Finanțe

Eurolife Asigurări România devine Eurolife FFH

Reading Time: 2 minute

EUROLIFE ERB Asigurări, companie cu o prezență de peste 12 ani pe piața locală, anunță o nouă identitate de brand, lansând un nou nume, un nou logo și un nou slogan, ce reflectă în mod direct apartenența la un holding financiar internațional – Fairfax Holding Limited.

„Este un moment important în viața companiei Eurolife și o continuare firească a evoluției noastre de până acum. Această schimbare susține angajamentul nostru de a gândi și a acționa diferit în piața de asigurări. EUROLIFE FFH își sustine clienții, îi înțelege și dezvoltă soluții noi, inovative, adaptate ritmului de viață al acestora. Credem în asigurări diferite, în asigurări ușor de înțeles, dar și de accesat, aflate la doar un click distanță, și vom continua să investim astfel încât să oferim clientului final o experiență relevantă atât în mediul offline, cât mai ales în online. Ne urmărim strategia de business sub un nume nou, îmbinând cu succes valorile pe care am clădit până aici: creativitatea, perseverența, integritatea, simplitatea și inovația. Facem un pas înainte și pornim într-o nouă călătorie alături de toți clienții și partenerii noștri care ne-au investit cu încrederea lor”, a declarat Anita Nițulescu, CEO EUROLIFE FFH, într-un comunicat de presă.  

În urma acestei schimbări de identitate, Eurolife ERB Asigurări de Viață devine EUROLIFE FFH Asigurări de Viață, respectiv Eurolife ERB Asigurări Generale devine EUROLIFE FFH Asigurări Generale.

“Acest moment reprezintă începutul unei noi ere pentru Eurolife. Facem astfel un pas important și îndrăzneț către viitorul EUROLIFE FFH. Începând de astăzi, avem un nou nume care reflectă promisiunea noastră de a fi aproape de oameni, oferindu-le produse de asigurare și servicii care să îi ajute să viseze la un viitor mai bun. Odată cu schimbarea numelui și a logo-ului, obiectivul EUROLIFE FFH este continuarea expansiunii pe piața din România și întărirea prezenței în industria locală de asigurări. Astăzi mergem mai departe, susținuți de loialitatea tuturor celor care ne-au acordat încrederea lor”, a declarat Alexander Sarrigeorgiou, CEO Eurolife FFH Insurance Group.

Eurolife FFH adoptă astfel o filosofie de business diferită născută din viziunea de a reinventa asigurările prin îmbinarea a două elemente esențiale: simplitate (asigurări ușor de înțeles, accesate rapid, online, de oriunde ești și oricând ai nevoie) și inovație (asigurări care evoluează odată cu clienții săi), arată reprezentanții asigurărtorului.

Sloganul „Visează. Evoluează. Asigură” sintetizează misiunea Eurolife FFH: asigurări care să inspire, să susțină și să încurajeze planurile de viitor, să ofere garanția unui parteneriat de încredere. Asigurări care să lase loc pentru a trăi la maximum momentele simple și extraordinare din viața fiecăruia dintre noi https://bit.ly/2z1M0Bu .

Eurolife FFH dispune de un portofoliu extins de produse dedicate atât clienților persoane fizice, cât și juridice, portofoliu susținut de canale diversificate de vânzare: bancassurance, parteneri, brokeri și online.

Oana Voinea

Recent Posts

Superbrain organizează forumul anual de business pe 20 mai

Luni, 20 mai, 200 de lideri și vizionari din zona de business vor întră în dialog cu scopul definirii unei…

33 de minute ago

RAD ART FAIR 2024 se deschide joi cu peste 300 de lucrări de artă

RAD ART FAIR, cel mai important eveniment dedicat pieței de artă contemporană din România se va desfășura între 16 și…

2 ore ago

Raiffeisen Bank România trece pe Visa

Raiffeisen Bank România a anunțat, miercuri, un parteneriat exclusiv cu Visa, prin care toți clienții băncii vor avea carduri emise…

2 ore ago

Lenovo a lansat un laptop conceput pentru performanțe de top

Lenovo™ a lansat modelul Lenovo ThinkPad™ P14s Gen 5, conceput pentru profesioniștii care au nevoie de performanțe de top într-un…

2 ore ago

S-a lansat România Atractivă, cea mai complexă platformă multimedia de promovare a turismului cultural

De astăzi, 15 mai, turiștii români și străini pot descoperi noi destinații de călătorie în țara noastră, cu ajutorul celei…

2 ore ago

FIA Imobiliar BT Property intră pe piața de retail

Fondul Imobiliar de Investiții Alternative BT Property a achiziționat Funshop Park Turda (Cluj) de la grupul polonez Scallier. Tranzacția marchează…

3 ore ago