fbpx
Companii Finanțe Stiri

Fondurile de pensii private, interesate de sectoarele financiar si energetic

04/05/2015

author:

Fondurile de pensii private, interesate de sectoarele financiar si energetic

Fondurile de pensii private au ajuns, la sfarsitul primelor trei luni din 2015, la detineri de peste 800 de milioane de euro, in 35 de companii romanesti listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), devenind, astfel, cel mai mare investitor institutional local de pe piata de capital.

Fondul Proprietatea, Romgaz, Banca Transilvania,OMV Petrom, Electrica, Transgaz si Transelectrica sunt companiile in care fondurile de pensii private au investit cele mai mari sume pana in prezent, potrivit datelor centralizate de Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), pe baza informatiilor publicate de administratori.De altfel, aceste actiuni sunt nelipsite in portofoliile tuturor celor 17 fonduri de pensii (7 fonduri obligatorii – Pilonul II si 10 fonduri facultative – Pilonul III).

Topul detinerilor este completat de BRD, SIF-uri, Zentiva si Bursa de Valori de la Bucuresti. Cu alte cuvinte, interesul fondurilor de pensii private vizeaza in general sectoarele financiar, energetic si farmaceutic, potrivit aceleiasi analize.

Fondurile de pensii private ajunsesera la finele anului trecut la detineri totale in valoare de 753 mil. euro in 35 de companii romanesti listate la BVB, suma care, sfarsitul primului trimestru din 2015, a trecut de 820 mil. euro, conform calculelor APAPR, ceea ce reprezinta de patru ori mai mult decat la finele anului 2012.

pensii private

Odata cu cresterea contributiilor virate in sistem, dar si a randamentelor investitionale obtinute, majorarea activelor fondurilor de pensii le-a permis acestora sa-si sporeasca substantial rolul pe piata de capital si, prin finantarea companiilor romanesti, in economia reala. In prezent, fondurile de pensii private investesc aproximativ 20% din activele de aproape 5 miliarde EUR in actiuni listate, marea majoritate a acestora (cca. 85%) fiind actiuni romanesti de la BVB si restul de 15% actiuni straine (diferite piete UE).

De la lansare si pana la finele primului trimestru din 2015, fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au obtinut un randament mediu anualizat de 11%, iar cele facultative (Pilonul III) de 8,1%.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site utilizează fisiere cookie. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea acestui tip de fisiere. Mai multe informatii pot fi consultate prin accesarea POLITICI DE CONFIDENȚIALITATE