Gerovital, primul brand românesc disponibil pe platforma Trendyol
Reading Time: < 1 minutTrendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, a integrat primul brand românesc pe platforma sa: produsele cosmetice Gerovital.
100 de produse din gama Gerovital
Începând din această săptămână, clienții români vor avea acces la aproximativ 100 de produse pentru îngrijirea pielii și a părului din gama Gerovital, disponibile în secțiunea Beauty a platformei Trendyol. Oferta va fi extinsă treptat, ajungând la peste 200 de produse în viitorul apropiat. Mai mult, în prima parte a anului viitor, produsele Gerovital vor fi disponibile și pentru clienții Trendyol din alte piețe din regiunea CEE, inclusiv în Republica Cehă, Slovacia și Grecia.
„Încă din momentul intrării pe piața din România, unul dintre obiectivele principale Trendyol a fost atragerea retailerilor și brandurilor locale pe platforma noastră, pentru a-i ajuta să se dezvolte pe plan local și să-și extindă prezența în alte piețe. Listarea Gerovital, un brand românesc emblematic, este un exemplu concret al acestui angajament. Suntem mândri să promovăm produse românești de calitate și să le aducem mai aproape de consumatorii din regiune”, a declarat Irem Yılandil, Head of International Expansion la Trendyol.
Peste 1 milion de clienți
Trendyol a lansat aplicația sa în limba română în ianuarie 2024, aceasta înregistrând cea mai rapidă creștere din Europa Centrală și de Est și ajungând la o bază locală de 1,2 milioane de clienți, cu vânzări de peste 11 milioane de produse până în decembrie.
Trendyol continuă să își dezvolte markeplace-ul pe plan local prin lansarea de noi categorii, precum cea de Beauty.
Secțiune susținută de Raiffeisen Bank
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


