Analize Stiri Tech

Fenomenul cyberbullying este în creştere, iar pericolele se extind şi în offline

4 sept. 2020 2 min

Fenomenul cyberbullying este în creştere, iar pericolele se extind şi în offline

Reading Time: 2 minute

Asociaţia Telefonul Copilului a înregistrat în primele şase luni ale anului un număr de 2.445 de cazuri de abuzuri raportate la numărul 116 111 sau prin aplicația Happygraff, cu 15,1% mai multe sesizări comparativ cu anul 2019. Printre formele abuzurilor sesizate se regăsesc: mesaje denigratoare, intimidare prin răspândirea de zvonuri, informaţii false şi bârfe, santaj privind utilizarea unor imagini cu victimele aflate în situaţii neadecvate sau distribuirea de pagini online cu conţinut neadecvat minorilor.

Numărul cazurilor semnalate către Asociația Telefonul Copilului este probabil doar o mică parte din totalul agresiunilor la care minorii sunt supuși, având în vedere că 95% dintre copii au încercat să își rezolve singuri problemele create de abuzul de tip cyberbullying. Doar atunci când abuzul a escaladat, aceștia au apelat la consilierea oferită de Asociația Telefonul Copilului.

Conturi false

Cu o prevalență destul de mare în ultimii ani, în categoria abuzului de tip cyberbullying se regăsește și
fenomenul prădătorilor sexuali de pe reţelele sociale, care acţionează de obicei de pe conturi false pentru a-și atrage victimele prin mijloace specifice. Cătălina Surcel, Director Executiv, Asociația Telefonul Copilului, oferă câteva detalii care pot conduce la identificarea unui prădător din mediul online: „amabilitate excesivă cu un copil din partea unui adult care nu îl cunoaște, comportament prietenos, chiar insistent în a rezolva problemele unui copil, disponibilitate suspectă pentru conversaţii prelungite, solicitarea de date personale în final”.

Cei mai expuşi acestui tip de abuz sunt copiii în pragul adolescenţei, care au acces la tehnologie, încep să
participe la plimbări tot mai lungi cu prietenii şi colegii, dar care nu au maturitatea de a înțelege
comportamentele inadecvate. Când se confruntă cu abuzul de tip cyberbullying sau sunt expuși unor situaţii neplăcute, doar 5% discută cu părinții, potrivit datelor înregistrate de Asociaţia Telefonul Copilului.

Aplicație pentru copii

Cu susținere financiară și logistică din partea Telekom Romania, Asociația Telefonul Copilului pune la dispoziția copiilor trei instrumente gratuite prin care pot solicita sprijin în situația în care sunt victime ale abuzului, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă: prima aplicație mobilă prin care se oferă acces la servicii de consiliere adolescenților și tinerilor, direct de pe telefonul mobil, Happygraff, platforma educațională și de consiliere online www.116111.ro și linia europeană de asistență pentru copii 116 111.

 

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: