BizRemote by certSIGN Finanțe Stiri

Expansiune după recesiune. Erste Group se așteaptă la creșteri economice între 3% și 6% pentru țările din ECE

26 feb. 2021 3 min

Expansiune după recesiune. Erste Group se așteaptă la creșteri economice între 3% și 6% pentru țările din ECE

Reading Time: 3 minute

Grupul Erste este optimist cu privire la anul financiar în curs. Acest optimism se bazează pe creșterea economică prognozată între +3% și +6% pentru economiile țărilor din Europa Centrală și de Est (ECE).

În pofida efectului întârziat al insolvențelor din Austria și regiunea ECE, banca se așteaptă în acest an la o scădere a costurilor de risc și la o creștere a profiturilor, arată eprezentanții Erste, într-un comunicat de presă.

„Sunt încrezător cu privire la anul 2021. Ne așteptăm la o revenire categorică a economiilor din regiune anul acesta, și, odată cu aceasta, la o schimbare de semn, de la minus la plus”, a declarat Bernd Spalt, CEO al Erste Group. Acest optimism cu privire la revenirea economică se bazează, printre altele, pe faptul că rata de vaccinare a populației crește moderat, dar constant.

Pandemia provocată de coronavirus a făcut ca economiile din ECE să intre în recesiune în 2020, deși contracția economică s-a dovedit a fi mai puțin severă decât s-a presupus inițial. Impactul asupra Serbiei a fost relativ redus, determinând o scădere a PIB-ului de -1,1% în 2020, în timp ce economia croată a înregistrat o scădere considerabilă, de -8,5% față de 2019. Și Austria a înregistrat anul trecut o scădere considerabilă a PIB-ului, de -7,2%. Conform datelor preliminare, scăderea PIB în 2020 a fost de -5,6% în Republica Cehă, -5,2% în Slovacia, -5,1% în Ungaria și -3,9% în România.

Erste Group estimează o revenire economică în 2021, cele mai puternice creșteri ale PIB fiind așteptate în Ungaria (+ 5,5%) și Serbia (+ 5,0%). Și economiile Croației, României și Slovaciei ar urma să crească cu peste 4%, urmate îndeaproape de Republica Cehă, cu o creștere estimată de 3,9%. Dinamica PIB-ului înregistrată în ultimul trimestru al anului 2020 în unele țări din ECE oferă motive de optimism: economiile Ungariei, Slovaciei și României au înregistrat o creștere neașteptată în trimestrul al patrulea din 2020 comparativ cu trimestrul precedent, în ciuda impactului negativ al măsurilor de carantină în țările respective.

Bernd Spalt 210226 cErste Group Marlena Koenig

Pe baza acestor prognoze economice, Erste Group se așteaptă să obțină un rezultat financiar mai bun în 2021. „Vom vedea, de asemenea, o schimbare clară în dinamica evoluției profiturilor noastre”, a spus Bernd Spalt, CEO al Erste Group. Profitul net al Grupului a scăzut cu 46,7%, la 783 milioane de euro în 2020, pe fondul constituirii de provizioane pentru acoperirea unui risc ridicat, dar este de așteptat să crească din nou în 2021.

COSTURI DE RISC MAI MICI

Directorul general al Erste Group nu anticipează un „val de insolvențe” în economiile din regiune, așa cum se menționează adesea: „Semnalele pe care le vedem acum, când moratoriile se apropie de final, tind să fie pozitive. Încheierea programelor de ajutor de stat va duce, desigur, la insolvențe, dar numai ca un efect întârziat al anilor precedenți”.

Pe baza previziunilor interne, Erste Group se așteaptă anul acesta la o creștere atât în ceea ce privește volumul creditelor, cât și în venitul net din comisioane obținut din administrarea de active, servicii de brokeraj pe piața de capital și brokeraj de asigurări. Prin urmare, în pofida ratelor negative ale dobânzii în zona euro, banca se poate aștepta la un profit operațional în creștere. În plus, estimează costuri de risc mai scăzute în 2021. Per total, Erste Group își propune să își îmbunătățească profitul net anul acesta.

„Revenirea economică ne va oferi ocazia de a contribui și la o transformare ecologică și de a facilita progrese semnificative în digitalizare”, a declarant Bernd Spalt. Uniunea Europeană va investi sume importante din fondul său de redresare în valoare de peste 700 de miliarde de euro în proiecte ecologice și digitale.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: