Marketing Stiri

Experiment de cartea recordurilor

10 iul. 2014 2 min

Experiment de cartea recordurilor

Reading Time: 2 minute

Cei doi protagonisti ai campaniei de comunicare Vodafone RED si-au propus sa doboare recordul mondial Guiness pentru cea mai lunga convorbire telefonica din lume. Astfel, Alin Popa (30 de ani, Bucuresti) si Andreea Dragoi (26 de ani, Timisoara) trebuie sa vorbeasca neintrerupt la telefonul mobil cel putin 54 de ore si 5 minute.

Cei doi sunt amandoi actori si s-au cunoscut in 2009, la un spectacol de teatru, iar de atunci formeaza un cuplu.

Convorbirea celor doi a inceput marti, 8 iulie, la ora 13.00. Pe toata durata evenimentului, fiecare dintre ei se va afla intr-un magazin Vodafone: Alin este in magazinul din Calea Mosilor, Bucuresti, iar Andreea, in magazinul din Strada Augustin Pacha nr 2, in Timisoara.

Convorbirea lor telefonica poate fi urmarita in direct, prin streaming video, pe pagina de Facebook a Vodafone Romania, direct in aplicatia “Dragoste fara limite”.

Toti cei care doresc sa interactioneze cu Alin si Andreea sunt invitati sa posteze in aplicatie mesaje de incurajare sau sugestii pentru subiecte de discutie. Alin si Andreea vor primi in timp real mesajele pe ecranele amplasate in cele doua magazine.

Pentru ca initiativa sa fie omologata de catre expertii de la Guiness World Record, trebuie indeplinite o serie de conditii, cum ar fi:

  • Subiectele de discutie nu trebuiesa se repete pe durata intregii conversatii.
  • Fiecare participant trebuie sa isi aduca propria contributie in dialog si sa nu faca pauze mai lungi de 10 secunde.
  • Convorbirea trebuie sa aiba sens logic, iar raspunsurile scurte de tipul “da”/ ”nu” nu sunt acceptate.
  • Conversatia este tradusa simultan de traducatori specializati in asa fel incat sa poata fi urmarita de catre expertii Guiness.
  • In timpul pauzelor, apelul trebuie sa ramana activ; daca dintr-un motiv sau altul, apeluleste interupt, reconectarea trebuie sa se faca in maxim 30 de secunde.
  • Cei doi protagonisti au dreptul la 5 minute pauza dupa fiecare ora completa de conversatie; iar pauzele pot fi cumulate. Celor doi le este permis sa manance si sa bea in timp ce vorbesc la telefon.
  • Telefoanele mobile utilizate in timpul convorbirii se pot tine la incarcat pe tot parcursul evenimentului.

Cei doi au dreptul sa foloseasca o lista de subiecte de discutie, iar publicul este invitat sa intervina cu propuneri pentru alte subiecte.

 

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: