Guinness aduce de 30 de ani spiritul irlandez în Romania, de St. Patrick’s Day
Reading Time: 2 minuteAnul acesta, Guinness, una dintre cele mai emblematice beri din lume, marchează pentru al 30-lea an consecutiv St. Patrick’s Day în România și îi invită pe consumatori să răspândească #TheIrishGoodVibes printr-o serie de experiențe inspirate din cultura irlandeză, organizate în perioada 12–17 martie.
În fiecare primăvară, această sărbătoare globală transformă mii de orașe din întreaga lume într-un festival al distracției, veseliei și tradițiilor irlandeze. Aniversată anual pe
17 martie, ziua națională a Irlandei a depășit de mult granițele țării în care s-a născut și a devenit una dintre cele mai populare celebrări culturale la nivel mondial, reunind peste un miliard de oameni din mai mult de 200 de țări.
De 30 de ani, Guinness aduce această energie și în România, invitând oamenii să descopere atmosfera autentică a puburilor irlandeze prin concerte live, experiențe gastronomice și întâlniri memorabile în jurul unui pint de Guinness. În București, Cluj, Brașov și Craiova, puburile partenere vor găzdui seri speciale dedicate St. Patrick’s Day, cu muzică live, preparate inspirate din cultura puburilor irlandeze și activări menite să creeze experiențe memorabile și să aducă oamenii împreună.

„De St. Patrick’s Day, Guinness aduce în fiecare an spiritul Irlandei mai aproape de oameni, transformând puburile într-un spațiu al energiei, al muzicii și al momentelor petrecute împreună. Este o sărbătoare a comunității și a experiențelor autentice pe care oamenii își doresc să le retrăiască an de an. Ne bucurăm să aducem această atmosferă și în România, alături de experiența unui pint perfect de Guinness”
Loredana Stoica, Senior Brand Manager Guinness și Carlsberg.
Cu această ocazie, iubitorii atmosferei irlandeze se pot bucura, din pub în pub, de energia sărbătorii și de activările pregătite special pentru St. Patrick’s Day. Turul puburilor organizat alături de echipa Guinness, pe 14 și 17 martie, marchează unul dintre momentele speciale ale celebrării din București.
Sărbătoarea irlandeză este amplificată de Guinness pe tot parcursul lunii martie printr-o promoție dedicată consumatorilor, ce aduce șansa de a câștiga o experiență autentică într-un Irish Pub din România.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


