Stiri CSR

Fundația Coca-Cola HBC sprijină cu peste 400.000 de euro comunitățile afectate de inundații, prin parteneriatul cu Asociația Habitat for Humanity

11 dec. 2025 4 min

Fundația Coca-Cola HBC sprijină cu peste 400.000 de euro comunitățile afectate de inundații, prin parteneriatul cu Asociația Habitat for Humanity

Reading Time: 4 minute

În perioada 2024-2025, Fundația Coca-Cola HBC a oferit două granturi, cu o valoare totală de peste €400,000, Asociației Habitat for Humanity pentru reconstrucția comunităților din județele Galați și Suceava afectate de inundații. Coca-Cola HBC România a intervenit imediat după evenimente cu peste 51,000 l de apă Dorna și băuturi răcoritoare.

Inițiativa face parte din angajamentul Fundației Coca-Cola HBC de a interveni în comunitățile vulnerabile în perioadă de criză, fiind parte din viziunea pe termen lung a grupului Coca-Cola HBC de a genera valoare adăugată în comunitățile în care activează. În centrul acestei viziuni se află sustenabilitatea și sprijinul pentru comunități, Fundația având un rol activ în a oferi ajutorul necesar acolo unde este cea mai mare nevoie.

„Încă de la început, am fost alături de comunitățile din Galați care au fost afectate de inundațiile din toamna anului trecut, intervenind imediat cu apă potabilă pentru familiile din zonă și investind peste €200,000 în construcția rezilienței comunitare, cu sprijinul Fundației Coca-Cola HBC. Rezultatele ne arată încă o dată că, atunci când acționăm la firul ierbii alături de parteneri de încredere ca Habitat for Humanity, putem construi un viitor mai sigur pentru noi toți și mai ales pentru cei vulnerabili. Tocmai de aceea, în 2025 am ales să continuăm acest parteneriat și să sprijinim de data aceasta comunitatea afectată de inundații din Broșteni, cu un nou grant de €200,000. Această zonă este de o importanță strategică pentru noi, fiind prezenți în județul Suceava prin fabrica de la Poiana Negrii (Dorna Candrenilor) de peste 20 de ani. Continuăm să fim alături de comunitățile din toată țara și să intervenim imediat sau pe termen lung ori de câte ori este nevoie”, declară Alice Nichita, Corporate Affairs & Sustainability Director, Coca-Cola HBC România.

Etapa 1: Grant de €200,000 pentru județul Galați, afectat sever de inundațiile din septembrie 2024

În septembrie 2024 Fundația Coca-Cola HBC oferă un grant de €200,000 pentru proiectul „Împreună reclădim speranța”, de refacere a locuințelor după inundațiile puternice. De asemenea, Coca-Cola HBC România a donat peste 44,000 de l de apă minerală Dorna și băuturi răcoritoare pentru familiile care au rămas fără apă potabilă.

În septembrie 2025, Asociația Habitat for Humanity încheie cu succes lucrările, intervențiile având trei dimensiuni: asistență temporară și recuperare timpurie, reconstrucție și reziliență:

• 3 familii au beneficiat de sprijin pentru închirierea unei locuințe pe termen scurt;
• 10 familii au primit asistență prin vouchere pentru reparația locuințelor;
• 12 gospodării au avut parte de reparații directe și lucrări de consolidare a construcțiilor;
• 24 de constructori locali au participat la cursul „Meșteri în acțiune”, pentru a învăța tehnici de reconstrucție durabilă;
• Facilitatorii PASSA (Abordare Participativă pentru Conștientizarea privind Adăposturile Sigure) au participat la încă un curs, urmând ca activitatea să se încheie cu sesiuni de informare și implicare a comunității;
• În baza rezultatelor acestor sesiuni, va fi lansat un apel de proiecte (micro-grant) în valoare de 40.000 euro, destinat implementării unor soluții concrete de prevenire și reducere a efectelor dezastrelor naturale. Apelul se adresează stakeholderilor locali (autorități publice, DSU, ONG-uri locale și membri ai comunităților afectate).

„Stăteam și priveam din pod cum creștea apa. N-a mai rămas nimic. O investiție de-o viață s-a dus văzând cu ochii. Știind ce am lăsat în curte și ce am găsit după inundații, reconstrucția casei noastre a fost schimbarea de care aveam nevoie într-un moment de cumpănă.” Familia Neagu, localitatea Cuza Vodă, județul Galați, beneficiară Build Back Better.

Familia Neagu se numără printre cei 600 de beneficiari ai strategiei Build Back Better care prioritizează reconstruirea durabilă și reziliența comunitară.

„Ne bucurăm pentru impactul pe care l-am avut în comunitățile afectate din județul Galați, unde am reușit să oferim sprijin real familiilor aflate în nevoie. Prin intervențiile noastre am contribuit la refacerea locuințelor și la recăpătarea sentimentului de siguranță în rândul celor mai afectați.” Roberto Pătrășcoiu, Director Național Habitat for Humanity România.

Etapa 2: Un nou grant de €200,000 pentru refacerea comunității din Broșteni, județul Galați

Începând cu septembrie 2025, Fundația Coca-Cola HBC extinde parteneriatul cu Habitat for Humanity în Broșteni, județul Suceava – o zonă afectată sever de inundațiile din luna iulie. Și de această dată, Coca-Cola HBC România a intervenit imediat, donând 7,500 de l de apă Dorna comunităților afectate.

Peste 2,500 de persoane au avut de suferit și mai mult de 800 de locuințe au fost avariate, dintre care 40 complet distruse, fără posibilitatea de a fi reparate. Proiectul, care va dura un an (2025-2026), se va concentra pe recuperare timpurie, reconstrucție și reziliență pentru 878 de localnici care vor primi sprijin astfel:

  • 145 de persoane beneficiază de kiturile pentru reparații și curățenie a locuințelor (asistență prin vouchere) și sprijin pentru chirie pe termen scurt;
  • 238 de locuitori sunt sprijiniți prin reparații directe și lucrări de consolidare, materiale de construcție și asistență;
  • 495 de persoane participă la activitățile de instruire.

Pe termen lung, această inițiativă consolidează coeziunea socială, construiește reziliență și pregătește comunitățile pentru provocări viitoare.

Fundația Coca-Cola HBC a fost înființată în 2023, având misiunea de a sprijini comunitățile din țările în care compania activează, oferind granturi organizațiilor non-guvernamentale în patru domenii principale:

  • Reziliența comunitară, inclusiv ajutor și refacere în caz de dezastre;
  • Acces durabil la apă potabilă sigură;
  • Susținerea tinerilor care provin din medii vulnerabile.
  • Proiecte și inițiative de economie circulară.

Anul trecut, fundația a finanțat mai multe proiecte, inclusiv inițiative pentru refacere în urma inundațiilor severe din mai multe țări. Ca parte a misiunii sale continue, donațiile fundației s-au ridicat la o valoare totală de 2,3 milioane de euro pentru sprijinirea comunităților locale din Grecia, Cipru, Bulgaria și România, în urma incendiilor și inundațiilor devastatoare, inclusiv pentru refacerea pădurilor naturale și consolidarea rezilienței prin echipamente și instruirea voluntarilor.

Articole pe aceeași temă: