Stiri Tech

Bursele ANIS: Cadrele universitare pot obține granturi de 5.000 de euro

17 aug. 2023 < 1 min

Bursele ANIS: Cadrele universitare pot obține granturi de 5.000 de euro

Reading Time: < 1 minut

Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii a lansat cea de-a șasea ediție a programului Bursele ANIS. Cadrele didactice care îndeplinesc criteriile de eligibilitate își pot depune aplicațiile în intervalul 1 – 24 septembrie, iar 11 proiecte selectate în urma procesului de jurizare vor beneficia și în acest an de o sponsorizare în valoare de 5.000 de euro.

Condiții pentru bursă

Programul se adresează cadrelor didactice universitare din toată țara, care au vârsta de până în 40 de ani (împlinită în anul 2023) și se înscriu într-una dintre următoarele categorii:

  • Titular de curs care a introdus un curs nou și/sau a actualizat un curs existent și a introdus metode inovatoare de predare într-unul dintre cele 7 domenii tehnologice propuse în anul universitar 2023 – 2024
  • Asistent universitar care a actualizat conținutul unui laborator care se încadrează într-unul din cele 7 domenii tehnologice și/sau a introdus noile tehnolgii sau metode de predare noi în anul universitar 2023 – 2024
  • Doctorand care a actualizat conținutul unui laborator care se încadrează într-unul din cele 7 domenii tehnologice și/sau a introdus noile tehnolgii sau metode de predare noi în anul universitar 2023 – 2024

Categorii pentru proiecte

Categoriile propuse pentru înscrierea proiectelor sunt:

  • Artificial Intelligence & Machine Learning
  • Big Data
  • Cybersecurity
  • Internet of Things (IoT)
  • Blockchain
  • Virtual Reality
  • Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultăți non-IT).

Pentru a fi eligibil, cursul/laboratorul propus este sprijinit de facultate, fiind cuprins în planul de învăţământ aferent anului universitar 2023-2024, în oricare din formele recunoscute: obligatoriu, opţional sau facultativ. Intervalul de înscriere a proiectelor este 1 – 24 septembrie 2023, iar regulamentul programului poate fi consultat la  https://anis.ro/programe/.

Array

Articole pe aceeași temă: