Finanțe Stiri

Granturi în valoare de 1 milion de euro pentru susținerea start-up-urilor și IMM-urilor inovatoare din UE

24 nov. 2020 2 min

Granturi în valoare de 1 milion de euro pentru susținerea start-up-urilor și IMM-urilor inovatoare din UE

Reading Time: 2 minute

BCR face parte dintr-un consorțiu care a obținut de la Comisia Europeană un grant în valoare de 1 milion de euro pentru susținerea start-up-urilor și IMM-urilor inovatoare din UE.

 BCR a fost selectată de Comisia Europeană în cadrul unui consorțiu ce a aplicat la inițiativa „INNOSUP-10-2020 – Closing the finance gap for IPR-driven start-ups and SMEs” pentru a primi un grant în valoare totală de 1 milion de euro. Fondurile vor fi utilizate pentru a susține 15 start-up-uri și 15 IMM-uri inovatoare din Uniunea Europeană, inclusiv România, în valorificarea activelor de proprietate intelectuală, anunță banca, într-un comunicat de presă.

BCR a aplicat la program, ca parte a unui consorțiu cu experiență extinsă în inovare, atât pe plan local, cât și internațional. Din acesta mai fac parte: bwcon GmbH (Germania), Iceberg Consulting SRL (România), Innova  (Italia), Aster Capital Partners (Franța), BUGNION S.p.A. (Italia), CNRS Innovation (Franța) și KMU FORSCHUNG (Austria). 

Programul Leadership4SMEs, parte din inițiativa INNOSUP-10-2020, a fost lansat de Comisia Europeană în 2019. Obiectivul general este de a dezvolta un program complet, care să permită IMM-urilor si startup-urilor inovatoare să-și valorifice în mod eficient activele de proprietate intelectuală, crescând accesibilitatea la oportunități de finanțare corelate cu strategia de afaceri și potențialul pieței. Acesta va fi susținut de o platformă dedicată, autosustenabilă, iar firmele ce vor primi finanțare trebuie să fie stabilite în cel puțin 10 state membre ale UE sau țări asociate programului Horizon 2020.

„Suntem prima banca din România interesată să finanțeze echitabil și activ companiile de tehnologie și de aceea am aplicat la acest grant, pentru că ne va ajuta să găsim instrumente funcționale în vederea evaluării și dezvoltării activelor intangibile pentru startup-uri și IMM-uri, fiind foarte valoroase pentru drepturile de proprietate intelectuală. Aplicarea la acest program de granturi este rezultatul experienței acumulate în programul BCR- InnovX, acceleratorul lansat anul trecut pentru a sprijini antreprenorii români activi în tehnologie. În urma feedback-ului primit de la participanți, ne-am dat seama că firmele care activează în această zonă au nevoie de îndrumare și resurse atunci când vine vorba de finanțarea și conceperea dreptului de proprietate intelectuală”, a declarat Ana-Maria Crețu, Șef Departament Social Banking BCR.

Programul va contribui la:

  • protejarea și îmbunătățirea valorii inovațiilor și atractivității companiilor participante pentru investitori;
  • reducerea riscului accesului la finanțarea dreptului de proprietate intelectuală;
  • creșterea efectului de pârghie a activelor de proprietate intelectuală ale IMM-urilor și startup-urilor sprijinite.

Durata proiectului este de doi ani, iar coordonatorul va fi bwcon GmbH, urmând ca BCR să ofere sprijin membrilor consorțiului, prin alocarea unei echipe specializată în managementul drepturilor de proprietate intelectuală, accelerare de afaceri și finanțare. Proiectul implică realizarea a unei platforme de asistență de tipul one-stop-shop pentru IMM-uri și startup-uri bazată pe drepturi de proprietate intelectuală, accesul la capital privat de creștere și promovarea start-up-urilor selectate prin program. 

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: