Marketing Stiri

Grupul Digi are un nou director de comunicare și CSR

14 iun. 2018 2 min

Grupul Digi are un nou director de comunicare și CSR

Reading Time: 2 minute
Luiza Domnisoru
Luiza Domnișoru

Luiza Domnișoru s-a alăturat echipei de management a Grupului Digi, în calitate de director al Departamentului de Comunicare și CSR.

Cu o experiență de peste 20 de ani în comunicare, Luiza Domnișoru (40 ani) este licențiată în jurnalism, din 2001, are un master în relații publice și publicitate și a absolvit programul Executive MBA româno-francez  INDE, organizat de ASE – Conservatoire National des Arts et Métiers (CNAM, Paris).

La începutul carierei, a lucrat în presa scrisă (“Curentul” și “Mediafax”). Din 2003, s-a alăturat echipei de comunicare a TVR, devenind, un an mai târziu, șef Serviciu Comunicare Externă TVR. În această calitate a coordonat echipa de comunicare externă corporate și comunicare de produs. Din 2008 până în 2017, a fost șef Serviciu Relații publice în cadrul Grupului Renault în România, coordonând campanii și proiecte de comunicare integrată pentru grup și pentru constructorul de automobile Dacia. Înainte de a se alătura echipei Digi Communications, Luiza a fost Corporate Communications Director în cadrul agenției de PR Rogalski Damaschin Public Relations, gestionând conturi și proiecte din domeniul energiei și infrastructurii, FMCG, transporturi, asigurări etc.

În paralel, Luiza derulează și activități didactice, fiind profesor asociat al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și al Facultății de Litere. Din 2018, este membru al Consiliului Consultativ al programului Executive MBA româno-francez INDE, organizat de ASE și CNAM (Paris).

Grupul Digi Communications deține operatorul regional de telecomunicații RCS&RDS, furnizor de servicii de telecomunicații fixe și mobile care operează în România, Ungaria, Spania și Italia, precum și canalele de televiziune Digi 24, Digi Sport, Digi Film, Digi World, Digi Animal World, Digi Life, UTV, posturile de radio ProFM și DigiFM și platformele de comunicare online și social media reunite sub DigiOnline. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: