recunoscut la nivel internațional drept un profesionist în industria aeriana, jucând un rol major în dezvoltarea Air Canada în ultimele două decenii. Benjamin Smith va prelua conducerea executivă a Grupului Air-France-KLM cel mai
Air France-KLM anunță două parteneriate strategice pentru dezvoltarea sa viitoare. Primul este crearea unui singur joint-venture global între Air France-KLM, Delta Air Lines (Delta) și Virgin Atlantic, iar cel de-al doilea este întărirea parteneriatului cu China Eastern Airlines (China Eastern). Aceste două alianțe comerciale vor fi realizate prin investiții de capital, astfel: Air France-KLM va achiziționa pachetul de acțiuni de
Grupul AIR FRANCE KLM împreună cu compania Porsche au înregistrat un nou record Guinness World Records®. Un autoturism marca Porsche Cayenne a remorcat cu succes cea mai mare aeronavă de pasageri din lume. Avionul Airbus A380 din flota Air France, cu o greutate de peste 285 de tone, a fost tractat pe o distanță de 42 metri. Testul a avut
Franța este un bastion al gastronomiei mondiale, un model de rafinament și gust excepțional. La Paris nu puteam să nu vizităm unul dintre cei mai importanți ambasadori ai francității, Air France. Acesta susține simbolurile Hexagonului creând adevărate opere culinare, pe care le oferă la bordul aeronavelor. Întoarcerea de la Paris, după săptămâna petrecută aici pentru a realiza primul număr din
Peter Pullem este noul Director de vânzări al Lufthansa Group pentru Europa Centrală și de Sud-Est. De la 1 ianuarie 2017, acesta coordonează activitățile comerciale și de vânzări desfășurate de Lufthansa Group în 17 țări din regiunile menționate (inclusiv Polonia, Grecia, România, Ungaria, Cehia). Peter Pullem este locat la Viena și raportează Vicepreședintelui de vânzări Lufthansa Group pentru Europa, Orientul
Compania low-cost Wizz Air a anuntat lansarea a doua noi rute: Bucuresti – Cluj-Napoca, cu preturi incepand de la 39 de lei/zbor, si Bucuresti – Budapesta, cu preturi de la 99 de lei/zbor. Zborurile catre Cluj-Napoca vor debuta pe 22 iulie 2016, urmand a fi operat de luni pana vineri si duminica, iar cele catre Budapesta incepe din 19 septembrie
<p> Un procent de 63% dintre romani si-ar dori ca in timpul calatoriei cu avionul sa poata naviga pe internet, 37% vor sa-si poata folosi telefoanele mobile in timpul zborului, 29% isi doresc reviste in format electronic si 20% divertisment in format 3D. De asemenea, 25% dintre pasagerii romani si-ar dori o vedere panoramica, iar 15% ar vrea o zona
Acest site utilizează fisiere cookie. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea acestui tip de fisiere. Mai multe informatii pot fi consultate prin accesarea POLITICI DE CONFIDENȚIALITATE