Eurosansa

Intrarea in zona euro in 2019 pare un obiectiv greu de atins. Dar schimbarile necesare pentru atingerea acestei tinte ambitioase pot fi scanteile care sa inteteasca focul cresterii economice. Cate de pregatiti suntem pentru urmatorul nivel? Ne raspunde Adrian Vasilescu, Consultant de Strategie la Banca Nationala

Adrian Vasilescu_0795

Adrian Vasilescu, Consultant de Strategie la Banca Nationala/ foto: Vali Mirea

 

Intram intr-un nou ciclu economic? S-a stins criza?

Criza se stinge. Nu mai are putere. Un ciclu economic cu ambele lui faze clasice, avantul si declinul, cu punctul de plecare in anul 2000, si-a incheiat cursa. Dar un alt ciclu inca nu a inceput. si atunci, prin ce faza trecem acum? Raspunsul nu-l gasim in carti. Ni-l da insa viata. Daca vechiul ciclu s-a sfarsit, in sensul ca a fost oprit declinul, iar un nou ciclu, cu o faza certa de avant, nu a plecat la drum, in­seamna ca avem parte de o a treia faza: tranzitia. O etapa in care se cuvine sa luam aminte la doua proiectii ce presupun masuri urgente: sa iesim cat mai repede din chingile unei crize emotionale, respectiv sa grabim reformele structurale. Optiuni nu prea avem. Grabim restructurarea sau ne taiem singuri craca de sub picioare. In materie de economie, societatea romaneasca nu-si poate permite sa sfideze, fara sa plateasca dramatic, nevoia unui echilibru cat de cat stabil intre cerinte rationale si posibilitati reale. Luand in calcul, cu deosebire, resursele materiale, financiare si umane. si tintind, obligatoriu, trei planuri: structural, cantitativ, calitativ. Suprema fiind legea eficientei. Cine gestioneaza toate aceste echilibre? Numai piata. O piata functionala, desigur.

Ce avem de facut?

Ca sa vedem bine inainte, ne va fi de folos sa privim inapoi. Timp de 15 ani, din 2000 si pana in prezent, Romania a inregistrat 13 ani de crestere plus si doi ani de scadere economica. Un mare pas inainte fata de cei 10 ani din 1990 pana in 1999, cand am trecut prin doua depresiuni (din ’90 pana in ’92 si din ’97 pana in ’99) si am avut parte de numai patru ani de crestere plus. |nsa tara nu a reusit sa-si dezvolte o economie sanatoasa si puternica, alimentata de un PIB sustenabil, format pe o piata dominata de oameni, de institutii si de companii care sa stie sa faca bani si sa aduca venituri bugetului, companiilor populatiei. Fiindca, bunaoara, a sti sa faci bani este o cerinta vitala intr-o vreme in care, in Romania, sunt inca multe companii care pierd bani, ceea ce inseamna ca alte companii, rentabile, impreuna cu populatia, le achita nota de plata. Sau, atata timp cat bunastarea este legata in mod esential de dinamica inves­titiilor, faptul ca volumul investitiilor descreste este descurajator. Dar si mai descurajator e un alt fenomen: acela ca se face simtita o tendinta de incetinire a investitiilor in viitorul apropiat. Dar iata ca, in planul investitiilor, anul 2015 tinde sa introduca note ceva mai optimiste. Activitatea in constructii va cunoaste probabil o usoara revigorare. si cum atat productia, cat si prestarile de servicii sunt tot mai putin descurajate de preturi, exista sperante ca afacerile constructorilor se vor misca ceva mai bine. Caci bunastarea nu poate fi obtinuta oricum. Se obtine cu munca performanta intr-o economie performanta, intr-un timp in care sa fie dominant gustul competitiei in stransa corelatie cu politica generala a castigurilor. si mai mult PIB tot asa se obtine.

Economia oricarei tari se recomanda prin ce produce. Pe noi ce ne recomanda?

Asa este, in nicio tara economia nu se recomanda prin altceva. Daca nu produce avioane, automobile, palarii, papuci de casa, servicii, la ce ar mai putea fi buna economia? Sa nu uitam insa ca in spatele tuturor acestor marfuri sunt oameni, cu priceperea lor, cu mentalitatile lor, cu obiceiurile lor, cu sentimentele ori resentimentele lor. si cu capacitatea lor de a fabrica bunuri utile. Competenta lor, harnicia lor, responsabilitatea lor constituie o componenta fundamentala a competitivitatii economice. Totodata, economia inseamna hale, masini, tehnologii, bani. Prin ce se recomanda Romania? Prin productia de automobile, de fapt prin fabricarea de autovehicule de transport rutier, metalurgie, produse textile, alimentare, chimice, in general pe industrie, care asigura mai mult de un sfert din PIB-ul Romaniei. Exporturile, care au crescut de cinci ori fata de 1989, se bazeaza cu deosebire pe industria prelucratoare. Totodata, agricultura se redreseaza si ea, treptat. Multe servicii sunt competitive. Nu ma sfiesc sa afirm ca Romania devenise, inainte de criza, premianta clasei la capitolul crestere economica. Din 2000 incoace, fara intrerupere, PIB-ul nostru a urcat cu ritmuri neatinse nici in Bulgaria, nici in Ungaria, nici in Cehia, nici in Slovacia sau in Polonia. Dupa mai multi ani de cadere economica, intre 1990 si 1992, apoi intre 1997 si 1999, insotita de largirea sferei saraciei, Romania incepuse sa inainteze. PIB-ul a urcat continuu din 2000 pana in 2008. si unde e crestere e loc pentru investitii. Inclusiv pentru investitii straine. Sigur, inflatia mare ar fi putut sa constituie, pentru investitori, un motiv de descurajare. Dar i-a incurajat tendinta: inflatia a fost intr-adevar mare si dupa anul 2000, dar in neintrerupta descrestere. Practic, inflatia s-a transformat in dezinflatie. Au fost indeplinite astfel principalele conditii pentru deplina convertibilitate a monedei nationale.

Acum suntem intr-o noua tranzitie.

Da, intre un ciclu care s-a incheiat si un ciclu care inca n-a inceput. Si avem nevoie de a treia unire. Singura salvatoare acum. A fost Unirea din 1859. A fost Marea Unire din 1918. si ar urma Unirea de dupa criza. Unirea marilor orase, care fac bani, cu oraselele “in care nu se-ntampla nimic” si cu Romania satelor, care traieste drama cumplita a neputintei de a-si valorifica superior singura comoara: pamantul. Intoarcerea spre sat e un inceput. Multi nu-si mai gasesc locul in oras. Nici Europa nu-i sac fara fund, vedeti cum se inchid pietele de forta de munca, incet-incet; somajul a pocnit pe toata lumea. Cai deschise sunt insa pentru medici. In general, pentru creiere. Toata lumea, acum, are nevoie de creiere. Societatea noastra nu are forta sa le plateasca bine. Sa nu uitam, totusi, ca noua ani de crestere economica necontenita, din 2000 pana in 2008, ne-au dat o sansa. Cum o sansa a fost si faptul ca incepand cu anul 2000 am mizat pe o inflatie calma. Criza a vanturat tocmai acest valoros capital. Acum, iata, incepem sa inchidem cateva rani dureroase. Fiindca intr-o economie in care marile mize nu sunt productivitatea, competitivitatea si eficienta, ci avantajul comparativ, cu deosebire cel al salariilor modeste, supraefortul de a produce mai mult cere mai multe importuri, mai multi bani, un consum mai mare de capital fix. Pe acest fond, se inmultesc obisnuitele pierderi cauzate de modul invechit in care este organizata munca in cele mai multe dintre companiile romanesti. Toate aceste boli, ale caror focare mocnesc in economia reala, ridica enorm pretul cresterii economice. Solutia fiind una singura: sa scapam de ele si sa mergem mai departe.

Pana la orizontul anilor 2020, o mare batalie tot va trebui sa dam, fie pentru trecerea la euro, fie pentru o economie care sa aduca bunastarea ravnita. Pentru oricare varianta vom opta, tot nu vom putea sa evitam, in Romania acestor ani, o restructurare a intregii politici economice in contextul unui dur conflict de obiective. si, daca asa merg lucrurile, intelept e sa optam pentru euro.

Romania a bifat toti indicatorii nominali pentru zona euro, dar criteriile de convergenta reala sunt mai greu de indeplinit.

Pentru tarile din Uniunea Europeana, care sunt inca in afara zonei euro, problema nu este cand vor fi admise, ci cum anume vor fi pregatite pentru acest pas. Romania a stabilit deja un termen: 1 ianuarie 2019. Vom fi pregatiti? Sa evaluam. Pentru primul examen, preliminar, ne stau in fata cinci criterii de convergenta nominala: 1) rata medie anuala a inflatiei, analizata pe o perioada de un an inaintea momentului examinarii; 2) rata dobanzii pe termen lung, masurata pe ultimele 12 luni inaintea examinarii; 3) stabilitatea pietei valutare; 4) sustenabilitatea pozitiei fiscale, in speta un deficit bugetar rezonabil, care sa nu depaseasca 3% din PIB in anul anterior examinarii; 5) datoria publica, al carei prag sa nu depaseasca 60% din PIB in anul examinarii. Toate aceste cinci criterii nominale sunt indeplinite. Putem spune ca am trecut deja un examen greu. Dar problema problemelor o constituie cel de-al doilea examen. Fiindca dupa indeplinirea celor cinci indicatori de convergenta nominala sau, mai degraba, concomitent cu acest proces, va urma confruntarea cu ceea ce se numeste sustenabilitatea acestora, care depinde de o alta categorie de indicatori. Cei privind convergenta reala. In speta, sunt incluse probe ce prevad diminuarea decalajelor dintre tari cu privire la nivelul productivitatii si cel al cresterii economice. Toate aceste criterii fiind sintetizate in nivelul PIB/locuitor la paritatea puterii de cumparare standard. Intrarea in zona euro nu va fi insa posibila inainte de a fi indeplinite toate conditiile. Tarilor cu populatii mai putin numeroase, cum sunt Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, dupa care a urmat Lituania, la 1 ianuarie 2015, le-a fost mai usor sa indeplineasca toate criteriile, fara a caror bifare poarta zonei euro nu li s-ar fi deschis. Iata, acum, batem si noi la aceasta poarta, am stabilit un termen si ne-am angajat sa-l indeplinim. si nici nu avem alta sansa.

Dupa atatea amanari, mai este oportuna fixarea unei date-tinta pentru adoptarea euro?

Datele pe care le-am avut in fata, 2014 sau 2015, au fost proiecte, nu angajamente. Abia acum suntem in fata unui angajament ferm in fata Uniunii Europene. Acest angajament trebuie sa devina repede, cat mai repede, proiectul nostru de tara. O sansa, de fapt, de a mobiliza toate fortele societatii noastre in baza unui program de dezvoltare durabila. Daca vom rata aceasta sansa si am pierde timp, de fapt am pierde o buna ocazie de angajare, acum – pana in 2019 – si nu intr-un viitor indefinit, a autoritatilor, a clasei politice si a societatii in ansamblu in grabirea reformelor structurale. Sigur ca pana cand nu vom dovedi ca suntem in stare sa ispravim restructurarea economiei – o casa pe care am inceput-o, dar a carei constructie inca nu am desavarsit-o – nu vom avea sanse reale sa aderam la euro. Nu ne va cere insa nimeni sa fi finalizat restructurarea inainte de a sustine examenul de admitere. Important este sa aducem garantii de credibilitate. Sa aratam ca putem sa ducem la bun sfarsit constructia casei pe care am inceput-o. Proband, desigur, cu infaptuiri. Ca sa atingem acest prag, nici politicienii, in general, nici guvernantii, in special, n-au dreptul sa fie fatalisti. Daca au acceptat puterea, sunt datori sa-si duca crucea si sa forteze reformele. Din nefericire, si in cealalta “tabara”, a celor fara putere, fatalismul tine inca speranta la distanta. O mare parte a populatiei a devenit sceptica. si nu crede ca mai are rost sa sustinem vreun examen, pentru ca nu l-am trece. Societatea a obosit sa-si mai inchipuie in vreun fel viitorul. Desi, in viitorul apropiat, pana la orizontul anilor 2020, o mare batalie tot va trebui sa dam, fie pentru trecerea la euro, fie pentru o economie care sa aduca bunastarea ravnita. Pentru oricare varianta vom opta, tot nu vom putea sa evitam, in Romania acestor ani, o restructurare a intregii politici economice in contextul unui dur conflict de obiective. si, daca asa merg lucrurile, intelept e sa optam pentru euro. Criza ne-a impins intre doua tipuri de constrangeri, unele de natura interna, in cap cu deficitul bugetar, altele de natura externa, cap de afis fiind deficitul balantei de plati. Daca in 2009, balanta platilor si incasarilor externe a fost sever ajustata, dar fara sa fi fost gasite si leacuri pentru celelalte deficite, in 2010 au fost facuti cativa pasi importanti catre echilibrarea bugetului si cresterea productiei industriale, cu deosebire a exportului. Apoi, incepand din 2011, pe fondul iesirii din recesiune, Romania a fost obligata sa articuleze un proces viabil de politici macroeconomice si structurale, asigurandu-si astfel consolidarea cresterii PIB-ului si depasirea crizei. Iar acum, in 2015 si in anii viitori, e timpul sa folosim aceasta imensa sansa ca sa cuplam programul iesirii din criza cu grabirea pregatirilor pentru trecerea la euro.

Creditul este acum o masina cu motorul pornit, dar care demareaza incet. Sau, mai exact, a demarat in relatia cu statul, apoi a inceput sa creasca si relatia cu populatia si cu companiile. Mai ales ca, acum, dobanzile au scazut substantial

Ce impact ar avea iesirea Greciei din zona euro asupra economiei romanesti si asupra sistemului bancar local?

Subiectul Grecia e in buna parte umflat. Sigur, o problema reala exista. Dar si o lectie. Aceea ca in Zona Euro nu merge nici cu statistici fardate, nici cu ignorarea pregatirii pentru a face fata presiunilor competitive. Nu cred ca Grecia are vreun interes sa-si rateze sansa de a ramane in Zona Euro. Si nu cred ca va iesi din aceasta zona. Daca se va ajunge la asa ceva, un soc va fi – in toata Europa, desigur – dar intensitatea lui nu va fi mare. Iar durata va fi scurta. Ma intrebati ce impact ar suferi sistemul nostru bancar. Ei bine, voi reaminti ca in Romania nu avem nicio banca greceasca. Avem banci romanesti cu capital grecesc. Dar banci romanesti!

Cum se simte sistemul bancar romanesc?

Partenerii internationali ai Romaniei – FMI, Uniunea Europeana si Banca Mondiala, cu care avem un acord incepand din 2009 – au subliniat in repetate randuri ca sistemul bancar din Romania e solid. De altfel, dincolo de aceste aprecieri, verdictul realitatii e si mai concludent. Sa nu uitam ca, in timp ce tari dintre cele mai bogate au apelat la bani bugetari ca sa-si salveze bancile, in Romania nici macar un singur banut nu a fost luat de la buget pentru banci. Sistemul bancar a depasit criza prin propriile forte. Cat despre curatarea portofoliilor – procesul e in curs. si e avansat. Restructurarea insa e un proces de durata.

Se reia creditarea anul acesta?

Aceasta intrebare se repeta obsesiv: cand vor putea lua romanii credite? Raspunsul pare a fi legat de un vechi dicton, ce este mai actual astazi decat cu mult timp in urma, cand a fost pus in circulatie: “Bancherul iti da umbrela cand e soare si ti-o ia cand ploua”. E, desigur, o metafora. O figura de stil insa bine tintita, din care razbate un adevar semnificativ: acela ca, in relatiile cu bancile, oricare ar fi clientul, o tara, o companie sau o familie, nu va exista niciodata sansa de a scapa de necazuri primind un credit. Scapa singur de norii negri, suna mesajul, daca esti in stare, apoi vino la banca si dovedeste ca pe ulita ta a iesit soarele. Daca poti intr-adevar sa dovedesti, banca iti va da umbrela. Adica un credit pentru dezvoltare. Si ti-o va lasa (mai mult, iti va da alte si alte umbrele) atat timp cat reusesti sa mentii soarele. Asta si asteapta, acum, bancile de la noi: sa iasa soarele (am numit iesirea din criza) pentru a relansa creditarea. Iata o problema intr-adevar spinoasa: creditul. Pana in toamna lui 2008 – sufletul consumului. Acum – o masina cu motorul pornit, dar care demareaza incet. Sau, mai exact, a demarat in relatia cu statul, apoi a inceput sa creasca si relatia cu populatia si cu companiile. Mai ales ca, acum, dobanzile au scazut substantial. Credibilitatea creste, indeosebi creditarea in lei, dar creste incet.

Cum ar putea fi reconstruita relatia banci – consumator?

Prin incredere reciproca. Exista insa o conditie: o mai buna legatura intre productie si consum. Pofta de consum trebuie sa fie egala cu pofta de munca. De munca performanta. Atat timp cat nu se inregistreaza un plus de eficienta a muncii, nu au cum sa vina bani in plus pentru consum, prin creditare. Banca Nationala opteaza pentru o solutie de tranzitie, pe care o promoveaza: credite mai multe pentru companii, care sa inmulteasca locurile de munca si sa dea salarii mai mari. Daca creditul nu va iriga economia reala, romanii nu vor avea nici locuri de munca mai multe si nici bani mai multi. Mai departe: nu se va investi mai mult, nu vor fi asigurate posibilitati de a-i absorbi pe someri, nu vor spori productivitatea si competitivitatea muncii. Pana cand bancile nu vor trece decisiv la alimentarea cu bani mai multi a sectorului privat, cat mai repede cu putinta, tara nu va reusi sa ajunga la bunastare. Mai ales ca banii pe care-i imprumuta statul din exterior n-au cum sa ajunga in sectorul privat. Ce pot face companiile cu banii din banci? Dupa ce, timp de multi ani, societatea romaneasca a epuizat o buna parte din resurse intr-o incercare disperata de a trai mai presus de puterile noastre, ne-am trezit incepand din 2009 ca pretul consumului fara reforme este extrem de greu de platit. Iar din cauza vechilor reflexe, de care ne rupem greu, sectorul privat traieste sub nenumarate amenintari. Economia reala are acum nevoie de bani, care sa fie investiti in productivitate si in competitivitate. Abia apoi ar putea fi relansata creditarea populatiei.Ar fi calea unica pentru a asigura climatul de incredere la care m-am referit.

Adrian Vasilescu are peste cinci decenii de cariera jurnalistica neintrerupta, a fost pro­fesor asociat la Academia de Studii Economice, Universitatea Bucuresti si la scoala Superioara de Jurnalistica si din 1996 coordonator al strategiei de comunicare la Banca Nationala a Romaniei. Dupa un an la guvern, in echipa de consilieri a premierului Mugur Isarescu, in 2001 se intoarce la Banca Nationala, in echipa de consilieri a guvernatorului BNR. De la inceputul lui 2015 este consultant de strategie la Banca Nationala.